A intrat în vigoare legea care-i scapă de returnarea banilor pe falşii pensionari pe caz de boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii alocaţi persoanelor cu dizabilităţi sunt insuficienţi
Banii alocaţi persoanelor cu dizabilităţi sunt insuficienţi

Joia trecută, 26 iulie, a intrat în vigoare Legea 136/2012 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, lege care nu-i mai obligă pe cei care aveau certificate de handicap false să restituie banii încasaţi necuvenit.

Legea 136 este legea de aprobare a OUG 84 din 2010, ordonanţă emisă de Guvernul Emil Boc. Legea adoptată de Cabinetul Victor Ponta conţine însă câteva modificări ce fac imposibilă recuperarea prejudiciului adus bugetului de către posesorii unor certificate ilegale de încadrare în grad de handicap.

Astfel, dacă ordonanţa spunea că o persoană descoperită în această situaţie trebuie să returneze statului toţi banii încasaţi necuvenit, indiferent de perioada scursă de la emiterea certificatelro ilegale,  acum, cel prins cu un certificat ilegal rămâne fără indemnizaţia de handicap sau pensia de boală, dar nu mai dă nimic înapoi statului.

“Efectele produse de deciziile de anulare emise în baza OUG 84/2010 se constituie numai pentru perioada ulterioară emiterii deciziilor de anulare”, potrivit noilor prevederi.

Ministerul Muncii consideră că aceste “modificări şi completări reprezintă o acţiune reparatorie faţă de persoanele cu handicap, în ceea ce priveşte abaterile de la respectarea drepturilor omului pe care OUG nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap le-a generat”.

După intrarea în vigoare a legii, autorităţile locale au început imediat recalcularea debitelor pe care le au astfel de persoane.

La Sibiu au fost identificate aproape o mie de persoane cu acte obţinute ilegal, iar 567 dintre ele se şi pensionaseră pe baza acestor acte.

După controlul efectuat anul trecut, cei 567 au fost depensionaţi, iar Casa Judeţeană de Pensii Sibiu le-a cerut înapoi sumele încasate ilegal.

Acum, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu s-a apucat iar de calcule, întrucât Legea Guvernului Ponta îi scuteşte pe cei 567 de restituirea pensiilor încasate înainte de anularea certificatelor de handicap obţinute ilegal.

Procedurile spun că după descoperirea unui astfel de caz se anulează imediat certificatul şi se cere depensionarea, aşa încât, teoretic, pensia nu mai poate fi primită mult timp.





Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite