Cel mai slab septembrie bursier din ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorii au pierdut, luna trecută, un sfert din profitul acumulat de la începutul anului. Bursa de la Bucureşti a încheiat, vineri, cea mai slabă lună din acest an. Septembrie a fost,

Investitorii au pierdut, luna trecută, un sfert din profitul acumulat de la începutul anului.

Bursa de la Bucureşti a încheiat, vineri, cea mai slabă lună din acest an. Septembrie a fost, totodată, şi cel mai atipic început de toamnă bursieră, aducând deprecieri între 5% şi 8% pentru toţi indicii.

Investitorii care nu au ieşit din piaţă la sfârşitul lui august au constatat că luna septembrie le-a şters, practic, un sfert din câştigurile acumulate de la începutul anului. Cele mai afectate au fost plasamentele în titlurile Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF), al căror randament a scăzut de la 34,1% la 23,6%. Cei care nu s-au retras de pe cele mai lichide companii şi-au diminuat profiturile cu aproape 8%.

Jumătate din şedinţe - pe roşu

Analiştii din piaţa de capital susţin, la unison, că ultima lună reprezintă cel mai slab septembrie bursier din toate punctele de vedere. "Lichiditatea s-a menţinut la un nivel scăzut, iar în ceea ce priveşte evoluţia emitenţilor nu s-a înregistrat nimic interesant. Excepţie au făcut scăderile care au fost puţin mai <> ", subliniază Adrian Simionescu, directorul general al Finans Securities. Din cele 20 de sesiuni bursiere, jumătate s-au încheiat cu toţi indicii pe minus.

În plus, indicele BET-FI şi-a adjudecat, în plus, alte cinci şedinţe de scădere şi a înregistrat, în perioada analizată, un declin de 7,84%. Pentru segmentul societăţilor de investiţii financiare, aceasta este cea mai mare scădere din acest an după cea de 6,42% înregistrată în luna februarie.

Cele mai afectate titluri au fost SIF Banat-Crişana (SIF1), care s-au prăbuşit cu 12,2%, de la 3,99 lei/acţiune, la finalul lui august, la 3,5 lei/acţiune, cotaţie la care a închis şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute.
O parte din analişti susţin că evoluţia din septembrie a fost determinată, în primul rând, de prelungirea stării de incertitudine de pe pieţele internaţionale.

Andreea Ciobanu, analist-şef în cadrul Intercapital, este de părere că, după o vară atipică, a urmat şi un început de toamnă atipic. "Avem o piaţă europeană şi, cel puţin la nivel psihologic, ne-am aliniat la evoluţiile înregistrate de celelalte pieţe mari externe, indicii de la Bucureşti înregistrând scăderi pe fondul crizei pieţei creditului ipotecar cu risc ridicat din America", adaugă analistul Intercapital.

Dacă în anii trecuţi, luna septembrie era caracterizată de aprecieri pe indici şi de tranzacţii în creştere comparativ cu lunile de vară, în 2007, scenariul a fost cu totul diferit. Astfel, de la creşterile lunare cuprinse între 10% şi 14%, în septembrie 2005, sau între 3% şi 8%, în septembrie 2006, luna trecută a adus scăderi de peste cinci procente.

Patru companii listate la categoria a II-a a BVB au înregistrat, în luna septembrie a anului în curs, deprecieri de peste 13%. Acţiunile Turism Felix (TUFE) s-au ieftinit cu 22,41%, iar titlurile Altur (ALT) au închis mai jos cu 14,97%. Sectorului petrolier i-au revenit două dintre cele mai spectaculoase scăderi. Astfel, Rompetrol Well Services (PTR) au încheiat în cădere cu 15,56%, iar acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) - cu 13,71%.

Lansarea derivatelor, principalul eveniment al lunii

Dacă la nivelul cotaţiilor, deprecierile au fost cuvântul-cheie, evenimentul care a marcat piaţa de la Bucureşti a fost reprezentat de introducerea la tranzacţionare a contractelor la termen pe indici. "Unul dintre aspectele pozitive rămâne lansarea primelor derivate cu activ suport indici bursieri (BET şi BET-FI), care, în condiţii normale de piaţă, vor asigura creşterea lichidităţii", subliniază Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani.

Un alt aspect pozitiv al lunii septembrie poate fi considerat preţul atractiv la care au ajuns majoritatea titlurilor din piaţă. "Ţinând cont de nivelul actual al cotaţiilor, dar şi de rezultatele economice bune ale companiilor, există perspective favorabile pentru revenirea Bursei pe final de an", conchide Simionescu.

Indicele BET a pierdut 6,1%

În afară de acţiunile Turbomecanica (TBM), care au înregistrat o apreciere de 1,47%, toate celelalte companii din coşul indicelui BET au fost afectate, în luna septembrie, de corecţii. Cea mai dramatică prăbuşire, de 13,7%, a fost suferită de cursul titlurilor Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), de la 0,1240 lei/acţiune la 0,1070 lei/acţiune.

Cu peste 10% s-au ieftinit şi titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care au ajuns la 26,3000 lei/acţiune. Scăderi "de top" au înregistrat şi acţiunile Banca Transelectrica (TEL). Ultima tranzacţie cu titlurile TEL au fost perfectate la preţul de 39,5000 lei/acţiune, mai jos cu 8,13% faţă de închiderea lunii august (43,0000 lei/acţiune). Şi sectorul farmaceutic s-a "remarcat" luna trecută cu o scădere de 5,58% pentru acţiunile Antibiotice Iaşi (ATB).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite