Bolnavii români ar putea cerşi îngrijire medicală Parlamentului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compensarea doar pentru medicamentele cele mai ieftine este o încălcare a drepturilor pacienţilor, susţin reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România. Dacă intenţia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a modifica sistemul de compensare al medicamentelor va fi pusă în prcatică, COPAC ameninţă că se va adresa Parlamentului European pentru asistenţă şi îngrijire medicală

“Scăderea nivelului de compensare al medicamentelor va determina mulţi pacienţi să renunţe la tratament pentru că nu vor avea bani pentru a le plăti. Deja, avem situaţii în care pacienţii cu afecţiuni cronice şi-au întrerupt tratamentul, iar acum CNAS vrea să ne dea lovitura de graţie prin coplata tratamentului. În plus, acest sistem a fost gândit unilateral, fără a se consulta cu asociaţiile de pacienţi, Colegiul Medicilor din România sau Colegiul Farmaciştilor. Solicităm imperios CNAS să renunţe la acest proiect”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele COPAC.

Irimia a precizat că, dacă se va menţine această măsură, COPAC se va adresa forurilor europene. “Aşteptăm săptămâna aceasta răspunsul autorităţilor române. În caz contrar, ca cetăţeni europeni, vom cere asistenţă şi îngrijire medicală direct Parlamentului European”, a adăugat acesta.

COPAC este cea mai mare organizaţie a pacientilor din România, cu peste 2,5 milioane de membri.

CNAS doreşte schimbarea schemei de compansare a medicamentelor, de la referenţierea pe generic (denumire comună internaţională a substanţei conţinută de medicamente), la referenţierea pe clasă terapeutică. Practic, compensarea se va face pentru medicamentele cele mai ieftine din clasa terapeutică respectivă. Astfel, bolnavilor li se va deconta cel mai ieftin medicament pentru tratament.

Asociaţiile de pacienţi şi producători de medicamente susţin că de măsura propusă de CNAS vor fi afectaţi circa cinci milioane de bolnavi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite