Masacrul de la Sibiu, diversiunea perfectă

Cadavrele lucrătorilor de la Ministerul de Interne au fost aduse în curtea Unităţii Militare 01512

La 22 decembrie 1989, Armata, provocată de trăgători misterioşi, a mitraliat sediile Miliţiei şi Securităţii. 43 de oameni şi-au pierdut atunci vieţile: 5 militari, 25 de cadre din Ministerul de Interne şi 13 civili. „Adevărul“ vă prezintă istoria unei după‑amieze de coşmar.

Sibiul este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante oraşe de pe harta Revoluţiei. Un oraş unde, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, nimeni nu mai era sigur de nimic şi nimeni nu avea încredere în nimeni.

„Nebunii“ care au început Revoluţia

Sibiu 1989: războiul Armatei cu Internele

Nicu Ceauşescu - înjunghiat, umilit, arestat

Fostul bucătar al lui Nicuşor Ceauşescu: „Era un mare beţiv. Nu-i ajungea un kil de whisky pe zi!"

Beţia lui Nicu Ceauşescu şi nebunia lui Aurel Dragomir

Printre gloanţe de toate tipurile, oamenii se confruntau, mai presus de toate, cu o armă cumplită şi surprinzătoare, în faţa căreia nimeni nu ştia unde şi cum ar putea să se ascundă. O armă care-l transforma în suspect chiar şi pe cel mai bun prieten şi despre care românii aveau să afle peste ani că se numeşte manipulare.

Apogeul diversiunilor care au măcinat Sibiul spre finalul lui 1989 a fost atins la 22 decembrie, când s-a produs cea mai reuşită transpunere în practică a firului roşu care a dominat scenariul Revoluţiei: conflictul dintre Armată şi Interne. Securiştii şi miliţienii au fost transformaţi peste noapte în „terorişti" cu sânge rece, care ucid fără să stea pe gânduri oameni nevinovaţi.

„Sinuciderea" lui Milea, prima scânteie

În după-amiaza zilei de 21 decembrie, sediile Miliţiei şi Securităţii fuseseră înconjurate de mai multe grupuri de manifestanţi. Unii dintre ei au forţat pătrunderea în cele două clădiri şi s-au dedat la acte de vandalism, incendiind mai multe maşini din zonă, după care s-au retras scandând către cadrele Ministerului de Interne: „Mâine venim şi vă măcelărim!".

A doua zi, în jurul orei 9.30, în timp ce aproximativ 30.000 de oameni se adunaseră în faţa Casei de Cultură, câteva mii de persoane au revenit în faţa Miliţiei, solicitând eliberarea unor presupuşi arestaţi.

În aceeaşi dimineaţă, Iulian Rotariu, şeful de la Inspectoratul Ministerului de Interne, însoţit de şeful Miliţiei şi şeful Securităţii din Sibiu, s-a deplasat la Unitatea Militară 01512, aflată peste stradă de instituţiile Ministerului de Interne. Acolo au format o „celulă de criză" împreună cu locotenent-colonelul Aurel Dragomir, comandantul unităţii militare. În virtutea acestei colaborări, în stradă a fost dispus un cordon de militari de la UM 01512, dispozitiv care avea rolul de a proteja atât unitatea militară, cât şi sediile Miliţiei şi Securităţii de furia manifestanţilor.

Oamenii au reacţionat cu simpatie faţă de militari şi au cerut constituirea unei comisii care să verifice dacă în sediul Miliţiei există arestaţi. Un grup alcătuit din trei ofiţeri de Armată şi câţiva demonstranţi au intrat în Miliţie şi i-au anunţat pe revoluţionari că nu există nicio persoană arestată.

Comunicatul care a anun­ţat sinuciderea generalului Vasile Milea (ora 10.52), la acel moment ministru al Apărării, a produs un „declic". Percepţia generală asupra acelei veşti a fost aceea că Milea fusese omorât de Securitate din ordinul lui Ceauşescu, deoarece refuzase să tragă în popor. Oamenii din stradă au început să devină violenţi, făcând presiuni asupra clădirilor în care se aflau sediile Miliţiei şi Securităţii. De asemenea, în mintea comandantului Aurel Dragomir a început să încolţească ideea că şefii instituţiilor din Ministerul de Interne aflaţi la el în birou (şi subordonaţii acestora aflaţi în clădirile de vizavi) ar putea fi nişte inamici.

„Am ordonat cadrelor şi elevilor de pe hol să nu mai părăsească biroul comandantului. Pentru câteva secunde m-am gândit că mi se poate scoate pistolul de la şold, mi se trage un glonţ în cap, apoi mi se pune pistolul în mână. Aşa am gândit atunci", mărturiseşte Aurel Dragomir.

Nicu Silvestru, şeful Miliţei Sibiu la acel moment, descrie cu lux de amănunte reacţia comandantului de la UM 01512, la audierile în procesul lui Nicu Ceauşescu, în 1990: „La anunţarea morţii lui Vasile Milea, Dragomir parcă a înnebunit. Şi‑a pus mâinile în cap şi a început să se vaite. Din acel moment şi-a schimbat atitudinea faţă de noi".

Moartea se îmbracă în combinezon

Speriaţi de presiunile manifestanţilor, miliţienii şi securiştii au obţinut acordul superiorilor, inclusiv pe cel al lui Nicu Ceauşescu (fiul dictatorilor era prim-secretar de partid la Sibiu), de a afişa la ferestre următorul mesaj scris pe o bucată mare de pânză albă: „Miliţia este în slujba poporului. Nu vrem violenţă, organizaţi-vă pentru dialog".

Mesajul a fost primit cu aplauze de către o parte a revoluţionarilor şi lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal. Armata, Securitatea şi Miliţia fraternizaseră cu demonstranţii, iar victoria poporului era aproape, în condiţiile în care, cam în acelaşi timp, cuplul dictatorial decola de pe acoperişul Comitetului Central.

Partea sângeroasă a revoluţiei de la Sibiu era însă abia la început. Maeştrii diversiunii au ştiut că este momentul să intre în scenă. În jurul orei 12.15, un grup de circa zece indivizi îmbrăcaţi în combinezoane negre a apărut în zona dintre clădirea Securităţii şi Policlinica cu plată şi au deschis focul asupra cordonului de militari aflaţi în faţa unităţii 01512, rănindu‑l mortal pe Dan Miţiţi, elev la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" din Sibiu. A fost momentul care a declanşat un adevărat măcel, soldat cu nu mai puţin de 43 de morţi, cadre militare, cadre MI şi civili.

Trăgători diversionişti

În timp ce în faţa Unităţii Militare 01512 şi a instituţiilor Ministerului de Interne se desfăşura un adevărat măcel, 30.000 de sibieni demonstrau la Casa de Cultură, în zona centrală a oraşului. Curios este faptul că aproximativ în acelaşi moment în care indivizii în combinezoane negre au deschis focul omorându-l pe soldatul Miţiţi, de pe alte clădiri s-a tras şi în zona Casei de Cultură, mulţimea fiind dispersată. Deşi s-au tras mai multe focuri de armă, niciunul din cei 30.000 de oameni n-a fost atins de vreun glonţ. Este încă un exemplu că în Sibiu au existat trăgători profesionişti ale căror scopuri au fost panica şi manipularea.

Cine erau „bărbaţii în negru"

În episoadele care urmează din serialul „Misterele Revoluţiei", „Adevărul" va face lumină în cazul enigmaticilor bărbaţi în combinezoane negre! Vom spune cine a organizat misiunea de diversiune. „Cazul Sibiu" reprezintă prototipul scenariului revoluţionar gândit în cancelariile marilor puteri şi pus în practică de o clică de criminali. Diversiunea de la Sibiu a început la 12.15, la doar şase minute de la decolarea elicopterului de pe sediul CC. Este prima diversiune după fuga Ceauşeştilor.

După asaltul militarilor, sediul Miliţiei din Sibiu era o ruină

Dispariţia ciudată a lui Aurel Dragomir

Rănirea mortală a lui Dan Miţiţi a întărâtat Armata şi manifestanţii împotriva Miliţiei şi a Securităţii. Aurel Dragomir le-a reproşat capilor din Ministerul de Interne, aflaţi la el în birou, că oamenii lor i-au omorât un militar, iar revoluţionarii aflaţi în stradă au început să atace cu pietre şi să forţeze intrarea în clădirile Internelor. De la etajul trei din clădirea Securităţii se deschide foc asupra oamenilor din stradă.

Ion Botărel, fost ofiţer de Securitate, susţine că a tras în caldarâm pentru a le arăta demonstranţilor că nu sunt gloanţe oarbe. Ioan Stura, unul dintre revoluţionarii implicaţi, declară altceva: „S‑a deshis foc de armă automată, prima dată în aer, iar apoi asupra celor din curte, de la etajul trei al clădirii în care se afla Securitatea. La circa trei metri de mine a fost rănită o femeie, la mâna dreaptă".

Derută şi frică

În mod foarte straniu, deşi tensiunea devenise uriaşă, comandantul Aurel Dragomir îşi părăseşte unitatea şi, conform declaraţiilor sale, pleacă la spital cu elevul Miţiţi, care nu-şi dăduse încă ultima suflare. „Analizată astăzi, fără presiunea formidabilă a acelor clipe, decizia de a pleca la spital cu Miţiţia este, fără îndoială, greşită. Dar aşa am hotărât atunci, pentru că altfel îl tratau medicii dacă mergea comandantul cu el", susţine Dragomir. Acesta a lipsit aproximativ 20 de minute şi neagă orice altă semnificaţie a acestei absenţe în afară dorinţei de a‑şi ajuta un subordonat rănit grav. Cert este că în intervalul în care Aurel Dragomir a lipsit din unitate s-a petrecut cel mai important moment al zilei de 22 decembrie.

Sub presiunea tot mai violentă a manifestanţilor, mai multe cadre din Ministerul de Interne au hotărât să-şi părăsească sediul, căutând protecţie în curtea Unităţii Militare 01512, aflată vizavi. În declaraţiile date la dosar, în ancheta procuraturii militare în „cazul Sibiu", puţinii supravieţuitori ai acestui grup recunosc faptul că erau înarmaţi şi că unii dintre ei au avut proasta inspiraţie de a trage câteva focuri în aer în timp ce traversau strada.

Explicaţia lor este că voiau să-i ţină departe pe manifestanţii violenţi. Derutaţi probabil şi de acele focuri de armă, militarii de la UM 01512 au interpretat fuga disperată a cadrelor MI ca pe un atac îndreptat asupra Unităţii Militare şi au deschis focul asupra lor. Unii au fost seceraţi de gloanţe chiar în mijlocul străzii, alţii în timp ce săreau gardul, iar unii au fost împuşcaţi în curtea unităţii.

Miliţia şi Securitatea, atacate cu tab-ul!

Aşa-zisul atac al cadrelor MI a fost urmat de rafale răzleţe venite dinspre clădirile aflate peste stradă. Cei prezenţi în acel moment în sediile Miliţiei şi ale Securităţii susţin că nu au tras niciun glonţ asupra Unităţii Militare.

Focurile veneau, conform mai multor mărturii, de pe blocurile din spatele celor două instituţii şi aveau menirea de a-i panica pe militarii de la 01512 şi de a le crea impresia că sunt atacaţi de către miliţieni şi de securişti.

„În jurul orei 13.00 am auzit câteva focuri de armă venind din spatele clădirii, din zona blocurilor. La scurt timp, o ploaie de gloanţe s-a abătut asupra noastră dinspre Unitatea 01512, spârgând toate geamurile", ne povesteşte Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate.

Căzută în capcana diversioniştilor poziţionaţi pe blocurile din apropiere, Armata nu s-a oprit doar la a-i ciurui pe miliţienii care încercau să se adăpostească, ci au declanşat un foc susţinut şi asupra imobilelor de vizavi în care îşi aveau sediul Miliţia şi Securitatea.

Disperaţi, oamenii aflaţi în cele două clădiri au scos cearşafuri albe pe geamuri şi au făcut apeluri disperate prin telefon către Aurel Dragomir, care se întorsese între timp de la spital. Cereau ca militarii lui Dragomir să înceteze focul. Toate aceste iniţiative nu au avut niciun rezultat, iar Constantin Dudoiu, ofiţer de Securitate, a sunat la Bucureşti şi a luat legătura cu generalul Stănculescu, ministru al Apărării în acel moment. Acesta a promis că va vorbi cu comandantul UM 01512. „Stănculescu m-a întrebat ce se întâmplă, iar eu i-am spus că unitatea este atacată. Că se trage asupra noastră din toate părţile. Atunci, el mi-a răspuns: «Apără-te, pe răspunderea mea!»".

Militarii erau permanent întărâtaţi de rafale răzleţe venite dinspre zona clădirilor aflate peste stradă şi nu s-au lăsat până ce n-au transformat clădirile Ministerului de Interne în ruine fumegânde. În jurul orei 16.00 au fost aduse inclusiv două TAB-uri care au tras cu mitraliera din dotare în Miliţie şi în Securitate. La scurt timp după consumarea acestui moment, vacarmul a încetat. Era însă doar o scurtă pauză în filmul evenimentelor de la Sibiu, unde haosul avea să mai domnească în continuare şi să mai facă multe victime.

Susţinută cu ardoare de populaţie, Armata avea să înceapă lupta de neutralizare a teroriştilor, cu un exces de zel cel puţin la fel de pronunţat ca în evenimentele de pe 22 decembrie.

TVR, 22 decembrie 1989: Ion Iliescu şi Teodor Brateş, secundaţi de Mihai Ispas şi de Gelu Voican Voiculescu (fotografia din stânga), înfierau Securitatea din Sibiu, la scurt timp după ce pe ecranele televizoarelor rulau mesaje care alimentau ideea că securiştii sunt terorişti fără scrupule

Iliescu a întreţinut diversiunea de la Sibiu

Diversiunea a fost susţinută intens şi de anunţurile făcute la TVR. Crainicul Teodor Brateş a fost printre factorii de manipulare. Primul anunţ despre Sibiu a fost făcut în jurul orei 14.00. Brateş striga: „Am primit informaţii din Sibiu. Securitatea continuă să tragă în Armată! Trebuie să se acţioneze de urgenţă, nu avem nevoie de discuţii. Să intre Armata în acţiune, să apere poporul!". Brateş cerea intervenţia altor unităţi militare, care ar fi putut amplifica masacrul: „De la Sibiu ni se comunică acum că Armata nu mai are muniţie şi trupele de Securitate continuă să atace. Toate unităţile militare să se ducă să dea ajutor".

Decisivă a fost intrarea pe post a lui Ion Iliescu, în jurul orei 14.30: „Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu generalul Stănculescu (...). La Sibiu era o situaţie încordată, unităţile Securităţii au atacat Unitatea Militară. (...) Apelăm la unităţile Securităţii şi la securişti, aşa cum s-a mai făcut apel de la acest microfon, să se trezească în acest ultim ceas, să se lepede de această clică ordinară de trădători ai patriei.

Aceştia (n.r. - clanul Ceauşescu) sunt trădătorii patriei! Nu Milea pe care l-a ucis!". În timp ce vorbea Ion Iliescu pe ecran apar diverse lozinci („Televiziunea Română, inima României noi!", „Luptă lucidă, calmă, fermă, până la victoria finală!"), ceea ce indică o regie pusă în slujba lui Iliescu.

Semnificativă este şi apariţia în studioul 4 a unui individ care s-a prezentat drept inginerul Coman, plecat din Sibiu: „Împiedicaţi Securitatea să nu mai tragă în Armată. Am vorbit cu anumiţi oameni ai mei, de acolo. Spune că s-au îmbrăcat în haine de MFA şi trag în MFA (n.r. - Ministerul Forţelor Armate). Toată apa e otrăvită! Copii, bătrâni, populaţia întreagă a judeţului Sibiu, nu consumaţi apă!".

În seara de 22 decembrie, Nicu Ceauşescu, bătut şi înjunghiat, a fost prezentat la TVR ca „pradă a Revoluţiei".