Diversiuni pentru lichidarea fără proces a tiranilor

La fel ca în Bucureşti, şi la Târgovişte au apărut „inamici invizibili“ care atacau Armata aerian şi terestru. Miza era crearea unei confuzii în care Ceauşeştii să fie suprimaţi. Prezenţa Ceauşeştilor în Garnizoana Târgovişte a fost motiv de simulare a mai multor atacuri asupra UM 01417, pentru justificarea lichidării celor doi.

Schimbul de focuri din jurul UM 01417, unde se aflau Nicolae şi Elena Ceauşescu, a început încă din prima zi în care cei doi au fost aduşi în cazarmă. După cunoscuta reţetă a rafalelor scurte şi a semnalelor luminoase de pe cer, dar şi de pe ecranele de radiolocaţie, militarii se luptau cu atacatori inexistenţi şi ţinte care dispăreau şi apăreau, ca la comandă.

Elicoptere-hologramă

Primele schimburi de focuri din unitatea în care se aflau Ceauşeştii au fost înregistrate chiar la 22 decembrie, puţin după ora 22.30, la patru ore după primirea dictatorilor în cazarmă. În cartea „Ceauşescu la Târgovişte", Viorel Domenico a consemnat din jurnalul acţiunilor de luptă al comandantului unităţii:

„La ora 22.40 s-a deschis focul cu armamentul de infanterie şi artilerie asupra unui elicopter, consumându-se 11 lovituri explozive, calibru 85 milimetri. Pe timpul acţiunii ţintei aeriene, inamicul a întrebuinţat un puternic bruiaj activ radiolocaţie".

În jurnalul de luptă nu apare şi finalitatea acţiunii, dacă a fost sau nu doborâtă ţinta. Ofiţeri din unitate confirmă însă că nu a fost doborât niciun aparat de zbor, n-a fost capturat niciodată vreun centimetru de tablă din „elicopterul inamic".

Explicaţia e simplă şi a fost furnizată de specialişti în războiul electronic: „aparatele de zbor" nu existau în realitate, ci erau proiecţii virtuale. Ele apăreau doar noaptea din două motive: 1. pentru a induce o panică suplimentară; 2. pentru că ziua ar fi putut fi depistată făcătura, dat fiind că „hologramele" respective nu aveau forma perfectă a unui elicopter, ci erau un fel de „vagoane luminoase", capabile să simuleze inclusiv zgomotele unui atac armat.

În acelaşi jurnal de luptă este prezentat un alt atac, dar în dimineaţa de 23 decembrie. „La orele 4.30 şi 6.45, inamicul acţionează cu elicoptere în zona de foc a UM 01417. Conform misiunilor primite, bateriile antiaeriene deschid focul asupra ţintelor descoperite, consumându-se 10 lovituri explozive şi este doborât un balon luminiscent întrebuinţat de terorişti, pentru inducerea în eroare", scrie Domenico în cartea „Ceauşescu la Târgovişte", citând jurnalul de luptă al unităţii.

Ceauşescu voia să evadeze printre gloanţe

În timp ce afară se trăgea ca la nuntă, Ceauşeştii se aflau într-o cameră care avea două ferestre chiar spre zona de unde se presupunea că unitatea este atacată. Mai exact, dinspre Liceul industrial de petrol, situat vizavi de cazarma UM 01417. Cazarma şi liceul erau despărţite de Bulevardul Castanilor.

În acele momente, Ceauşeştii erau păziţi, din interiorul camerei-dormitor, de căpitanul Ion Boboc (de la Armată) şi de plutonierul Constantin Paise (de la Miliţie). Era miezul nopţii şi afară se auzeau rafale de armă automată şi zgomot de artilerie.

Ion Boboc a mărturisit în cartea „Ceauşescu la Târgovişte" cum i-a propus „odiosul" să-i organizeze o evadare. „A venit în faţa mea: «Puteţi asigura un blindat cu care să ne deplasăm în zona Voineşti-Câmpulung, să merg la o casă de oameni?». Eu i-am răspuns: «Nu sunteţi în siguranţă. Oamenii v-au urmărit şi vă urmăresc». M-a bătut pe umăr şi mi-a şoptit, parcă ferindu-se de Elena: «Îţi dau bani, grade, ce vrei!». Eu i-am spus: «Pe unde să plecăm? Suntem înconjuraţi de demonstranţi şi terorişti care atâta aşteaptă». Apoi el: «Ştiu eu...». L-am amăgit: «Să se mai liniştească vacarmul de afară şi plecăm». S-a mai liniştit, însă cu fiecare rafală auzită intrau amândoi în panică. Într-un târziu mi-a spus: «Putem pleca pe la două-trei noaptea, când se mai linişteşte situaţia»."

Tensiunea din stradă se simţea şi în camera Ceauşeştilor, care, potrivit lui Boboc, nu prea au dormit din cauza desfăşurării de forţe de afară.

„Ştergem cazarma de pe faţa pământului"

O nouă diversiune asupra unităţii a avut loc chiar în dimineaţa de 23 decembrie. Atacurile au fost prefaţate de un telefon de ameninţare. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, şi-a amintit de acel moment, trăit alături de maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş (de la Armată) şi de colonelul Gheorghe Dinu (de la Securitate).

„Eram în birou cu Mareş, Ţecu şi Dinu. Era ora 6.05. Analizam măsurile ce trebuiau luate odată cu ivirea zorilor. Sună telefonul de oraş. Răspunde Mareş. Îl văd că se îngălbeneşte, că îi tremură glasul şi mâna. Îi cer receptorul şi ascult: «Kemenici, fii atent!». Deci mă ştia, mă cunoştea. Mi se adresa superior, pe nume. «Dacă într-o jumătate de oră nu predai trădătorii la poartă, ştergem cazarma de pe faţa pământului». Am întrebat: «Despre ce trădători vorbiţi, cine sunteţi?». Şi-mi răspunde: «Trupele speciale. Vezi că n-avem chef de glumă. Aveţi la dispoziţie o jumătate de oră!». Şi a închis".

Potrivit aceluiaşi Andrei Kemenici, peste o jumătate de oră, în jur de 6.35, începe infernul. Ciudat este că fostul comandant al Garnizoanei Târgovişte vorbeşte numai de existenţa unor ţinte: „Cercetaşii observatori au semnalizat, la o înălţime destul de mare, cinci ţinte aeriene care evoluau cu caracteristicile de zbor ale elicopterelor. Pe ecranele radar, ele nu apăruseră. Am aflat ulterior.

Cu ochiul liber însă, luminile se vedeau clar, se deplasau spre Târgovişte, spre noi, spre nord. Atunci, Mareş, care se afla în centrul de comandă, a dat undă verde bateriilor de artilerie antiaeriană. S-a pornit un foc năprasnic, cu toate categoriile de armament, inclusiv cu cel de infanterie. La verticală, desigur. Şi erau în total circa 500 de guri de foc. După acest puseu de foc, cum s-a lăsat liniştea, primesc telefon de la aceeaşi persoană din «trupele speciale»: «Ai crezut că glumim? Ăsta‑i doar începutul!»."

Rafalele de pe blocuri

O altă mărturie referitoare la diversiunea tirurilor către unitatea militară aparţine uneia dintre gărzile de la uşa camerei în care erau Ceauşeştii. Locotenentul-major Iulian Stoica a văzut trăgători pe blocurile din vecinătatea Comandamentului Garnizoanei Târgovişte.

„Din locul în care mă aflam, am văzut că, de pe un bloc situat în apropierea unităţii, s-a executat foc cu o armă asupra unităţii militare. Era foc cu foc, nu automat, dar într-o cadenţă rapidă. Pe platou erau TAB‑uri care aveau proiectoare. Acestea au luminat locul şi‑au strigat la oamenii de pe bloc să plece de la geamuri, să se aşeze pe jos, pentru că se va trage.

Se trăgea de pe terasa blocului, iar din unghiul în care mă aflam, am văzut lumini, foc la gura ţevii. Apoi, pe direcţia focului de la gura ţevii era o scară de incendiu. Un tip cu o extraordinară dexteritate şi-a dat drumul pe această scară, coborând de pe bloc. Cei care trăgeau l-au urmărit cu rafala", a declarat Stoica senatorilor din Comisia „Decembrie 1989".

Evenimentul s-a petrecut tot în dimineaţa de 23 decembrie, după ce toată noaptea bateriile antiaeriene trăseseră după ţinte fictive.

Schimb de focuri cât scara zugravului

O întâmplare din ciclul „Cine-a tras în noi după 22?" s-a petrecut şi în UM 01417. În timpul diversiunilor teroriste, ofiţerii care erau în cazarmă au constatat că militarii trăgeau după un inamic care nu „nimerea" Comandamentul Garnizoanei Târgovişte. Rele­vantă este declaraţia locotenentului major Iulian Stoica, la Comisia „Decembrie 1989". „Pavilionul ar fi fost atacat din liceul de vizavi de noi. S-a tras dinspre noi spre liceu. La comisia de anchetă din 1990 s-a constatat că toate urmele de gloanţe sunt de la noi către ei. De la ei către noi nu există nimic. Şi mai interesant este faptul că pavilionul a fost parcă pictat din ordinul colonelului Kemenici, ca şi cum ar fi fost ciuruit de gloanţe, dar până la un anumit nivel. Până unde a ajuns scara zugravului".

Andrei Kemenici a explicat de ce a recurs la acest truc -„pictarea" unor urme de gloanţe, după evenimentele din decembrie 1989, pe faţada Comandamentului.

„Recunosc, am multiplicat prin tencuială urmele gloanţelor, dar fără să urmăresc un interes personal. Mii, zeci de mii de oameni treceau zilnic dinspre şi înspre gară, pe Bulevardul Castanilor, printre cele două clădiri impozante, aflate faţa în faţă: Liceul Industrial de Petrol şi Cazarma UM 01417. În timp ce liceul era ciuruit, făcut zob, clădirea cazărmii rămăsese aproape intactă. Erau câteva urme de gloanţe, dar invizibile din stradă. Orice trecător era liber să se uite în stânga şi în dreapta. Şi ce-şi spunea? Că am tras ca zăpăciţii, fără motiv.

Şi atunci, ce-am zis? Să salvăm obrazul Armatei! Dăm nişte bidinele şi rezolvăm imaginea Armatei".

Isteria din centrul de comandă

În cartea „Ceauşescu la Târgovişte", Viorel Domenico redă stenograma unei discuţii din biroul comandantului UM 01417, Andrei Kemenici, din timpul misiunilor de luptă. Doi militari au consemnat permanent ce s-a întâmplat în biroul de comandă. Iată două momente tensionate din seara de 22 spre 23 decembrie 1989.

Colonel Popescu

Ora 01.12 - Foc pe toate ţintele care sunt în aer.
01.15 - Căpitanul Apostol solicită muniţie pentru apărarea Inspectoratului Ministerului de Interne.
01.20 - I s-au trimis două lăzi cu muniţie de infanterie.
01.23 - Stoica de la Gărzile Patriotice, aflat la Romlux, semnalează că a trecut un ARO alb cu patru indivizi înarmaţi, care au întrebat de direcţia spre centru.

01.25-01.30 - Soseşte autoturismul ARO semnalat cu patru ofiţeri de la o unitate din Câmpulung, care au fost dislocaţi pentru intervenţie, cu şapte autocamioane cu militari.

Colonel Kemenici

Ora 04.35 - Elicopter la sol, doborâţi-l! Bateria 3 a tras asupra unui obiect mişcător.
 - Nu s-a plecat nicăieri, toată lumea în poziţie.
04.36 - La Adânca s-a auzit o bubuitură de tun. Să se verifice ce este!
04.38 - Bateria de 85 mm a tras pe un obiect mişcător ce a explodat. Să se verifice pentru a da date.
04.40 - Luaţi legătura cu Dâmboviţa!
- Pe podul de la oţelărie, cinci Dacii 1300, din care una neagră, se îndreaptă spre Micro XI.
04.45 - Elicopter se apropie de zona de foc. Distrus imediat.
04.46 - Am alt elicopter în aer.
- Am tancurile. Am trimis după muniţia de artilerie.
- Vine Ciupitu cu muniţie pentru tancuri.
- Pe cele care au fost jos nu am putut să le distrug.
- Vreau să le dobor în aer, până să ajungă la sol.
Misiunea lui Kemenici din centrul de comandă a durat până după ora 6.00 a dimineţii de 23 decembrie.

„Teroriştii" de pe macara

În cele trei zile în care Ceauşescu a stat în cazarma UM 01417, se crease o adevărată isterie în ceea ce priveşte atacurile teroriste. Un episod de acest gen s-a consumat pe 24 decembrie, în jurul orei 17.00. Colonelul Ion Mareş se afla în patrulare cu tancul, prin oraş.

Ion Mareş: „Deodată, atenţia ne-a fost atrasă de strigătele mulţimii aflate pe o pasarelă. Făcea semne către o macara-turn folosită la construcţia unui complex agroalimentar. Pe platformă, sus, am observat doi indivizi. Am ordonat comandantului de tanc, plutonierul-adjutant Petrescu, să deplaseze tancul spre macara. În timp ce se executa această manevră, asupra celor doi s-a deschis foc de către o grupă de cadre militare. Am strigat: «Nu mai trage nimeni!». Focul a încetat, dar unul dintre cei doi murise. Rămăsese agăţat cam trei-patru metri mai jos de platformă, în piciorul macaralei.

Am ordonat cadrelor să-l aresteze pe celălalt, care ridicase mâinile. Era un tip înalt, îmbrăcat într-un costum de blugi. Purta o barbă bogată. I-am verificat documentele. Am tresărit.

Era cetăţean român de naţionalitate germană. Mirosea a băutură şi avea o privire cum nu mai întâlnisem. I-am pus câteva întrebări: «Cum te numeşti?». «Kurt Horst», îmi răspunde. «Unde locuieşti?». «În Târgovişte». «Unde lucrezi?». «La Combinatul de Oţeluri Speciale. Sunt inginer», îmi spune.

«Ce căutai pe macara?». «Am fost la ţară cu un prieten şi am tăiat porcul. Am şi băut ceva. Când m-am întors, cel cu care am fost sus pe macara mi-a zis să ne urcăm, să vedem mai bine ce se întâmplă în oraş». «Bine - zic -, dar de acolo s-a tras asupra manevranţilor din gară». Îmi spune: «Nu am tras noi». L-am mai întrebat: «Cine este cel care a rămas agăţat de corpul macaralei?». Îmi spune: «Nu-l cunosc, acum l‑am întâlnit». Am dat ordin să fie dus la arest. A fost eliberat a doua zi. A venit soţia lui, care era asistentă, şi cu doctorul Centrului Militar Judeţean, care au garantat pentru el".