Concedierile bugetarilor continuă şi în 2011. Hossu: Dacă se aplică reducerea naturală, vor fi concediaţi doar 5000-10.000 de bugetari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintelui CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu
Preşedintelui CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu

Guvernul s-a angajat faţă de fondul Monetar Internaţional (FMI) să concedieze, în 2011, circa 23.000 de bugetari. Cifra apare în proiectul de buget pentru 2011. Totuşi, preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, marţi, că dacă s-ar aplica reducerea naturală din sistem, care înseamnă 10.000-15.000 de oameni, disponibilizarea efectivă ar fi mult mai mică.

Potrivit lui Hossu, între 10.000 şi 15.000 de angajaţi la stat vor ieşi anul viitor de pe ştatele de plată ale statului, pe cale naturală, respectiv prin pensionare sau prin hotărârea voluntară de a lucra în mediul privat.

Dacă Executivul va ţine cont de acest lucru, numărul bugetarilor trimişi în şomaj anul viitor ar putea fi mult mai mic, respectiv între 5.000 şi 10.000 de persoane.

Şeful de la Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, a declarat, marţi, după şedinţa de Guvern, că reducerile de personal vor fi efectuate, anul viitor, în structuri care necesită cheltuieli foarte mari şi nejustificate de funcţionare, programul de restructurare a instituţiilor subordonate ministerelor Administraţiei şi Finanţelor urmând să continue şi în 2011.

În proiectul de buget pe anul viitor, Guvernul se angajează că reducă cu până la 23.000 numărul angajaţilor la stat.

Circa 8.500 de oameni vor fi trimişi acasă din Ministerul de Interne. Curăţenie se va face şi în ministerul condus de Anca Boagiu. La Transporturi vor rămâne 720 de salariaţi. La Compania Naţională
de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vor fi desfiinţate mii de posturi.

Reduceri substanţiale de posturi s-au făcut şi la  Agricultură, Educaţie şi Apărare.

Singurul minister în care va creşte anul viitor numărul de angajaţi este cel condus de Cătălin Predoiu. La Justiţie, anul viitor, va însemna suplimentarea schemei de personal cu încă 110 posturi.

"Noi am luat decizii pe parcursul verii care au vizat disponibilizarea unui număr important de bugetari, aceste proceduri sunt încă în derulare şi o parte dintre ele se vor prelungi şi în anul 2011, pentru că, legal, etapele de preaviz, de negociere, presupun perioade mai lungi de timp.

Sunt convins ca până la sfârşitul anului, când aceste etape se vor derula în continuare, vom ajunge sub 1.290.000 de bugetari, de aceea bugetul este croit pentru 1.290.000 de bugetari", a spus Boc.

Potrivit primului ministru a scăzut de la 1.350.000 angajaţi în luna iulie la 1.340.000 persoane în luna august, la 1.316.000 salariaţi în luna septembrie şi la 1.291.527 bugetari în luna octombrie. La finalul lunii noiembrie, numărul de angajaţi din sectorul bugetar a scăzut la 1,291 milioane persoane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite