Căpitanul Ceauşescu, prizonier în camion

 În plină diversiune teroristă, „odiosul“ şi „sinistra“ au fost mutaţi, pentru o zi, din Comandamentul UM 01417 Târgovişte în dispozitivul de luptă al unităţii. În ziua de 23 decembrie 1989, Ceauşeştii au fost „deghizaţi“ în militari şi au fost ascunşi într-un centru de comandă mobil. El avea o manta de căpitan, iar ea – haine de soldat.

După o noapte şi o dimineaţă cu rafale susţinute în jurul UM 01417 Târgovişte, conducerea unităţii militare a luat hotărârea să-i mute pe Ceauşeşti într-un loc secret. În acel moment, ofiţerii din grupul de comandă erau convinşi că forţe malefice sau iresponsabile vor să pună mâna pe cei doi.

Comandantul unităţii, Andrei Kemenici, a hotărât să-i scoată pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu din cazarmă şi să-i urce într-un camion special, amenajat ca centru de comandă mobil. Locul în care i-a dus trebuia să rămână secret. Pentru a fi sigură operaţiunea de ascundere a dictatorilor, Kemenici a decis ca maşina în care erau cei doi să fie camuflată între două barăci din dispozitivul de luptă al unităţii. La câteva zeci de metri de ascunziş se afla centrul de comandă al unei baterii antiaeriene.

Decizia mutării

Audiat la 12 iulie 1994 de Comisia „Decembrie 1989" a Senatului României, colonelul Andrei Kemenici a motivat astfel decizia de mutare a Ceauşeştilor în câmp: „În dimineaţa de 23 decembrie, ţinând cont de distanţa foarte mică dintre biroul meu şi camera în care se aflau ei, aproximativ 30 de metri, am luat măsuri şi i-am dus într-un punct de comandă, o dubiţă unde sunt condiţii să se lucreze, dar cu măsurile respective de pază.

I-am îmbrăcat în mantale, am blocat zona şi am adus maşina la scară, după care am ordonat că nu mai conduc acţiunile de luptă de aici, ci din punctul de comandă. Şi i-am ţinut acolo până în seara de 23 decembrie. În noaptea de 23, din cauza condiţiilor proaste de igienă, i-am adus tot lângă biroul meu, din Comandament, în aceeaşi cameră în care au stat până atunci".

Se impune o corecţie: între biroul lui Kemenici şi dormitorul Ceauşeştilor nu erau „aproximativ 30 de metri", ci maximum zece metri prin ocolire exterioară. Nu de alta, dar cele două încăperi, care există şi astăzi, sunt situate perete în perete!

„Se băgau unul într-altul, să se încălzească"

Ca şi în camera din Comandament în care erau reţinuţi, Ceauşeştii au fost păziţi şi în punctul de comandă mobil tot de căpitanul Ion Boboc şi de locotenentul-major Iulian Stoica. Noaptea, pe timpul tragerilor, Ceauşescu tot îl bătea la cap pe Boboc să-l scoată spre Voineşti. Mărturia căpitanului Boboc, datată în1993, a fost consemnată de Viorel Domenico în cartea „Ceauşescu la Târgovişte".

„În dimineaţa de 23 decembrie am primit ordin şi le-am spus că vom pleca într-un loc mai ferit, că va trebui să părăsim încăperea şi clădirea, deplasându-ne în teren. El a avut ideea, surprinzătoare pentru mine, că ar fi bine să fie îmbrăcaţi în uniforme militare pentru a nu fi recunoscuţi de cineva. S-a acceptat. El a luat mantaua mea şi o căciulă de la un soldat, iar ea s-a îmbrăcat în costum complet de soldat. Ulterior am aflat că hainele lor civile au fost luate şi duse la Inspectoratul Ministerului de Interne. I-am urcat în secret, nici măcar şoferul nu ştia, într-un punct de comandă mobil şi am plecat.

Am fi vrut să introducem automobilul într-o remiză, dar n-a încăput în înălţime şi l-am ascuns între două barăci. Pe maşină am pus prelata, iar peste aceasta o plasă de mascare. Când s-au terminat toate manevrele de staţionare, Nicolae Ceauşescu s-a arătat profund nemulţumit, reproşându-mi: «De ce am venit până aici? Nu ne duci unde ai promis?». Eu i-am spus: «E încă pericol... Când nu va mai fi pericol, vom pleca». În maşină era frig. Ei erau zgribuliţi, se băgau unul într-altul să se încălzească. A văzut soba din interior. Mi-a zis s-o punem în funcţiune. I-am explicat că nu funcţionează, că aşa trăiesc cadrele militare iarna în aplicaţii, că n-avem motorină, piese de schimb... A înghiţit în sec şi a făcut un gest a lehamite din mână. Ea îl mângâia liniştitor".

Când îl certa pe Boboc că nu-l duce „unde i-a promis", Ceauşescu se referea la visul lui de a ajunge la Voineşti.Îşi făceau nevoile sub plasa de camuflaj. După ce într-o singură noapte au văzut cum trăiesc militarii şi au auzit cât se zbat pentru o bucată de pâine, Ceauşeştii au mai trecut printr-o experienţă: condiţiile de supravieţuire în câmp.

Căpitanul Ion Boboc: „Şoferul punctului de comandă mobil nu ştia cine se află în interiorul maşinii lui. Avea ordin să stea în cabină şi, în caz de pericol, să-şi apere autovehiculul. La un moment dat, ne trezim cu C.I.-istul unităţii (n. red. - ofiţerul de contrainformaţii, care aparţinea de Securitate), parcă ieşit din pământ.

Îl vede Stoica şi-l ţine departe, ieşindu-i în întâmpinare. Chiar atunci, cei doi fuseseră coborâţi să-şi facă nevoile lângă maşină, sub prelată şi sub plasa de mascare, şi se uitau în exterior ca la ţară, pe după o perdea, pe uliţă. C.I.-istul l-a întrebat pe Stoica ce misiune are şi de ce a mascat punctul de comandă. I-a răspuns: «Întrebaţi-l pe comandantul unităţii! Eu am ordin să nu se apropie nimeni şi vă sfătuiesc să vă vedeţi de treabă». A plecat. Stoica îmi spune: «Dacă mai vine ăsta o dată, îl împuşc!». N-a mai venit."

„Cu o coloană de blindate mergem spre Bucureşti"

În timp ce ieşea să-şi facă nevoile în spatele maşinii, între boscheţi, Ceauşescu a observat unde se află. La numai câteva sute de metri se vedeau halele Combinatului de Oţeluri Speciale. Drumul pe care veniseră dinspre unitate dădea în şoseaua de centură a oraşului Târgovişte.

Căpitanul Ion Boboc i-a mai declarat lui Viorel Domenico: „Ceauşescu, frământat în continuare de ideea părăsirii zonei de captivitate şi văzând în dispozitiv TAB-uri şi tancuri, mi-a spus: «Ar fi bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti». Îi spun: «Nu putem. Situaţia în Bucureşti e încurcată. Trag teroriştii din garda dumneavoastră». Furios, cu răutate îşi luase mantaua pe el şi se ridicase să plece: «Tu nu eşti un adevărat comunist! Sunt comandantul tău suprem şi îţi ordon!». L-am întrerupt: «Am înţeles, vă înţeleg, dar eu execut ordinul comandantului meu direct». Mi-a spus: «Du-mă la comandantul tău!». «Acum nu pot», am răspuns. El, furios: «Eu plec! Dacă nu-mi daţi tanc, ies în şosea şi găsesc o maşină care să mă ducă la Bucureşti. Eu nu pot să stau aici când ţara se prăpădeşte, ajunge pe mâna trădătorilor!»".

Pentru a mai calma situaţia, căpitanul Ion Boboc l-a rugat pe locotenentul-major Iulian Stoica să meargă să-i raporteze lui Kemenici ce se întâmplă. Acest lucru l-a mai liniştit pe Ceauşescu. „Cei doi Ceauşeşti s-au aşezat la masa din punctul de comandă, faţă în faţă, şi au început să şuşotească. În acelaşi timp, el făcea scheme cu degetul pe masă", a povestit Boboc.

Ceauşescu: „Te execut pe tine şi întreaga ta familie!"

Locotenentul-major Iulian Stoica a împărţit cu căpitanul Ion Boboc momentele de cumpănă din dispozitivul de luptă al UM 01417. La un moment dat, Stoica a avut un schimb de replici destul de dur cu „comandantul suprem".

„Mai de dimineaţă, când a ieşit din camion să-şi facă nevoile, a început să ţipe afară, să-l duc la muncitorii lui de la Combinat. Am ţipat şi eu la el şi i-am zis: «Ia-o şi pe asta şi mergeţi acolo, că nu faceţi mai mult de 10-20-25 de metri! Vă văd ăştia şi vă fac bucăţele, trag cu tot ce au. Şi cu grenade dau în voi». Le-am spus să iasă de sub plasa de mascare, am tras şi eu de un colţ - «hai, că vă ajut eu să ieşiţi de aici, că m-am săturat!». Ea l-a potolit şi au intrat înăutru. Acolo a fost altă discuţie. «Te văd aşa tânăr, nu asculţi ordinele comandantului suprem... cum te numeşti?
Să-mi dai arma cu 30 de cartuşe, să iei şi transportor blindat şi două tancuri, să mergem la Bucureşti ori la Voineşti! Vreau să ajung la Comitetul Central, dar mai ales la Televiziune. Să vorbesc poporului român despre trădarea...» Şi a început discursul clasic. Trădare şi iar trădare, plus agenturile... Zic: «Nu! Aşa ceva nu pot să fac!». «Cum te numeşti tu?». Iar îi spun cine sunt. Dar el continuă: «De unde eşti? Eşti membru de partid? Şi nu lupţi pentru cauză?». În secunda aia zic: «Doamne, care cauză? Nu observaţi că...».

M-a întrerupt: «Şi de ce nu execuţi ordinele comandantului suprem?». I-am răspuns: «Nu execut odinele nimănui, execut ordinele cui vreau. De la moartea generalului Milea, vă rog să mă consideraţi ofiţer rebel - execut ce mă taie capul». S-a enervat: «A, da, ofiţer rebel! Bine! După ce se va termina toată povestea asta, o să-ţi execut întreaga familie şi pe tine ultimul, ca să asişti la treaba asta. Şi pe toţi cei care nu ne-au ascultat ordinele». M-am înfuriat şi am ieşit afară".

„Ăsta-i salam să-l mănânc eu?"

Dacă în seara precedentă, când sosiseră în unitate, Ceauşeştii s-au supărat că nu primesc apă minerală şi brânză de vaci, la 23 decembrie, când au stat în punctul de comandă, păreau să se fi obişnuit cu regimul de cazarmă.

Căpitanul Ion Boboc: „Era pe la amiază. Nu mâncase nimic de seara. Ea mi-a spus: «Trebuie să mănânce puţin şi des! Şi-i trebuie medicamentele... Luaţi legătura să i se aducă medicamentele!». Între timp venise şi Stoica de la Comandament, fără niciun fel de răspuns, şi l-am trimis după mâncare şi să informeze că cei doi au nevoie de medicamente. Când a venit, Stoica a adus brânză, salam, pâine neagră şi apă. Le-am pus pe masă, să se servească ei. Trecuse momentul de furie. S-au uitat la alimentele întinse în faţă şi mi-au spus aproape cu ochii în lacrimi: «Ăsta-i salam să-l mănânc eu? Asta-i brânză pentru...». Am repetat ce le-am mai spus şi în unitate: «Am fi fericiţi să avem zilnic salamul şi brânza asta». El s-a uitat lung la mine. A luat o bucată de pâine, a pus pe ea două felii de salam şi mi le-a oferit: «Ia, mănâncă tu, că nici tu...». M-a impresionat gestul lui şi mi-a încolţit atunci ideea că, de fapt, amândoi împărtăşim aceeaşi soartă, suntem amândoi arestaţi.

Amândoi suntem părăsiţi de ai noştri. Eram izolat, rupt de unitate. Ţineam legătura doar prin Stoica, dar orice intermediar îmi introducea distorsiunea. Fiindcă nici eu, nici el n-aveam cu cine comunica. Vorbeam în vânt, că nu ne asculta nimeni. El a rupt şi a mâncat doar coaja de la pâine şi a băut apă".

În continuare, în câmp, în timp ce unii ofiţeri au avut acces la un televizor, Ceauşeştii se interesau care mai sunt mişcările pe la Bucureşti. Reacţia lor la auzul numelor noilor lideri, este deja cunoscută: trădători, spioni şi chiar nebuni.