Brateş a studiat temeinic istoria familiei Iliescu
0
„Amfitrionul“ Revoluţiei de la TVR explică de ce l-a primit atât de călduros pe cel ce avea să devină preşedintele României. În a doua parte a interviului acordat ziarului „Adevărul“, Teodor Brateş vorbeşte şi despre cum a suferit din pricina lui Ion Iliescu.
Marius Oprea: „Suntem conduşi de circa 10.000 de ticăloşi”
Radu Ciuceanu:„Dacă Stalin mai trăia, poate scăpam de comunişti”
Teodor Brateş, „amfitrionul“ Revoluţiei: „Am intrat în direct fiindcă aveam texte“
Îi cunoşteaţi pe Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan?
Pe Iliescu l-am cunoscut atunci, la Revoluţie. Pe Roman la fel, nu-l cunoşteam. M-a întrebat cineva, zice, „Cum mă, nu ştii cine e ăsta, e al lu' Hortensia", pe care o cunoşteam foarte bine de la radio. Pe Silviu Brucan îl ştiam. Era un nume în presă. Cine nu-l ştia?
Surse informate din Televiziunea Română susţin că relaţia dintre Teodor Brateş şi Silviu Brucan era foarte apropiată, în zilele fierbinţi ale Revoluţiei (dar şi înainte) fiind văzuţi în numeroase momente tête-à-tête.
Care a fost primul contact pe care l-aţi avut cu Ion Iliescu?
Se întâmpla în anii '70. E un episod în care mi-am dat seama că Iliescu va fi debarcat. Într-o duminică, după vizita lui Ceauşescu în Coreea de Nord, am plecat în Piaţa Obor, întrucât Ceauşescu făcea o vizită neanunţată acolo. La ultimul punct al vizitei, Ceauşescu i-a luat pe ziarişti la Snagov. A zis: „Hai, veniţi la Snagov, să vedem cum facem reportajul". Nouă ne-a căzut faţa. Era pentru prima dată când făcea chestia asta.
Ne-a plimbat prin grădină unde avea ceapă, pe lângă ţarcul unde creştea găini. Şi s-a oprit sub un cireş. Zice: „Aţi văzut câte nereguli sunt în pieţe? Mizerie, comportamente necorespunzătoare etc. Şi aici, în primul rând, e vinovat Ion Iliescu, de la Propagandă, că nu se face propaganda cum trebuie, şi primarul general Dumitru Popa. Poate că ar trebui în reportaj să spuneţi că am criticat treaba asta".
Bineînţeles că am priceput. Am ajuns la redacţie şi am pregătit reportajul pentru telejurnal, dar şi pentru radio. Am dictat reportajul pentru a fi difuzat la radiojurnalul de la ora 13.00. Am găsit o formulă să inserez că s-au adresat critici tovarăşilor Ion Iliescu şi Dumitru Popa. Numai că Ion Ghiţulescu, care era ziarist sportiv, dar se ocupa de mai multe în Radio, a tăiat partea cu Iliescu şi Popa.
„Era prea critic", mi-a motivat „Ghiţă". Greşisem şi eu că nu am atras atenţia că acea frază era obligatorie. Imediat a sunat telefonul de la cabinetul lui Ceauşescu: „Cine e idiotul care a fost la acţiunea din Piaţa Obor şi nu a dat partea cu Iliescu şi Popa?". Idiotul eram eu. Am dres-o la următorul radiojurnal. Mi-am dat seama că i se pusese gând rău lui Iliescu. Atunci am intrat în contact mai direct cu numele lui Iliescu (n.r. - după acest episod, Ion Iliescu a fost „marginalizat" ajungând, în cele din urmă, director la Editura Tehnică)
Cum aţi judecat atunci, în decembrie 1989, când aţi formulat acea prezentare pentru Ion Iliescu - „fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi un patriot!"?
Tatăl lui Ion Iliescu a fost ilegalist. De la Congresul al V-lea s-a situat pe o poziţie patriotică. Nu a fost de acord cu principiul autodeterminării populaţiilor de altă naţionalitate din România, a fost susţinătorul unirii cu Basarabia. A avut o poziţie de disident pe teme naţionale. Şi a ajuns să fie exclus din partid de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
„De ce n-ai ajuns dumneata mare?"
De unde cunoşteaţi toate astea?
Eram un om care citise ceva, câţiva metri liniari de bibliotecă. Ştiam de Alexandru Iliescu din cărţi, din studii... Am citit documente, interpretări... Nu spun că acea formulă a fost cea mai fericită, dar....
Când l-aţi văzut pe Iliescu intrând în studio, aţi avut senzaţia că el este „alesul"?
Trebuie să spun că ascultând „Vocea Americii" şi „Europa Liberă", şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.
Vă daţi seama acum de importanţa acelei prezentări?
Aproape zilnic dau conferinţe de presă în mijloacele de transport în comun. Sunt recunoscut şi acum de foarte mulţi oameni. Mă întreabă fel de fel de lucruri cu simpatie sau cu ură, am parte şi de atacuri contondente. Mă întreabă: „De ce n-ai ajuns dumneata mare, domnule? Iliescu ăsta ar trebui să-ţi fie recunoscător toată viaţa că l-ai prezentat aşa!". Alţii îmi spun cu reproş: „Ai văzut ce ai făcut?!".
Aţi mai avut contacte cu Iliescu, de atunci?
Când m-am pensionat s-au făcut 100 de zile de la Revoluţie. Şi la troiţa de la TVR s-au depus coroane de flori. Ei bine, eu, cum e la pensionare, am dat câte ceva, aşa, de despărţire, în redacţie. A fost şi Răzvan Theodorescu, directorul TVR de atunci, a spus câteva cuvinte frumoase, apoi a zis că lipseşte un pic pentru că vin demnitarii să depună coroane. Mă gândeam că poate îi invită şi pe ăia, pe Iliescu, pe Roman. Să le fi spus: „Uite, dom'le, îl sărbătorim pe Brateş ăla, scăpăm de el". Când s-a întors Theodorescu, l-am întrebat: „Nu le-ai spus să urce un pic?".
„Ba da, dar au zis că sunt grăbiţi", a răspuns Theodorescu. Apoi am fost împreună cu Iliescu la o emisiune la Tele 7 Abc, în 1999. A fost prima dată când am fost din nou cu el după Revoluţie. În emisiune i-am spus treaba asta, ce păţesc în metrou. N-a avut nicio reacţie. După emisiune am discutat un pic, m-a întrebat ce mai fac... A fost o chestie amicală, firească, omul se interesa, nu mai ştia ce e cu mine.
Handbalistul Dan Marin (dreapta) a fost confundat cu un terorist şi a fost bătut la Televiziune
„Revoluţionarii erau în stare să bage cuţitul în mine"
Ce gândeaţi în zilele acelea, cât aţi fost în direct, dincolo de ce spuneaţi?
Mă gândeam că mersul evenimentelor nu este un curs ireversibil. Am crezut două zile treaba asta. Cum să-ţi explici ce se întâmpla în jurul Televiziunii? Nu-mi puteam imagina ca un mecanism infernal să poată dispărea. Se trăgea de peste tot, cine putea să-şi imagineze altceva decât că gloanţele acelea se trăgeau pentru readucerea lui Nicolae Ceauşescu?
Aţi crezut toate acele zvonuri pe care le-aţi transmis?
Era obligaţia ziaristului de a spune ce se întâmpla şi de a transmite informaţia. Se constituise un comandament la etajul 11. Şi în cine să ai încredere dacă nu în Armată, în nişte oameni care păreau foarte responsabili, nu era fiştecine de pe stradă.
Unde au fost miile de terorişti de care vă temeaţi?
Am văzut sute de terorişti în regia studioului patru, oameni cu mai multe uniforme, cu mai multe legitimaţii. Generalul Nicolae Tudor le-a dat însă drumul să plece.
Vorbeaţi de bombe la subsolul Televiziunii, de apă otrăvită...
Cum puteam să verific toate astea? Eu eram în studio şi vorbeam. Şi CNN a transmis informaţii neverificate la atentatele de la 11 septembrie 2001. Revoluţionarul Mihai Voicu spunea că era în stare să bage cuţitul în mine dacă nu citeam ce mi se dădea.
Aţi prezentat la un moment dat o maşinărie infernală. O cutie galbenă, cât un pachet de biscuiţi, cu butoane, ca telefonul, Aţi fost convins că maşinăria infernală e chiar infernală? Era, până la urmă, o cutie din care ieşeau nişte cabluri rupte...
Am chemat şi noi un om specializat care a prezentat-o cum s-a priceput mai bine.
S-a scris ulterior în presa liberă că maşinăria infernală era un „secretizor" pentru transmisiuni radio, inofensiv, util doar pentru a împiedica interceptarea neautorizată a comunicaţiilor cu caracter special. Specialistul care a spus că „dispozitivul produce panică şi dezordine" a fost colonelul Gheorghe Colţ. Cei prezenţi în studioul 4 i-au mulţumit cu evlavie pentru că i-a salvat de la moarte. ;
„Fără Televiziune, Revoluţia ar fi fost mai sângeroasă"
Dacă l-aţi întâlni acum pe fostul handbalist Dan Marin, pe care l-aţi prezentat drept primul terorist prins, ce i-aţi spune?
Ce să-i spun eu, dacă a fost prins cu arma pe stradă?!
Era angajat la Interne...
Şi de ce n-a predat arma?
Mai credeţi că era terorist?
Nu, nu mai cred.
Aţi pomenit ceva şi de „teroriştii de la Otopeni".
Nu e adevărat. N-am spus nimic despre Otopeni. Dar dacă luăm cazul Otopeni... Eu cred că de vină e unitatea aceea care n-a respectat planul stabilit în cele mai mici detalii şi care s-a abătut de la traseu.
Cum ar fi arătat revoluţia fără Televiziune?
N-aş merge atât de departe încât să spun că n-ar fi existat. Probabil că ar fi fost mult mai sângeroasă.
Aţi votat cu Iliescu la primele alegeri?
Bineînţeles.
Şi la următoarele?
La următoarele nu.
Aţi fost dezamăgit de democraţie?
Nu, niciodată. Şi nici n-am vrut să plec din ţară. Aici m-am născut şi aici vreau să...
Filiera Roman-Brucan-Brateş
Între Silviu Brucan, Teodor Brateş şi Petre Roman se pot stabili diverse legături „mediatice". Brucan a fost preşedinte al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966.
Hortensia, mama lui Petre Roman, s-a angajat la Radiodifuziune în 1954, printr-un transfer de la Editura Politică. A lucrat în radio până în 1975, când s-a pensionat. Din cele afirmate pentru „Adevărul" rezultă că Teodor Brateş a fost coleg, la radio, cu Hortensia Roman şi i-a fost subordonat lui Silviu Brucan, între 1965 şi 1966. La Revoluţie, Silviu Brucan a fost şeful neoficial al „grupului de la TVR".
Conform celor declarate de Sergiu Nicolaescu la emisiunea „Naşul", Brucan este şi cel care l-a propus pe Roman pentru funcţia de prim-ministru. Brateş a fost „amfitrionul" Revoluţiei la TV, stând în direct aproape 70 de ore pe 22, 23 şi 24 decembrie 1989. Ana-Maria Onisei
Mâine, în „Adevărul"
Fostul crainic George Marinescu: „Da, am manipulat!"
Se încarcă comentariile...
