La sfarsitul saptamanii trecute, record negru pe drumurile spre mare si munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sase morti pe soselele Litoralului Sfarsitul de saptamana trecut a curmat relativa acalmie de pe soselele Litoralului si vietile a sase persoane. Pana ieri, la ora amiezii, 11 accidente grave de

Sase morti pe soselele Litoralului Sfarsitul de saptamana trecut a curmat relativa acalmie de pe soselele Litoralului si vietile a sase persoane. Pana ieri, la ora amiezii, 11 accidente grave de circulatie, in care au fost ranite alte 18 persoane, s-au petrecut pe drumurile nationale care duc la mare. Ca un facut, cele mai multe accidente mortale au fost provocate de soferii unor masini de firma. Cel mai sangeros accident a avut loc vineri, la ora 21,30, in localitatea Ovidiu. Ioan Marin Gheorghiu (28 ani, din Galati) a condus cu viteza excesiva un Renault Clio B 28826, apartinand SC BCR Leasing SA. A scapat controlul masinii, a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un autotir Mercedes CT 14 MGZ, al SC M.W. Import-Export Mangalia, condus regulamentar, pe banda intai, de Alecu Gurau (38 ani, din Lumina-Constanta). Coliziunea a dus la moartea tuturor pasagerilor din Renault: Radu Popescu (28 ani, din Campulung Muscel), Vasile Liviu Handariu (28 ani, din Bucuresti) si Adrian Draghici (31 ani, din Braila). Soferul vinovat a fost ranit grav. Un alt accident tragic a avut loc sambata, la ora 10,20, in afara localitatii Tuzla. Familia Savulescu din Bucuresti a pornit spre mare cu o masina imprumutata, B 31 RBO, apartinand lui Cornel Rizea. La volanul Peugeot-ului 605 s-a urcat Mihail Savulescu (28 ani). Impreuna cu el se mai aflau sotia lui, Mariana (28 ani) si niste prieteni, Florica Alice (28 ani) si Nicolae Gheorghe (30 ani), cu fetita lor, Adelina, de 8 ani. Soferul a adormit la volan, a taiat soseaua, iesind in decor si izbindu-se de un copac. Mihai Savulescu a murit, iar ocupantii masinii au fost toti raniti. O prostituata a murit in timp ce traversa strada prin Poarta Alba. Laura Costache (24 ani, din Amzacea) a fost lovita de o soferita care a efectuat o depasire neregulamentara. Prostituata a traversat in fuga, fara sa se asigure, fiind accidentata de Diana Leila Omer (28 ani, din Constanta). Soferita conducea un Volkswagen Golf B 59 NPS, proprietatea firmei unde lucreaza. In afara Mangaliei, un biciclist si-a pierdut viata deplasandu-se noaptea, pe axul drumului, cu un vehicul neechipat regulamentar. Barbatul de aproximativ 30-35 ani, cu identitate necunoscuta, a fost lovit mortal de o autoutilitara Dacia 1304 a firmei SC Deniss Com SRL, condusa de administratorul Varol Mustafa (40 ani, din Mangalia). La Bod, in apropiere de Brasov Trei morti si un ranit grav intr-un accident rutier provocat de un vitezoman Trei oameni si-au pierdut viata si un al patrulea a fost grav ranit intr-un accident rutier petrecut ieri, in comuna brasoveana Bod, de un sofer vitezoman. Proaspat casatorit, Bude Mircea, 41 ani, din Timisoara, venise sambata dupa-amiaza din Austria, impreuna cu sotia sa, in vizita la parintii femeii. Ieri dimineata, dupa o noapte de chef cu rudele si prietenii, el s-a urcat la volanul BMW-ului sau inmatriculat BUDE 1, si a pornit la o "tura" prin comuna, impreuna cu un tovaras de petrecere, Meret Ovidiu, 30 ani. Intr-o curba usoara la dreapta, soferul - care rula cu peste 150 km la ora, potrivit spuselor martorilor oculari si primelor constatari ale politistilor - a pierdut controlul bolidului, care a intrat pe contrasens, lovind apoi cu roata dreapta-fata un bolovan de pe acostamentul soselei. In urma impactului, cauciucul a explodat, iar limuzina a decolat, pur si simplu, aterizand cu rotile-n sus dupa un zbor de cativa metri. Strivit la contactul cu solul, BMW-ul a mai parcurs astfel, "sanie", inca aproximativ 80 de metri, izbind in plin doi localnici care stateau linistiti de vorba pe marginea drumului. Milu Gheorghe, 64 ani si Kolumban Denes, 58 ani, au fost ucisi pe loc, inainte de a apuca sa schiteze vreun gest. Aceeasi soarta a avut-o si Bude Mircea, soferul vitezoman vinovat de producerea tragediei, care a pierit strivit in mormanul de fiare contorsionate, in timp ce pasagerul de pe scaunul din dreapta a scapat cu viata, in chip miraculos. Descarcerat cu greu de pompierii sositi rapid la fata locului, Meret Ovidiu a fost transportat imediat cu o ambulanta la Spitalul Judetean Brasov, unde medicii au constatat ca leziunile suferite ii lasa sanse minime de supravietuire.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite