În sfârşit, am avut un Crăciun liniştit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani de sărbători gălăgioase sau marcate de violenţă şi accidente, românii au avut în sfârşit parte de zile tihnite

42 de evenimente, dintre care 15 infracţiuni şi 25 de accidente de circulaţie. Cu siguranţă acesta este cel mai liniştit Crăciun din ultimii 17 ani.
Nici Salvarea nu a avut prea mult de lucru pentru că oamenii au mâncat cumpătat şi nu au mai băut peste măsură. Linişte şi la spitalele de oftalmologie pentru că petardele, care trosneau neîncetat în această perioadă, nu au mai fost auzite decât sporadic. Legea dură privind regimul pocnitorilor i-a lăsat pe comercianţii specializaţi fără "pâine" şi a băgat spaima în cei care "bombardau" Sărbătorile. Singurele evenimente "majore" au fost spargerea unui geam de la un cabinet de stomatologie, capturarea a cinci africani la frontieră şi câteva spargeri. Până şi în cluburi sau restaurante a lipsit forfota obişnuită a sfârşitului de săptămână, românii preferând să stea acasă împreună cu familiile şi prietenii. Taximetriştii sunt singurii care au avut de lucru, cererile dublându-se faţă de anul trecut pentru că mulţi au preferat să nu testeze sancţiunile noului Cod Rutier. Lipsa zăpezii şi a poleiului a făcut ca şi numărul accidentelor de circulaţie să fie sub media lunii decembrie. După această perioadă de acalmie neaşteptată, ieri seara a reînceput agitaţia. Valea Prahovei a fost blocată timp de mai multe ore de către turiştii care se grăbeau să vină acasă. Oricum, de astăzi, lucrurile revin la normal pentru câteva zile. Crăciunul a trecut, dar vine Revelionul!

Braşov
Turiştii nu au făcut excese
Spre deosebire de anii trecuţi, când se prezentau la Spitalul Judeţean Braşov câteva zeci de persoane, braşoveni sau turişti, după petrecerea Crăciunului, în acest an, medicii au avut linişte. "Nu s-a prezentat nimeni cu indigestie, pancreatite sau colici biliare din cauza consumului excesiv de alimente", ne-a declarat dr. Cristina Vecerdi, medic de gardă la Spitalul Judeţean. În schimb, Urgenţele au fost luate cu asalt de cei care au contractat viroze respiratorii, o situaţie similară fiind şi în judeţul Covasna. (S. Dan)

Cluj
Linişte la poalele Feleacului
Crăciunul a trecut fără evenimente deosebite şi la Cluj. După cum ne-a declarat prefectul Alin Tişe, rămas singur la comanda judeţului, o singură excepţie a tulburat liniştea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, deraierea vagoanelor trenului de marfă de la Câmpia Turzii. Nu au fost altercaţii grave şi nici omoruri, deşi grupuri numeroase de colindători au străbătut localităţile judeţului, zi şi noapte, după cum ne-a declarat şi purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, comisarul Daniela Boloş. Clujenii au mâncat ponderat, serviciile de gardă neavând încă solicitări deosebite, pentru tratarea indigestiilor, după cum ne-a confirmat medicul de gardă Alexandru Varodi, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. (Mihai Bacalu)

Infracţiune
A spart cu gheata ortopedică geamurile unui cabinet
Un bucureştean în vârstă de 48 de ani a fost prins de agenţii de siguranţă publică la scurt timp după ce spărsese geamurile unui cabinet stomatologic cu o gheată ortopedică. Isprava a venit pe fondul unor conflicte mai vechi cu patronul clinicii dentare. Bucureşteanul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. (V.C.)

Captură
Cinci africani, prinşi la frontiera cu Ungaria
Cinci africani au fost reţinuţi, duminică, de poliţiştii de frontieră din Nădlac în timp ce încercau să ajungă pe jos în Ungaria. Ei au fost depistaţi cu ajutorul echipamentelor speciale de termoviziune, la aproximativ 50 de metri faţă de graniţă. Emigranţii, doi nigerieni, doi liberieni şi un cetăţean din Zimbabwe plecaseră din Bucureşti cu mai multe mijloace de transport. Ajunşi la Nădlac, şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii. Cei cinci doreau să ajungă în Ungaria pentru a-şi găsi un loc de muncă. (M.D.)

Cumpătare la sarmale
Spre deosebire de anii trecuţi, când camerele de gardă ale spitalelor bucureştene şi Serviciul de Ambulanţă lucrau la "foc automat", anul acesta a fost unul liniştit. SAMB a înregistrat din 25 decembrie până ieri dimineaţă 1.228 de solicitări, cele mai multe fiind pentru stări febrile. "În ultimele 24 de ore s-au mai înregistrat 115 solicitări pentru colici abdominale, apărute la persoanele deja cunoscute cu afecţiuni digestive, 39 de leşinuri pe stradă, din cauza gerului şi a consumului de alcool, şapte tentative de suicid la femei şi nouă accidente auto. Surprinzător, în acest an a scăzut numărul solicitărilor pentru agresiuni fizice, dar şi cele apărute pe fundalul abuzului de alimente şi alcool, ceea ce înseamnă că bucureştenii au urmat sfaturile medicilor", ne-a declarat dr. Lucia Oană, medic coordonator SAMB. (M.Dădăcuş)

Goana după taxi în Ajun
Taximetriştii au muncit la foc continuu zilele trecute. În Bucureşti, mulţi dintre cei care au mers în vizită la rude sau la prieteni au preferat să-şi lase maşinile acasă şi să circule cu taxiurile, mai ales că tarifele au rămas neschimbate. Potrivit reprezentanţilor firmelor de taximetrie, cererile au crescut, de vineri până ieri, cu 30-50%, iar cele mai solicitate perioade au fost Ajunul şi seara de Crăciun. "Au fost mai multe cereri şi faţă de anul trecut", spune Luminiţa Florea, dispecer-şef la o companie de taxi. (D.Ch.)

Reduceri semnificative la preţul brazilor
Dacă în Ajunul Crăciunului, brazii din import s-au vândut la suprapreţ ajungând şi la nouă milioane lei vechi, ieri, preţurile au scăzut drastic. Comarcianţii acceptau să-i vândă şi cu 300.000 lei. În cazul molizilor, afacerea a mers bine chiar şi după Ajun. "Am vândut câte 20-30 de molizi pe zi până de Crăciun. Astăzi (ieri, n.r.) am dat 15 bucăţi", spune un comerciant din Piaţa Obor, Ştefan Melinte. Preţul maxim al unui molid ajungea, ieri, în Obor la 80.000 lei. Instalaţiile electrice de brad s-au vândut la fel de bine şi după Crăciun. "Ca în fiecare an, şi după Crăciun am dat foarte bine instalaţiile şi beteala şi nu a trebuit să scad preţurile", adaugă el. La mare preţ în aceste zile sunt însă crenguţele de vâsc. Ele se vând cu 15.000-25.000 lei, în funcţie de zonă şi de "capacităţile" de negociator ale cumpărătorului. (D.C., R.M.)

Noapte calmă în Bucureşti
Crăciunul din acest an a însemnat un moment de linişte pentru locuitorii Capitalei. Dacă pe 23 decembrie şi în Ajun străzile răsunau de claxoane şi înjurături, maşinile mergeau bară la bară, iar în hipermarkerturi, cumpărătorii întârziaţi şi grăbiţi îşi tocau nervii la cozi de zeci de metri, în prima şi a doua zi de Crăciun, bucureştenii gălăgioşi s-au potolit. Ieri, a fost o zi de marţi neobişnuită pentru locuitorii Capitalei. Principalele vehicule care au populat străzile au fost taxiurile, autobuzele şi troleibuzele, traficul fiind degajat. Ca să ajungi de la Universitate până la Piaţa Victoriei, nu-ţi lua mai mult de 10 minute cu maşina, drum care într-o astfel de zi se parcurgea chiar şi într-o oră. Iar cu troleibuzul, de la Universitate până la staţia Doamna Ghica drumul nu dura maximum 20 de minute. (Delia Chilianu, Radu C. Munteanu)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite