Un membru al serviciilor americane de informatii recunoaste oficial ca au existat presiuni pentru exagerarea rapoartelor despre Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Intre timp, seful diplomatiei britanice declara ca Londra nu a sustinut niciodata ca Bagdadul e o amenintare directa * Si spaniolii stiau ca Saddam nu are arme de distrugere in masa

Un membru al serviciilor de informatii, expert in arme chimice si biologice in Departamentul de Stat american, a spus in fata Comitetului de Informatii din Camera Reprezentantilor ca asupra sa au fost exercitate presiuni pentru a-si ajusta analizele in privinta Irakului, pana cand acestea ar fi corespuns cu vederile administratiei Bush, au anuntat, marti, surse oficiale din Congres, citate de publicatia "The New York Times". Declaratiile expertului, identificat de sursele ziarului american drept Christian Westermann, au fost facute in timpul unei audieri cu usile inchise, desfasurate saptamana trecuta. Westermann a devenit astfel primul membru in activitate din serviciile de informatii care face acest gen de declaratii in fata Congresului american. Marturisirea lui Westermann este cu atat mai grava pentru administratia de la Washington, cu cat expertul in arme neconventionale este considerat unul dintre cei mai respectati analisti ai Biroului pentru Informatii si Cercetare din cadrul Departamentului de Stat. Biroul lui Westermann intocmeste pentru secretarul de Stat american analize independente de cele prezentate de CIA sau de alte agentii federale de informatii. Potrivit surselor citate de "The New York Times", Westermann le-ar fi spus membrilor Comitetului de Informatii din Camera Reprezentantilor ca, in pofida presiunilor exercitate asupra sa, nu a modificat nimic din continutul rapoartelor pe care le-a intocmit in legatura cu Irakul si cu alte crize internationale. El nu a furnizat imediat Comitetului detalii in legatura cu acuzatiile pe care le-a formulat, afirmand insa ca o sa faca dezvaluiri ulterioare. Intr-o a doua audiere, desfasurata tot saptamana trecuta, in fata Comitetului de Informatii al Senatului, Westermann a spus ca a simtit o presiune din partea subsecretarului de Stat pentru controlul armamentului si probleme de securitate internationala, John Bolton, in privinta continutului unor rapoarte despre situatia din Cuba. In mod public, Bolton sustinuse, anul trecut, ca regimul de la Havana detine un program de arme biologice, afirmatii cu care Westermann nu fusese de acord, aratand ca exista informatii insuficiente in favoarea unei asemenea teorii. Neoficial, o serie de analisti de la CIA si de la alte agentii americane de informatii s-au plans, in ultimele luni, ca au simtit presiuni din partea administratiei Bush pentru a intocmi rapoarte exagerate in privinta probelor menite sa demonstreze ca Irakul detine programe ilegale de armament si are legaturi cu teroristii. Christian Westermann este insa singurul dintre analistii convocati de Congres care a recunoscut oficial acest lucru. Esecul administratiei de la Washington de a gasi probe concludente care sa dovedeasca existenta programelor ilegale de inarmare ale Irakului a declansat o ancheta a Congresului, pentru a stabili daca nu cumva Casa Alba a exagerat pericolul irakian pentru a-si justifica razboiul impotriva lui Saddam Hussein. Intre timp, ministrul britanic de Externe, Jack Straw, a declarat, marti, ca autoritatile de la Londra nu au vorbit vreodata despre amenintarea irakiana ca fiind imediata sau iminenta, ci au sustinut ca e actuala si serioasa. El a negat astfel ca directorul de comunicare al premierului Blair ar fi adaugat, in dosarul privind Irakul, din septembrie 2002, informatia referitoare la capacitatea lui Saddam de a declansa, in 45 de minute, un atac cu arme de distrugere in masa. La Madrid, cotidianul "El Pais" scrie ca guvernul spaniol a ignorat rapoartele serviciilor de securitate, pentru a afirma, pe un ton categoric, ca Irakul dispune de arme de distrugere in masa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite