De la 15 noiembrie, senatorul PSD Bradisteanu nu mai poate fi director la Institutul "Inimii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de ancheta constituita la Ministerul Sanatatii pentru "spalarea" dr. Serban Bradisteanu si-a facut datoria. Specialistii MS, coordonati de secretarul de stat dr. Vasile Cepoi, au ajuns la

Comisia de ancheta constituita la Ministerul Sanatatii pentru "spalarea" dr. Serban Bradisteanu si-a facut datoria. Specialistii MS, coordonati de secretarul de stat dr. Vasile Cepoi, au ajuns la concluzia ca intarzierea lucrarilor de reparatii la blocurile operatorii de la Institutul de Cardiologie "C.C. Iliescu" din Capitala, inchise de sase luni la sugestia dr. Bradisteanu, s-a datorat "necesitatii unor lucrari suplimentare care nu aveau cum sa fie prevazute in proiect". Comisia chiar il lauda pe dr. Bradisteanu pentru o economie de aproape 752 de milioane de lei, realizata prin "procurarea unor materiale direct de institut si nu de catre firma de constructii". Totusi, constiinta profesionala a medicilor din tara care au participat la "ancheta" i-a facut sa strecoare si o precizare absolut necesara: intreruperea activitatii la "C.C. Iliescu" a dus la cresterea numarului de bolnavi pe listele de asteptare in centrele similare din tara. Cele mai solicitate au fost Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei si Spitalul de Urgenta, chiar sectia condusa de acelasi dr. Bradisteanu. Comisia condusa de dr. Cepoi sustine ca s-a stabilit si un protocol de colaborare cu Centrul Armatei. Din investigatiile noastre rezulta ca acest protocol, care l-ar salva pe Bradisteanu pe plan managerial, a fost propus de medicii militari si nu a primit nici un raspuns pana acum. Ca urmare, banii pentru operatii pe cord deschis care au ramas necheltuiti la "C. C. Iliescu" nu au fost dirijati spre spitalele care au preluat o parte din bolnavi. Deci, departe de a fi condusa de un manager preocupat de soarta pacientilor, actiunea prost coordonata de Bradisteanu, MS si Casa de Asigurari de Sanatate Bucuresti s-a soldat cu cozi, drame individuale si presiuni pe finantele altor centre. Intrebat despre modul cum a fost primit acest raport de colectivul de la C.C. Iliescu, conf. dr. Dan Gherghiceanu a spus: "Ce pot sa comentez la asemenea facatura? Indiferent ce spun cei de la MS, convietuirea cu dr. Bradisteanu este imposibila si vom declansa conflictul de munca. O sa se aleaga praful de clinica si asta probabil a si vrut Bradisteanu". Medicii de la C.C. Iliescu reclama faptul ca pe 15 noiembrie, doctorului Bradisteanu, numit de fostul ministru al Sanatatii, dr. Bartos, in functia de director al institutului, fara concurs, ii va expira si cea de-a doua delegatie pentru ocuparea postului. Conform legii, nu ar mai avea voie sa fie director la institut. Insa e greu de crezut ca Ministerul Sanatatii, care a amanat in repetate randuri sa-i scoata postul la concurs, o va face in urmatoarele doua saptamani. Acest lucru va da argumente medicilor din institut sa-l conteste pe directorul numit, Bradisteanu, prin greva si in instanta.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite