Un nou şef pentru Garda de Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul comisar-şef, Gheorghe Rusu, îşi trimite subordonaţii în control pe litoral Numit oficial în ultima şedinţă de guvern, chiar de Ziua Mediului, Rusu e decis să nu ierte nimic.

Noul comisar-şef, Gheorghe Rusu, îşi trimite subordonaţii în control pe litoral

Numit oficial în ultima şedinţă de guvern, chiar de Ziua Mediului, Rusu e decis să nu ierte nimic. Fostul comisar a aflat de la ziarişti că a fost demis.

Noul şef al Gărzii de Mediu spune că îşi propune să înteţească controalele de pe litoral. "De mâine (n.r. azi) comisarii vor fi pe litoral. Vrem să asigurăm maximum de confort pentru turişti, în această vară. Pentru aceasta, numărul de comisari de pe litoral va fi mult mai mare", a spus Gheorghe Rusu.

"Nu am semnat nicio demisie"

Numirea unui alt comisar în fruntea Gărzii de Mediu vine în contextul în care fostul şef, Octavian Popa, a fost acuzat de o proastă gestionare a resurselor instituţiei.

Popa a fost contestat chiar din interiorul Gărzii pentru că a luat măsura desfiinţării comisariatelor regionale. Fostul comisar nici nu aflase că fusese demis joi seară, fapt pentru care a venit la Ziua Mediului organizată, în seara aceleiaşi zile, de Ministerul Mediului.

"Nu, nu mi-am dat nicio demisie. Poate am fost demis, dar nu am semnat nicio demisie", a precizat atunci Popa, pentru ziariştii de la "Adevărul". Popa a ocupat funcţia de comisar general al Gărzii de Mediu aproape un an.

"Garda să-şi facă treaba"

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, ieri, că schimbarea comisarului-şef vine într-un moment mai mult decât necesar.

Chiar dacă fostul comisar nu-şi recunoaşte demisia, ministrul spune că aceasta există. "A fost şi o demisie din partea lui (n.r. Octavian Popa) şi cred că e normal ca Garda de Mediu să-şi facă treaba cum trebuie. Gheorghe Rusu are experienţă în domeniu pentru că a lucrat mulţi ani în Departamentul de Control al Guvernului", a comentat Korodi.

Membru în corpul de control al premierului

Gheorghe Constantin Rusu a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti

Înainte să fie numit comisar-şef la Garda de Mediu, el a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Control Programe de Infrastructură, din cadrul Departamentului de Control al Guvernului. Şi-a luat doctoratul în Hidrotehnică, în anul 1982

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite