Vlădescu: "Am putea trece de la o gravă recesiune la o criză economică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, se teme de o eventuală criză economică, ce s-ar putea declanşa în situaţia în care proiectul de lege privind reducerile de pensii şi salarii nu va fi aprobat.

"Nu îndrăznesc să mă gândesc la ce se va întampla dacă măsurile de austeritate nu trec. Nu vreau să mă gândesc la asta. Am putea trece de la ceea ce a fost definit o gravă recesiune, la ceea ce în România nu s-a simţit încă - o criză economică”, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, la postul public de televiziune.

Cu toate acestea, el a dat asigurări că acest plan, pe care-l consideră "absolut necesar", va trece atât de Parlament cât şi de Curtea Constituţională.

De altfel, Vlădescu nu s-a putut pronunţa în privinţa posibilităţii unor noi majorări, de taxe şi impozite, în cazul în care măsurile adoptate de Guvern nu vor fi suficiente.

"În acest moment aceste măsuri sunt cele mai bune. Dacă mă întrebaţi dacă sunt suficiente, am să întreb cine poate să răspundă în Europa şi în lume cât de gravă este şi va fi această criză", a spus Sebastian Vlădescu, ministrul precizând şi faptul că "oamenii pot să moară şi dacă măreşti taxele şi dacă reduci cheltuielile şi dacă nu îţi pasă de ei".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite