O nouă schimbare la vârful ziarului "Cotidianul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul redactor-şef al ziarului "Cotidianul", începând cu această lună, este Adrian Ursu. El îl înlocuieşte pe Răzvan Ionescu, care a decis să înceteze colaborarea cu editorul ziarului

Noul redactor-şef al ziarului "Cotidianul", începând cu această lună, este Adrian Ursu. El îl înlocuieşte pe Răzvan Ionescu, care a decis să înceteze colaborarea cu editorul ziarului Grupul "Realitatea-Caţavencu". Răzvan Ionescu a deţinut această funcţie timp de două luni.

"A fost o decizie grea, pentru că am petrecut foarte puţin timp la <> . E bine că ne-am dat seama acum că trebuie să continuăm separat, decât la un moment dat, la jumătatea proiectului", a declarat Răzvan Ionescu pentru Mediafax. La rândul său, Doru Buşcu, directorul editorial al diviziei de print a grupului, a declarat că datele iniţiale ale proiectului stabilit cu Răzvan Ionescu au fost schimbate.

"Am făcut-o pentru că, în această industrie, lucrurile evoluează rapid", a precizat Buşcu. Răzvan Ionescu va prelua funcţia de Director Executiv al Diviziilor Internaţional şi Reviste din cadrul grupului de presă "Adevărul Holding".

Al şaselea şef

În decurs de patru ani, "Cotidianul" a avut şase redactori-şefi. Adrian Ursu este cel de-al şaselea. În 2004, anul în care "Cotidianul" a fost relansat de Grupul "Caţavencu", în fruntea ziarului a fost desemnat Robert Turcescu, care a deţinut şefia timp de un an (oct. 2004 - oct. 2005).

I-a urmat Carol Sebastian, care a demisionat în 2006, cedându-i locul jurnalistului Cristian Grosu (august 2006 - aprilie 2007). Ştafeta a fost preluată de ziaristul clujean Mihnea Măruţă, care a rezistat încă un an. În mai 2006, pachetul majoritar de acţiuni al grupului "Caţavencu" a fost cumpărat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite