De ce schimbăm becurile?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Schimbă-ţi becul din casă! Economisind energie, salvezi planeta!" ancelariile lumii freamătă. Rapoartele oamenilor de ştiinţă, prezentate în acest weekend, la Valencia, au dezvăluit

>> Schimbă-ţi becul din casă! Economisind energie, salvezi planeta!"

ancelariile lumii freamătă. Rapoartele oamenilor de ştiinţă, prezentate în acest weekend, la Valencia, au dezvăluit un fapt inexorabil: oceanul planetar e pe moarte! Chimia intimă a mărilor şi oceanelor a fost grav alterată de metanul ce iese din adâncul Pământului. Apele au devenit acide, iar peştii şi mamiferele marine nu mai pot supravieţui! Pare de necrezut…

Dar hai să ne amintim că, acum câteva săptămâni, două grupuri de delfini s-au sinucis pe plajele Iranului. Localnicii îi adunau de pe mal şi îi duceau înapoi, în apele adânci ale Golfului Persic, iar delfinii se întorceau pe nisip şi preferau să moară. Se pare că metanul, după ce ucide tot ce întâlneşte-n cale, iese în atmosferă şi accentuează efectul de seră. Să fie acesta sfârşitul vieţii pe Terra?

Cei 2.500 de savanţi reuniţi la Valencia spun că trăim cea mai profundă schimbare în chimia oceanelor din ultimele 20 milioane de ani. Ea va distruge ecosistemele marine cu rapiditate, astfel încât o treime din speciile lumii ar putea dispărea rapid, atât în mare, din cauza acidităţii, cât şi pe uscat, din cauza temperaturilor excesiv de ridicate. Ca în Apocalipsă.

Şi, dacă aşa stau lucrurile, poate fi ceva mai important? Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, spune că raportul este atât de înfricoşător încât mulţi s-au temut că, dacă va fi dat publicităţii, se va crea panică la nivel mondial. Dar nu s-a creat. Trăim liniştiţi şi ne preocupăm în continuare de micile noastre probleme: necazurile de la serviciu, notele copiilor sau, uneori, gogoşile politice rostite pe la televizor.

Iar noi schimbăm becuri! Pare hilar de puţin, dar înseamnă foarte mult. Economiile de energie sunt vitale, mai ales acum, pe ultimii metri. Fiecare bec schimbat reprezintă o economie de aproape 80% a energiei electrice. Merită să investim, pentru că de oameni depinde totul. Noi am poluat, noi trebuie să luăm măsuri! Mulţi vor zâmbi şi vor spune că, în timp ce noi schimbăm becuri, Statele Unite şi China poluează fără jenă, în ciuda Protocolului de la Kyoto. Însă nu e chiar aşa.

Oraşele americane au lansat, de pildă, o campanie de insubordonare faţă de guvernul federal şi devin "verzi" unul după altul. Australienii îşi fac termocentrale solare, iar în China, politica de mediu a înregistrat schimbări spectaculoase. Lumea întreagă freamătă. Trebuie să facem ceva. Ceva concret. Hai să ne schimbăm becurile! Pentru început. Poate că mâine vom planta copaci sau vom înceta să poluăm apele. Şi, dacă ne vom strădui mult, ar putea fi suficient.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite