Se schiază în Masivul Postăvarul şi la Predeal
0Iubitorii schiului care merg la Poiana Braşov şi Predeal în acest weekend trebuie să ştie că au la dispoziţie mai multe pârtii pentru practicarea acestui sport. În Poiana Braşov se
Iubitorii schiului care merg la Poiana Braşov şi Predeal în acest weekend trebuie să ştie că au la dispoziţie mai multe pârtii pentru practicarea acestui sport. În Poiana Braşov se schiază foarte bine, în Masivul Postăvarul, între cotele 1.700 şi 1.400 de metri, dar schiorii experimentaţi pot coborî până la baza pârtiei, a declarat Ioan Rufa, monitor de schi la Hotelul Sport. Şi pe pârtia Bradul se poate schia, fiind deja puse în funcţiune tunurile pentru zăpadă artificială. Transportul pe cablu funcţionează şi el normal, iar pe pârtia Bradul instalaţia de nocturnă este deschisă până la ora 20.00. Şi la Predeal se schiază foarte bine, pe pârtiile Clăbucet Sosire şi Clăbucet Variantă. Transportul pe cablu şi instalaţia de nocturnă merg şi ele fără probleme, conform programului, ne-au precizat surse de la Centrul de Informaţii Turistice Predeal. Este posibil ca stratul de zăpadă naturală să crească, având în vedere că de ieri după-amiază a început să ningă la Predeal.