De sărbători, Fly Project îţi face cunoştinţă cu Tasha

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa a filmat un videoclip la cel mai recent single. Prietenii Fly Project au motive de bucurie, fiindcă Tudor şi Dan au terminat filmările pentru clipul celui de-al doilea single de pe albumul

Trupa a filmat un videoclip la cel mai recent single.

Prietenii Fly Project au motive de bucurie, fiindcă Tudor şi Dan au terminat filmările pentru clipul celui de-al doilea single de pe albumul "K Tinne". Piesa se numeşte "Tasha" şi este prima în limba engleză din cariera Fly Project.


Spre deosebire de hiturile precedente ale băieţilor, "Tasha" este o piesă cu un sound uşor underground, locaţia aleasă de echipă pentru videoclip fiind în ton cu piesa. Figuraţia este formată din 20 de tineri cu un look extravagant, care însă la începutul filmării au fost inhibaţi.


Până la final, cu ajutorul băieţilor de la Fly şi a unor pahare cu băuturi fine, atmosfera s-a încălzit considerabil şi filmarea s-a transformat într-o adevărată petrecere. Regizorul este Tom Boxer, un bun prieten al băieţilor, cel care s-a ocupat şi de clipul primului single, "K Tinne".


Peripeţiile s-au ţinut lanţ


Camera cu care a fost filmat clipul este una foarte performantă şi costă aproape 100.000 de dolari, filmează în format HD şi trage 60 de cadre pe secundă. E acelaşi tip de cameră cu care a fost filmat şi "Star Wars", şi multe alte filme celebre de la Hollywood.


La filmări, Tudor şi Dan nu au fost scutiţi de peripeţii. Tudor a ţinut foarte mult ca look-ul lui la acest videoclip să fie unul de excepţie, însă a fost "sabotat" în ultima clipă de către un stilist.


Acesta l-a tuns foarte urât şi Tudor a trebuit să stea pe tot parcursul filmărilor cu şapca pe cap, pentru a nu se face de râs. Un membru din stafful trupei a avut un accident, a căzut pe scări şi s-a oprit cu mâna fix într-o sticlă spartă. Rezultatul: trei tăieturi de toată frumuseţea şi mult sânge. Deşi ar fi trebuit să se ducă la spital, el a rămas până când s-au încheiat filmările.

Decizia nu a fost una foarte inspirată, căci a doua zi a ajuns la Urgenţă cu dureri foarte mari, deoarece i se infectase rana. După ce ne-au făcut cunoştinţă cu Raisa, băieţii de la Fly Project ne propun o nouă prietenă pentru nopţile lungi de iarnă, Tasha, al doilea single de pe albumul "K Tinne".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite