Multi saraci, putini cinstiti

Daca e sa facem bilantul ultimelor stiri de la Palatul Victoria, tara merge din bine in mai bine. Premierul a declarat ca, in 2004, asteapta o crestere cu 40 la suta a investitiilor straine. La trei

Daca e sa facem bilantul ultimelor stiri de la Palatul Victoria, tara merge din bine in mai bine. Premierul a declarat ca, in 2004, asteapta o crestere cu 40 la suta a investitiilor straine. La trei zile dupa aceasta declaratie, Institutul National de Statistica a anuntat ca preturile au crescut cu numai 0,5% in martie, rata inflatiei fiind la cel mai scazut nivel din ultimele sapte luni. Dupa aia, Adrian Nastase s-a mandrit cu faptul ca "am reusit sa realizam o crestere economica de 5 la suta, fara sa marim insuportabil nivelul somajului... Inspectia Muncii a avizat de curand 4.900.000 de contracte de munca, ce vor sustine inclusiv bugetul de stat prin taxe si impozite, ce reprezinta o sursa principala pentru orice guvern". Dar, in mod paradoxal, stirile astea pozitive, adunate, au dat un rezultat negativ pentru Guvern. Vazand atata lapte si miere prin statistici, adica inflatie mica, investitii straine mari, locuri de munca berechet, sindicatele s-au trezit din letargie si au inceput sa ceara si pentru clasa muncitoare ceva. Mai precis, desi Legea bugetului de stat prevede mentinerea unui salariu minim pe economie de 2.800.000 de lei pe tot parcursul anului 2004, confederatiile au solicitat urcarea salariului minim la 3 milioane. Si, ca sa fie mai convingatoare, marile centrale sindicale au refuzat semnarea unui nou acord social cu Executivul, conditionand incheierea acordului cu marirea salariului. Oamenii au judecat simplu. Daca e asa bine, se poate da si un fleac de 200.000 de lei la cei mai amarati salariati din tara asta, ca e de unde. Dar acest fleac a pus toata tara pe jar. Multe organizatii patronale au declarat ca nu pot suporta aceasta crestere. Alti patroni au zis: fie, acceptam cresterea salariului minim, dar reduceti impozitele. Pana la urma Guvernul, ca sa respinga elegant cererea sindicatelor, a folosit clasica scuza "nu ne lasa FMI-ul", dar vedem noi ce facem, pentru ca ministrul Tanasescu tocmai a plecat la Washington, la negocieri. Explicatia acestei furtuni starnite din senin e simpla. In acte, Romania e o tara de oameni care castiga putin si, din acest motiv, platesc si dari mici la stat. Conform statisticilor Ministerului Muncii, 1,3 milioane de angajati din aceasta tara, adica aproape 30 la suta dintre romanii din campul muncii sunt platiti doar cu salariul minim. Comparativ cu alte state din Uniunea Europeana, proportia dintre salariatii "la minim" si ceilalti este enorma. De exemplu, nici un oficial n-a spus pana acum ca acest raport este in Spania de 0,9%, in Marea Britanie de 1 la suta si in Olanda de 2,2 la suta. Acest lucru ar fi si greu de recunoscut pentru ca arata amploarea evaziunii fiscale practicate in Romania. Practic, pentru a supravietui, patronii de la noi s-au adaptat mediului. In Romania, unde nivelul de impozitare este cel mai mare din Europa, ca sa dai unui angajat un salariu, trebuie sa platesti alt salariu statului, sub forma de diverse taxe si impozite. Atunci solutia e sa platesti darile pentru cel mai mic salariu posibil. Tocmai de aceea unele din cele mai mari companii de IT de la noi au, pe hartie, softisti, administratori de retele de calculatoare si alti specialisti de varf care sunt multumiti cu un salariu de maturator, fara sporurile de rusine. Secretul consta in salariul "de completare", la negru, care scapa impozitarii statului. Iar metoda e practicata peste tot, de la trusturi de presa la firmele de consultanta. Practic, peste tot unde apare in acte salariul minim pe economie, poate cu exceptia industriei confectiilor, e vorba de evaziune fiscala. Si cea mai buna dovada in acest sens se vede din ce in ce mai bine, an de an, la Bursele de locuri de munca. Aici, salarii de 3 milioane de lei sunt respinse cu dispret pana si de femeile de serviciu, "pentru ca nu ajunge pentru intretinere, maica". Tocmai de aceea orice crestere a salariului minim provoaca ingrijorarea patronilor nu pentru cele cateva sute de mii de lei platite angajatului, ci pentru banii platiti in plus la stat. Pe langa amploarea fenomenului, un alt lucru ingrijorator e marimea salariului minim. Incet, incet, de parca diviziunea muncii ar incepe sa dispara in Romania o data cu reforma si privatizarea, salariul minim creste in termeni absoluti. Acum, acest salariu a ajuns sa reprezinte cam 40 la suta din salariul mediu. Practic, tot mai multi patroni cu angajati "medii" nu se mai obosesc sa le creasca oficial lefurile si gasesc forme colaterale si neimpozitabile de plata. Mijloace sunt destule, de la locuinte, masini de serviciu pana la medicamente gratuite. In concluzie, dupa ce presedintele Iliescu a facut vorbire despre impozitarea cu pana la 80 la suta a veniturilor mari, iar Ministerul Finantelor, speriat, a refuzat sa introduca cota unica de impozitare, in Romania e bine: inflatia e mica si suntem toti, cel putin in acte, saraci, asa cum vrea presedintele Iliescu. Singura problema e ca unii dintre acesti saraci sunt mai cinstiti decat altii.