A şaptea ţară

începem negocierile de aderare la UE, premierul Tony Blair şi-a asumat riscul de a fi perceput că vine cu o propunere penibilă în faţa colegilor săi europeni. După şapte ani, raportul

începem negocierile de aderare la UE, premierul Tony Blair şi-a asumat riscul de a fi perceput că vine cu o propunere penibilă în faţa colegilor săi europeni. După şapte ani, raportul Comisiei Europene, ultimul dintr-o lungă serie, va confirma, după cum arată toate informaţiile preliminare, aderarea la 1 ianuarie 2007. Numărând contabil punctele din raport, nivelul la care a ajuns România ar putea fi considerat un triumf. O ţară a corupţiei instituţionalizate, a baronilor locali, condusă de o clasă politică în costum nemţesc, dar cu apucături fanariote s-a dat de trei ori peste cap, în trei mandate, şi a ajuns în clubul european. Domeniile sensibile, cum sunt justiţia şi lupta anticorupţie, vor rămâne în atenţia partenerilor noştri europeni, dar, după ziua de azi, problemele României în raport cu Uniunea Europeană se vor schimba radical. Veniţi la Bruxelles cu ultimul tren, în compartiment cu vecinii bulgari, pe locurile 26 şi 27, românii se vor pomeni că la masa de discuţii trebuie să-şi asume responsabilitatea de decizie pe care o conferă populaţia ţării, a şaptea din Uniunea Europeană. La Bucureşti, partenerii de guvernare se sfâşie cu naturaleţe, obrazul pupat se scuipă uşor a doua zi, trădările şi împăcările se servesc zilnic la micul dejun în loc de croissant. Politicile mari se fac la şpriţuri mici, strategiile - la cafeluţe. Hotărârile se iau după impresii, după înjurăturile din presă, după ce se zice la rubrica horoscop. Alţii au o legătură specială şi privilegiată direct cu bunul Dumnezeu, care, pe lângă ajutorul în afaceri şi fotbal, le mai dă şi câte un sfat politic. Îngrijorările europenilor nu mai privesc nici legea ANI, nici să-i convingă pe ţărani să taie porcul cu mai multă duioşie. Întrebarea este ce vor face românii la Bruxelles, care vor fi deciziile pe care le vor lua atunci când vor avea puterea să le ia. După aderarea României şi Bulgariei vor urma marile dezbateri legate de viitorul UE, reforma instituţiilor, reluarea procesului privind Constituţia europeană. Nici un politician dâmboviţean nu a spus nici pâs până acum despre asemenea teme care vor influenţa direct viaţa fiecărui român, aşa cum politicile eurodemnitarilor români vor influenţa viaţa fiecărui european. Slaba capacitate managerială a clasei politice româneşti, lipsa de pregătire alimentează temerile privind succesul politicilor postaderare. Atât îi mai trebuie Uniunii Europene, un val de euroscepticism românesc crescut din experienţa strămoşească, după care, orice ar fi, câţiva se aleg cu foloasele, iar mulţimea - cu ponoasele. Până acum ne-am răcorit cu zicala plină de cinism că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. Ar fi păcat însă ca, peste un an sau doi, prietenii noştri din toată Europa să ne întrebe: "Băi, fraţilor, dar noi cu ce am greşit?".