E sânge!

Toate acestea au făcut ca România să fie botezată  în presa occidentală «Elveţia estului»! Aiurea!

Fabulos! România a scăpat de ciuma câinilor vagabonzi! Rămâne încă un mister cum de au reuşit noile autorităţi, instalate imediat după Revoluţie, să stârpească peste noapte acest flagel. Nici nu mai contează. Important e că te poţi plimba sigur prin cartierele Capitalei şi ale marilor oraşe. Asta da, performanţă politică şi administrativă! Iar exemplele curg nestăvilite.

Ce şochează însă este felul în care se civilizează strada. Adio cocalari puşi pe chefuri cu mici şi grătare între blocuri! Fără manelişti cu jeep pe plajă, fără beizadele cu tupeu, fără violenţe pe stadioane, cu interlopii depozitaţi la zdup. Mai vreţi cu stârpirea răului? Cine se gândea, de pildă, că România a ajuns în viteză un reper european în privinţa siguranţei rutiere? Nici măcar cei mai pesimişti şoferi şi pietoni. Numărul accidentelor cu morţi şi răniţi s-a prăbuşit în statistici. 99% din şoferi - potrivit unui studiu recent al Poliţiei Rutiere - respectă viteza legală. Nu degeaba turiştii străini sosiţi în vizită aici vorbesc tot mai des despre respectul în trafic pe şoselele României.

Aşa ceva n-ar fi fost posibil fără intervenţia dură a legii. Sigur, cu amenzi ameţitoare, cu oameni trimişi la puşcărie, dar, altfel, armata infracţională nu putea fi pusă cu botul pe labe. Ca ţară învăţată să fenteze regula, n-aveam ce face! Soluţia punitivă s-a dovedit miraculoasă. N-a fost uşor. Destui dintre profitorii regimului Ceauşescu au încercat să pună tălpi reformei. Nu le-a ieşit. Sprijinul Occidentului a contat enorm, dar esenţial rămâne altceva. Stabilitatea politică internă, coerenţa legislativă, responsabilitatea demnitarilor.

Fără acest canon al credinţei democratice, succesele rămâneau simple naivităţi ale intelectualităţii născute din Piaţa Universităţii. Ceea ce n-au reuşit Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Bulgaria, ţările baltice a putut România. Din bastioane ale ceauşismului bolnav, instituţiile s-au metamorfozat miraculos. Rezultatul se vede în timpul şi banii cetăţeanului. Justiţia uimeşte de la zi la zi. Procese scurte, sentinţe rapide, corupţie anihilată de sus în jos. Implicit, finanţele publice au de câştigat. Retezarea birocraţiei a creat izvoare de bani pentru educaţie, pentru sistemul sanitar, cercetare, sport, cultură, agricultură, autostrăzi, turism (litoralul nostru a devenit perla estului!). Sistemul fiscal cu cele mai puţine taxe din UE este de asemenea un supermagnet pentru investiţiile străine. Joburi şi cariere pentru toată lumea. Iată de ce tinerii nu mai emigrează. Ba chiar se întorc în ţară şi cei plecaţi înainte de ’89. Toate acestea au făcut ca România să fie botezată  în presa occidentală „Elveţia estului“ - model de evoluţie spectaculoasă după prăbuşirea regimurilor comuniste în 1989.

Textul de mai sus putea fi un editorial din 1994. Cu o condiţie: ca tot ce scrie în el să fi fost aşa şi în viaţa reală a României de după Ceauşescu. N-a fost să fie! Azi, n-avem nimic din lista de mai sus. Avem, în schimb, un imens inventar de restanţe şi rateuri. Şi un etern caft între moştenitorii politici ai fostului dictator. Nu încercaţi să înţelegeţi de ce. Nu veţi găsi răspunsul fatal. Nu veţi descoperi răul. Vocaţia noastră e criza. Sângele pe pereţi. Care ne curge prin vene şi se varsă în zidurile unităţii militare de lângă Târgovişte, acolo unde, în Crăciunul lui decembrie ’89, Ceauşeştii au fost împuşcaţi de cei care vânau binele poporului…