Şi salvatorii au fost salvaţi!

În lipsa susţinerii din România, echipa de salvamontişti din Victoria, de la poalele Făgăraşului, supravieţuieşte azi numai datorită ajutoarelor primite de la colegii lor din Austria şi

În lipsa susţinerii din România, echipa de salvamontişti din Victoria, de la poalele Făgăraşului, supravieţuieşte azi numai datorită ajutoarelor primite de la colegii lor din Austria şi Germania.

Dacă n-ai bani de mâncare, te împrumuţi la vecini, la prieteni. Nu poţi să mori de foame pe munte, cât eşti în patrulare, o săptămână. Noroc că îţi vine rândul estul de rar să te "închizi" în nori, doar de câteva ori pe an. Bine, mai sunt şi misiunile de salvare, mult mai dese.

Dar nu numai mâncarea e problema. Mai sunt şi echipamentele. Cum nu ţi le asigură nimeni, deşi Legea salvamontului din 2001 zice că autorităţile locale trebuie să te ajute în acest caz, atunci trebuie să te descurci tot pe cont propriu. Noroc cu prietenii din străinătate. S-a deschis chiar şi un cont în Germania, au venit ajutoare şi din Austria. Cam asta e, pe scurt, situaţia echipei de salvamontişti din oraşul Victoria.

Culmea e că şeful formaţiunii, Tomas Bross, zice că am în faţa mea unul dintre cele mai sărace grupuri montane din ţară, dar cu toate astea e şi cea mai invidiată "ceată", iar asta pentru că mai există o "echipă" a salvamontiştilor victorieni peste mări şi ţări. E vorba de 12 oameni pe care viaţa i-a dus departe de meleagurile natale, dar care nu şi-au uitat colegii de acasă, ajutându-i cu tot ce pot. "Suntem invidiaţi tocmai pentru coeziunea noastră", zice şeful.

Formaţiunea de bază, cea din Victoria, are 22 de munţomani. Cert e că "străinii" au contribuit până acum la cumpărarea de panouri solare pentru iluminatul bazei salvamont de pe Valea Sâmbetei, de la 1.450 de metri altitudine, plus o centrală eoliană montată tot acolo. La care se adaugă echipamentele necesare salvamontiştilor, de la bocanci până la corzi.

Solidaritatea de breaslă e mai tare decât graniţele. Aşa se face că românii au mai primit ajutoare şi de la colegii lor din Germania şi Austria.

975 de lei eprezintă salariul unui salvamontist angajat în echipa de la Victoria

Muncă patriotică în folosul comunităţii

La ora asta, dintre cei 22 de membri ai echipei de la poalele Făgăraşului, numai trei au salariu, ceea ce înseamnă 975 de lei.

Ceilalţi au calitate de voluntari, aşa că la ei răsplata se măsoară doar în "kilograme" de pasiune pentru munte. Grupul salvamontiştilor din Victoria acţionează pe teritoriul a şapte comune, aşa că autorităţile locale ar trebui să le asigure tot ce le este necesar. "Cu patru ani în urmă ne-a ajutat cu echipament comuna Lisa. În rest, nimic. Am avut schiuri, saltele, combinezoane.

Toate au fost casate anul trecut. Am mai rămas doar cu staţiile radio". În timp ce gazda îmi vorbeşte, mă uit la pereţii plini de diplome, cupe şi medalii, demonstraţie a curajului acestor oameni în nenumărate momente de restrişte. Trofeele sunt înghesuite în micul birou din Primăria Victoria.

Istoria cu cizme de cauciuc

Salvamontul s-a născut în România în 1969, fiind desemnate 40 de echipe în toată ţara, la vremea aceea, inclusiv în Victoria. Cum aici era un oraş muncitoresc, la început totul a fost făcut la nimereală, cu oameni luaţi din producţie şi "aruncaţi" pe munte, în cizme din cauciuc, fapt ce provoca deseori accidente în rândul salvatorilor.

Actualul şef al formaţiunii a intrat în grupul acesta încă din 1970, aşa că ştie bine trecutul locului. "Lucrurile s-au schimbat în 1971, când a venit în oraş un medic stomatolog, Tiurbe Petre, pasionat de munte. El a schimbat radical echipa, alegând numai oameni apţi".

Munte sau nevastă?

Marea problemă a unui salvamontist e atunci când se însoară. Intervin alte probleme, ai nevoie de bani, trebuie să te ţii de locul de muncă, iar dacă nu mai ai timp şi de munte, renunţi. "La noi e foarte important ca familia să-ţi înţeleagă pasiunea pentru munte.

Am avut câţiva colegi care au renunţat la pasiunea asta, după însurătoare", oftează Tomas Bross. Alţii au avut de ales între locul de muncă şi pasiune, vorbind aici de voluntari, mai ales că uneori erau nevoiţi să plece de la firmă, dacă era un accident pe munte.

Când se dă alarma, toţi salvamontiştii sunt gata de acţiune în cel mult 30 de minute. Noroc că oraşul Victoria e mic, se strâng oamenii repede. "Sunt patroni care îţi dau de înţeles că trebuie să alegi între munte şi firma unde lucrezi", cu toate că legea spune că poţi lipsi de la locul de muncă, în caz de necesitate, dacă eşti salvamontist.

Pe creste până la 65 de ani

Mă uit la omul din faţa mea, şeful salvatorilor din Victoria. Are 59 de ani, pe care nu-i arată. Va ieşi la pensie la 65 de ani, vârsta legală pentru "debarcare" la bărbaţii din România. Să mergi pe munte, vara sau iarna, prin ploaie ori zăpadă, nu-i uşor.

Plus că mai trebuie să repari podeţele de pe trasee, în fiecare an, să recondiţionezi marcajele, să montezi lanţuri de protecţie pe marginea prăpăstiilor. Dar legislaţia din ţara noastră consideră că meseria asta nu e suficient de grea pentru a motiva ieşirea la pensie mai devreme. "Puţini cunosc sacrificiul pe care îl facem noi.

Nu e salvamontist care să iasă la pensie şi să fie întreg, după o viaţă pe munte", conchide munţomanul. L-am rugat la un moment dat să-mi povestească despre zilele sale grele pe crestele Făgăraşului. Mi-a răspuns că nu ţine minte ce-a fost rău. Doar frumuseţea înălţimilor.