In 2007, salariul minim poate ajunge la 500 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnarea contractului colectiv de munca la nivel national reaprinde cearta intre sindicate si patronate in privinta salariului minim pe economie. Reamintim ca principala cerere a confederatiilor

Semnarea contractului colectiv de munca la nivel national reaprinde cearta intre sindicate si patronate in privinta salariului minim pe economie. Reamintim ca principala cerere a confederatiilor sindicale, de aproape un an, este un salariu minim de 100 de euro pe luna. Ieri, la negocierea contractului colectiv de munca, sindicalistii au mai scazut din suma, cerand doar 3.200.000 de lei pe luna. Oricum, suma ramane astronomica in ochii patronilor, care spun ca nu o pot asigura. Ministrul delegat pentru relatia cu partenerii sociali, Marian Sarbu, a promis ca, in cazul in care sindicalistii si patronii nu ajung la o intelegere pana saptamana viitoare, se va implica in medierea negocierilor. Fara a preciza ce parte considera ca are dreptate, ministrul Sarbu a spus ca pana in 2007 avem sansa sa ne apropiem de salariul minim din Grecia sau Portugalia, respectiv de 400-500 de euro pe luna. Previziunea se bazeaza pe ritmul de crestere avut pana acum de salariul minim pe economie, care, in trei ani, a ajuns de la 1 milion de lei pe luna la 2,8 milioane de lei pe luna.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite