Emil Boc: „Trebuie renegociat beneficiul statului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat că ponderea beneficiilor care ar reveni statului român din proiectul minier de la Roşia Montană ar trebui revăzută în favoarea României.

 Premierul a mai spus că aşteaptă analizele de la mediu, precum şi implicaţiile legale europene privind acest proiect.


"Nu sunt un fan al acestui proiect, din mai multe motive. Printre motivele invocate este şi acela că, după părerea mea, beneficiul statului nu este încă suficient în cadrul proiectului pe care statul român îl are negociat în momentul de faţă cu întreprinzătorii şi, cu siguranţă, aici ar trebui revăzut, după cum aştept şi alte concluzii pe ceea ce înseamnă componenta de mediu şi mă voi pronunţa după ce voi avea toate aceste date", a spus Boc, citat de Agerpres.


Declaraţiile vin după ce joi preşedintele Traian Băsescu a spus că el a susţinut dintotdeauna proiectul de la Roşia Montană, menţionând că România are nevoie de el, cu condiţia să fie renegociate condiţiile de partajare a beneficiilor din operarea zăcămintelor de aur şi argint din zonă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite