„Roşia Montană“, o afacere toxică PDL - UDMR

Iniţiat şi transformat, ulterior, în subiect electoral de către PDL, proiectul „Roşia Montană“ a stat în ultimii ani în mâinile miniştrilor UDMR, dar şi ale unor afacerişti controversaţi. De la momentul în care Radu Berceanu semna actul constitutiv al proiectului minier „Roşia Montană“, aceasta a fost plimbat între interese politice la nivel înalt şi strategii comerciale de amploare. 

Aprobarea descărcării de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic, situat lângă localitatea Roşia Montană, judeţul Alba, luată săptămâna trecută de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este penultimul pas înaintea transformării zonei în exploatare minieră. Potrivit legii, ar mai fi necesar un singur aviz, cel de mediu, din partea ministerului condus la Laszlo Borbely. Odată adoptat, acest aviz ar încheia o poveste ce s-a întins pe mai bine de un deceniu, ridicând controverse teribile şi dezbateri aparent inutile.

Drumul deschis în iunie 1999, printr-o decizie a fostului ministru al Industriei şi Comerţului, Radu Berceanu, este construit în jurul unor afacerişti extrem de controversaţi, a unor decizii cu iz de ilegalitate, luate de mai multe instituţii ale statului, dar şi a declaraţiilor în zig zag, abrupte şi schimbătoare de la o zi la alta. Iniţiată de un membru al PDL, şi transformată de actualul partid aflat la guvernare în motiv electoral, subiectul Roşia Montană a stat în ultimii ani în mâinile miniştrilor UDMR.  Pe parcurs însă şi-au făcut apariţia o serie de oameni de afaceri israelieni mai mult sau mai puţin controversaţi, bine conectaţi la zona politică din România. Pe aceste trei coordonate este construită povestea intereselor economice ce definesc subiectul "Roşia Montană".

Câteva sute de tone de aur pierdute

În 1998, la numai două luni de la instalarea lui Radu Berceanu în funcţia de ministru al Industriei şi Comerţului, intra în vigoare Legea minelor. Acesta a fost actul normativ ce a stat la baza încredinţării directe a exploatării aurifere de la Roşia Montană către Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest". Oficializarea avea să fie făcută în iunie 1999, prin Hotărârea de Guvern nr. 458, semnată de Radu Berceanu, la acea dată ministru al Industriei şi Comerţului. Prin documentul din 1999 se aproba licenţa de concesiune nr. 47/1999, iar zona Roşia Montană ajunge la Compania Naţională „Minvest".

Alături de Berceanu, documentul a fost semnat de preşedintele ANMR de la acel moment, Mihail Ianăş, şi de către fostul ministru al Finanţelor, Decebal Traian Remeş. În mandatul aceluiaşi Radu Berceanu, pe data de 9 octombrie 2000, se făcea transferul licenţei de exploatare de la compania de stat către Roşia Montană Gold Corporation, unde acţionar majoritar, în proporţie de 80%, era o societate controlată de omul de afaceri Frank Timiş.

Acesta era, de altfel, momentul în care statul român pierdea controlul asupra exploatării aurului. Ordinul din 9 octombrie 2000 a fost semnat de către acelaşi fost preşedinte ANMR, Mihail Ianăş. În aceeaşi zi, Radu Berceanu aproba transferul licenţei de exploatare şi, implicit, cedarea controlului asupra aurului de la Roşia Montană printr-o simplă scrisoare, având numărul de înregistrare 193247/09.10.2000.

Miza transferului era enormă. Contravaloarea concesiunii, de numai trei milioane de dolari, îi dădea dreptul companiei exploatatoare să intre în posesia unui zăcământ de peste 800 de tone de aur şi 2.000 de tone de argint, cu valoare estimată de 10 miliarde de dolari. Într-un singur an, în perioada 1999-2000, zona exploatată a fost lărgită, în urma analizelor, de la 12, la 22 şi, în final, la 42,8 kilometri pătraţi.

Licenţa, la secret

În plus, în acelaşi an, 1999, localitatea Roşia Montană era declarată, prin hotărâre de guvern, „zonă defavorizată", fiind astfel scutită de plata TVA pe o perioadă de 10 ani (până în 2009). Din acel moment a început şi lungul şir al suspiciunilor legate de legalitatea acestui proiect. Primele semne de întrebare au fost legate de modul de acordare a licenţei de exploatare, concret de documentele ce au stat la baza transferului acesteia de la o companie de stat la una cu capital majoritar privat.

Până astăzi, licenţa de exploatare nu a fost prezentată opiniei publice, autorităţile prevalându-se de prevederea potrivit căreia documentele anexe ale hotărârii de guvern din 1999 nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. Însăşi această clasificare a fost efectuată printr-un ordin al preşedintelui ANMR, Mihail Ianăş, cu alte cuvinte ale unuia dintre cele mai controversate personaje ale acestei afaceri.

Nereguli de procedură

În 2002, în Parlamentul României era prezentată moţiunea „Roşia Montană", prin care se afirma că licenţa de exploatare nu putea fi transferată către RMGC, ci doar drepturile de exploatare puteau fi cedate. În textul moţiunii din 2002 se arată că, în conformitate cu art. 14 din Legea minelor, „titularul unei licenţe poate transfera unei alte persoane juridice doar drepturile dobândite şi obligaţiile asumate în baza respectivei licenţe, nu şi licenţa în sine". Aceasta din urmă trebuia, în mod normal, să rămână la compania de stat.

Din 2002 până astăzi, fiecare partid politic aflat la putere şi-a arătat, într-un fel sau altul, susţinerea faţă de începerea proiectului minier de la Roşia Montană. Ultimele exemple sunt cele ale lui Traian Băsescu, în campania prezidenţială din 2009, şi a lui Adriean Videanu, care, în calitate de ministru interimar al Economiei, declara în decembrie 2009: „Vrem să includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montană". Nici până astăzi însă nu a fost declanşată vreo anchetă privind condiţiile în care exploatarea din judeţul Alba a fost transferată. În plus, nici acum nu se cunoaşte conţinutul anexelor „clasificate" ale Hotărârii de Guvern din iunie 1999.

Beneficiile statului

Potrivit datelor prezentate pe site-ul Gold Corporation, statul român ar avea de câştigat din proiectul Roşia Montană peste 4 miliarde de dolari. Beneficiile statului ar proveni din trei surse: participaţia în compania RMGC, redevenţele miniere şi impozitele şi taxele pe profit, salarii, proprietăţi etc.

Roşia Montană, în curtea UDMR

Un alt factor extrem de important în istoria recentă a proiectului minier de la Roşia Montană se leagă de ­dependenţa autorizării acestuia de către miniştrii UDMR. Fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, a fost cel care s-a plasat explicit împotriva mineritului în zonă. Acesta a suspendat, în 2008, acordarea avizului de mediu al proiectului Gold Corporation. O declaraţie dată la acel moment de fostul ministru - "Nu suntem în ţara nimănui, iar respectarea procedurilor şi a legilor de mediu nu este opţională pentru cei care vor să investească aici" - a stârnit furia canadienilor, care l-au dat în judecată pe Korodi, solicitând daune materiale şi pretenţii de circa 1,5 milioane de euro.

Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor, într-o vizită de lucru la Roşia Montană  Foto: mediafax

Mult mai alunecoase au fost poziţiile următorilor miniştri maghiari, implicaţi direct în procesul de autorizare. Pe 21 ianuarie 2011, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, declara: "Vrem ca zona Roşia Montană să fie pe lista UNESCO". O astfel de decizie ar fi echivalat, practic, cu interzicerea proiectului minier în zonă. Acelaşi ministru declara ulterior, referitor la cazul Roşia Montană, că statul român ar trebui să adopte "un compromis care nu compromite". Săptămâna trecută, acelaşi Hunor declara că decizia acordării avizului de descărcare arheologică în zonă s-a făcut "de specialişti, cu respectarea perfectă a legalităţii".

Declaraţii contradictorii

În aceeaşi zonă a declaraţiilor s-a situat şi actualul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, cel de care depinde direct ultimul aviz necesar începerii proiectului minier. Într-un interviu acordat pentru ­Pro TV, în 2010, Borbely anunţa că, în cazul în care investitorul în zonă ar obţine descărcarea arheologică (obiectiv realizat săptămâna trecută), ar fi dispus să acorde şi avizul de mediu, cu condiţia ca Gold Corporation să ofere garanţii, "cu banii jos, 150-160 de milioane de dolari, pentru reecologizare". Cât priveşte poziţia Parlamentului European, care adoptase recent o rezoluţie de interzicere a mineritului cu cianuri, Borbely nu se arăta foarte impresionat de acest document.

Pe aceeaşi linie strâmbă ­s-au situat şi declaraţiile oficialilor de la Budapesta legate de subiectul Roşia Montană. "Nu, nu şi nu pentru Roşia Montană. Nu avem încredere în această tehnologie, chiar dacă ni se spune că funcţionează în Canada sau Suedia", declara Füzes Oszkár, ambasador al Ungariei la Bucureşti, pe 17 februarie 2007. „Noi am dori să nu se efectueze acest proiect... Noi spunem «Nu» pentru acest program", declara şi Semjén Zsolt, vicepremierul Ungariei, pe 20 iunie 2010, la Alba Iulia.

La 14 februarie 2011, la Oradea, Fazekas Sándor, ministrul Dezvoltării Rurale, declara: „Doresc să îi mulţumesc domnului ministru Borbély László pentru promptitudinea şi transparenţa cu care ne-a ţinut la curent referitor la derularea proiectului Roşia Montană. În acest moment, cel mai important lucru pentru noi este comunicarea între partea română şi maghiară privind evoluţia acestui demers".

Legături periculoase

Printre acţionarii prezenţi în Roşia Montană Gold Corporation se numără Compania Minieră de Stat - MINVEST - Deva, cu o cotă de 19,31%, firma Gabriel Resources, cu 80,46%, şi alţi „acţionari minoritari", cu 0,23%. 80% din acţiunile Gabriel Resources sunt deţinute de investitori din SUA: Newmont Mining Corporation, cu 15%, al doilea producător de aur din lume, Electrum Strategic Holdings, cu 18%, şi Paulson & CO. Printre numele controversate prezente în aceste firme se numără Beny Steinmetz (foto), judecat pentru evaziune fiscală în SUA, cel care a preluat acţiunile vândute de către Frank Timiş, dar şi de George Soros.

Corporaţia condusă de Beny Steinmetz, BSG, a fost implicată, în 2008, în incidente sângeroase în Sierra Leone. Aceeaşi firmă a intrat şi pe piaţa imobiliară din România prin intermediul unui fost consilier al lui Adrian Năstase, Remus Truică. Potrivit unui articol publicat de „Evenimentul zilei" în 2008, imperiul Steinmetz şi românul Remus Truică s-au întâlnit în firma BRG Residencial Consulting Services, înfiinţată în octombrie 2007, în Bucureşti. Compania are profil imobiliar, cu Truică deţinând 50% din participaţiile SRL-ului, iar cealaltă jumătate fiind plasată pe numele unui offshore din Insulele Virgine Britanice, ce aparţine de BSG.

Însăşi intrarea corporaţiei BSG în afacerea Roşia Montană a fost una care a ridicat mari întrebări, mai cu seamă prin prisma "ajutorului" primit chiar de la autorităţile de la Bucureşti. Pe 11 noiembrie 2009, RMGC ajungea la un acord cu BSG Capital Markets, parte a holdingului Beny Steinmetz Group, pentru vânzarea unui pachet de 30 de milioane de acţiuni, în valoare de 67,5 milioane de dolari. BSG urma să deţină astfel 9% din RMGC. Tranzacţia a fost perfectată însă doar pe 18 decembrie 2009, la Toronto. În aceeaşi zi, în România, Adriean Videanu, înainte chiar de confirmarea lui în funcţia de ministru al Economiei, anunţa că proiectul de la Roşia Montană (un proiect privat) urma să fie cuprins în programul de guvernare.

De altfel, legăturile dintre Videanu şi BSG datau încă din 2007 şi 2008. În perioada în care Videanu a fost primar al Capitalei, Seven Hills, divizia imobiliară a BSG, şi BSR Europe, parte tot a concernului BSG, au dezvoltat proiecte imobiliare în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România, investiţiile fiind estimate la sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de euro.

Rol în campania electorală

Un alt nume important în afacerea Roşia Montană este cel al lui Tal Silberstein, un personaj aflat în apropierea lui Beny Steinmetz. Silberstein şi-a făcut simţită prezenţa în România începând din 2006, când firma One Communication, condusă de Dan Andronic, semna un parteneriat cu agenţiile de PR şi lobby GCS Issue Management şi RSLB Partners constituind First One Communication. Alături de Dan Andronic, în conducerea noii entităţi apărea şi Tal Silberstein, cei doi ocupându-se, în 2007, de campania electorală şi de imaginea fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. În prezent, Dan Andronic este consilierul politic al PDL.