Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

I-au zdrobit capul de asfalt unui român

17 septembrie 2009, 21:21 |  Autor: Liliana Prosa  | 

I-au zdrobit capul  de asfalt unui român

I-au zdrobit capul de asfalt unui român

 

Vecinii sunt revoltaţi de cruzimea cu care Gigi Muşat a fost omorât. Originar din comuna Sudiţi, judeţul Teleorman, Gigi Muşat (33 de ani) a fost lovit cu bestialitate de cinci tineri beţi pentru simplul motiv că vorbea cu accent românesc.

Citeşte şi:



„Român de rahat, o să-ţi dăm foc!“, i-au strigat agresorii lui Gigi Muşat înainte de a-l lua la bătaie, aparent fără motiv. Revoltat, un român care locuia în aceeaşi zonă cu victima a sunat la mai multe publicaţii şi televiziuni din Spania, pentru a povesti cele întâmplate.

Potrivit raportului întocmit de poliţia locală, în noaptea de 10 septembrie, în jurul orei 01.35, un tânăr român stătea pe o bancă din piaţa centrală. El a băut o bere împreună cu un fost coleg de muncă, Florin Dumitrache (36 de ani), originar din localitatea Roşiori de Vede, judeţul Teleorman.

Acesta din urmă are un picior paralizat în urma unui accident de muncă. Un grup de cinci tineri s‑au apropiat de cei doi, au început să-i insulte şi l-au lovit pe Muşat.

„Li s-a părut că vorbea tare“

Fratele victimei, Costel Muşat (31 de ani), nu poate crede că Gigi a fost ucis în bătaie, în piaţa centrală. „În acea seară am fost mai mulţi prieteni acolo, în piaţă, am stat, jucam cărţi, glumeam. Ne-am dus acolo pe la 22.00–22.30. Eu şi soţia mea am plecat, dar fratele meu şi Florin au mai rămas“, povesteşte Costel.

Gigi Muşat (33 de ani), victima celor cinci agresori

„Din câte am înţeles, la un moment dat, în piaţă au ajuns cinci indivizi într-o maşină roşie şi au intrat într-un bar. După un timp au ieşit pentru a merge la o bancă din apropiere, să scoată bani de la un bancomat. Atunci s-a întâmplat ceva. Din ce spun martorii, indivizii, care păreau beţi, ar fi fost deranjaţi de faptul că fratele meu vorbea tare. Dar el aşa vorbea, avea vocea mai groasă, vorbea şi cu accent românesc. I-au strigat «Ridică-te în picioare, român de rahat!» şi «Român de rahat, o să-ţi dăm foc!». El a încercat să le vorbească frumos, dar l-au luat la pumni. L-au bătut până a murit“, adaugă fratele victimei.

„A îngânat ceva şi s-a stins“

Banca pe care stătea românul când a fost ucis


Florin Dumitrache, prietenul lui Gigi Muşat, umblă în baston de când a căzut de pe schelă, în timp ce lucra în construcţii, în Spania. Incidentul din seara de 10 septembrie l-a marcat profund.

„Pentru că sunt paralizat, nu am avut cum să-mi ajut prietenul, care era întins acolo jos, lovit cu picioarele şi cu pumnii. După ce agresorii s-au oprit din bătaie şi au plecat, m-am apropiat de el, să văd dacă mai trăieşte. A mai apucat să îngâne ceva, i-a dat sângele pe gură şi s-a stins“, povesteşte el cu ochii în lacrimi.

Doi suspecţi reţinuţi

Poliţia spaniolă a reţinut doi dintre cei cinci tineri, cu vârste între 19 şi 33 de ani, acuzaţi că l-ar fi lovit pe Gigi Muşat. Poliţiştii au încercat să evite mediatizarea cazului, mai ales că acesta avea şi conotaţii rasiste.

Familia victimei se chinuieşte să adune bani pentru a repatria trupul neînsufleţit. În acest moment, acesta este depus la o morgă. „Era un om iubit de toată lumea, avea prieteni peste tot. Vecinii spanioli vin şi ne spun cât de rău le pare pentru ce s-a întâmplat. Noi nu avem bani să îi repatriem cadavrul. Soţia mea s-a împrumutat, de la muncă, cu 3.000 de euro, ca să-l putem ţine la morgă. Nu ştiu cum o să ne descurcăm“, spune Costel Muşat, fratele decedatului.

Pe numele familiei a fost deschis un cont bancar unde se pot depune donaţii pentru a ajuta familia Muşat: IBAN ES97  2038 2896 2030 0619 7072 Caja Madrid.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole