Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Peste trei luni, minorele își vor cumpăra singure anticoncepționale

12 mai 2009, 21:21 |  Autor: Mihaela Florea  | 

Peste trei luni, minorele își vor cumpăra singure anticoncepționale

Peste trei luni, minorele își vor cumpăra singure anticoncepționale

 

Proiectul Legii protecţiei sexuale, care va fi prezentat în parlamentul spaniol în curând, prevedere că orice persoană, indiferent de vârstă, va putea cumpăra pilula "de a doua zi" fără reţetă.

Ministrul spaniol al Sănătăţii, Trinidad Jimenez, şi cel al Egalităţii, Bibiana Aido, au avut ieri o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre prevederile proiectului Legii protecţiei sexuale, proiect care va fi prezentat în parlamentul spaniol până la începutul verii.

Bibiana Aido, apărătoarea dreptului la avort al minorelor, a introdus deja o modificare în lege, stabilind că fetele care au împlinit vârsta de 16 ani nu mai au obligația legală de a-și înștiința părinții în cazul în care decid să facă un avort.

În urma reuniunii, cei doi miniștri au decis că în maximum trei luni, orice persoană, indiferent de vârstă, va putea cumpăra pilula "de a doua zi" fără reţetă, la un preţ de aproximativ 20 de euro.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole