Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Zece jurnalişti români, invitaţi la Universitatea din Alicante

27 mai 2011, 15:22 |  Autor: Noémi Varga | 

Cuvinte cheie: alicante, delia prodan, jurnalisti, program, romani, stagiu, traducere, universitate,

Sediul Universităţii din Alicante

Sediul Universităţii din Alicante

 

Zece ziarişti români se află de două săptămâni la Alicante, pentru a învăţa tehnici de pregătire şi de publicare a materialelor jurnalistice folosind noi tehnologii de traducere avansată, prezentate la Universitatea din localitate. Stagiul ziariştilor va lua sfârşit mâine.

Zece români care lucrează în diverse instituţii de presă din România sunt de două săptămâni la Alicante într-un stagiu de învăţare şi perfecţionare a scriiturii prin proiectul Leonardo, o iniţiativă educaţională a Uniunii Europene, desfăşurată în colaborare cu autorităţile naţionale ale celor două state - România şi Spania.

Cursurile presupun învăţarea programului Trautorum, un sistem informatic de traducere specializată şi rapidă, prezentat de Delia Prodan, profesoară în cadrul Departamentului de Traducere şi Interpretare al Universităţii, informează alicanteactualidad.es.

Pe parcursul şederii în Alicante, jurnaliştii au avut o întrevedere şi cu românul care deţine funcţia de director al Orchestrei Filarmonice a Universităţii - Mihnea Ignat.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    CNA a înjumătățit, din nou, licența OTV. Dan Diaconescu mai emite până la 4 iulie

    OTV a primit o nouă sancțiune de injumătățire a licenței. Propunerea a fost votată, în unanimit ...

    Tinerii cu care ne mândrim: între cei mai buni studenţi români din străinătate e şi o brăileancă

    Cei mai merituoşi studenţi români din străinătate au fost premiaţi astăzi pentru rezultate deos ...

    OTV a obţinut suspendarea deciziei CNA de înjumătăţire a licenţei

    Postul OTV a obţinut un aviz favorabil asupra cererii de suspendare a sancţiunii dată de Consil ...

    Tinerii cu care ne mândrim: cei mai buni studenţi români din străinătate

    Cei mai merituoşi studenţi români din străinătate au fost premiaţi astăzi pentru rezultate deos ...

    Lista Guvernului Ponta: Tăriceanu la Externe, Corlăţean la Justiţie, Florin Georgescu la Finanţe

    Titus Corlăţean (Justiţie), Călin Popescu Tăriceanu (Externe) şi Florin Georgescu (Finanţe) er ...

    Candidată PP-DD la o primărie din Prahova, implicată în dosarul creditelor cu acte false

    Elena Dima, candidata PPDD la primăria comunei Gornet, este audiată în dosarul celor 17 persoan ...

    Crin Antonescu: “Nimeni din gaşca lui Traian Băsescu nu va face parte din vreo structură de putere a noastră”

    Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, la Antena 3, că Uniunea Social Democrată nu vrea ...

    Candidat PP-DD la primăria comunei Gornet, arestat preventiv pentru fraudă

    Tribunalul Prahova a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pe numele a două persoane, ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole