Spania restricţionează piaţa muncii pentru români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul spaniol va lua această decizie până la sfârşitul săptămânii, când Madridul va informa Bruxelles-ul şi capitalele europene. Spania îşi va argumenta decizia prin şomajul extrem de ridicat, de peste 20%.

Surse comunitare au declarat pentru Radio France International că Spania intenţionează să restricţioneze accesul pe piaţa muncii din cauza şomajului de peste 20%, cel mai ridicat din Uniunea Europeană.

Potrivit rfi.ro, aceasta este o măsură strict protecţionistă, care vizează România, întrucât  în Spania muncesc cu forme legale în prezent peste 300.000 de români, iar populaţia totală a românilor este de peste 864.000 de persoane, fiin prima comunitate de imigranţi in Spania.

Măsura nu îi va afecta însă pe românii care muncesc deja în Spania, în mod legal, ea neaplicându-se retroactiv. Compatrioţii noştri care vor dori, de-acum înainte, un loc de muncă în Spania trebuie să ceară un permis de muncă. Închiderea pieţei muncii poate fi făcută, însă, doar în anumite sectoare de activitate, astfel unele rămânând accesibile românilor.

Spania a fost una din puţinele state UE care şi-au deschis complet piaţa muncii românilor, la doi ani după aderarea ţării noastre la UE, în 2007. De la 1 ianuarie 2009, un român are de îndeplinit aceleaşi formalităţi pentru ocuparea unui loc de muncă, la fel ca un spaniol.

Vezi pe adevarul.es care este poziţia Spaniei cu privire la această problemă

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite