Spania, destinaţia preferată a multor medici români
Un doctor rezident câştigă în jur de 2.000 de euro. Salariul de nici zece milioane şi corupţia din sistemul sanitar românesc sunt motivele care îi determină pe medicii români să-şi înceapă cariera în altă ţară.
Salariul de nici zece milioane şi corupţia din sistemul sanitar românesc sunt motivele care îi determină pe medicii români să-şi înceapă cariera în altă ţară.
Spania este destinaţia preferată a multor medici români, datorită deficitului de cadre medicale şi procesului de angajare relativ uşor. Întreg procesul de echivalare a studiilor durează până la un an, însă se obţine un post sigur în sistemul sanitar spaniol.
Dorinţa de a reuşi prin forţe proprii a adus-o pe Mihaela Iancu (27 de ani), din Giurgiu, în localitatea spaniolă Cartaya, Andalucia. După ce a susţinut examenul de rezidenţiat spaniol (MIR), a devenit medic la Spitalul Infanta Elena.
1.535 euro, salariu de început
“Salariul de doar 10 milioane şi şpaga, fără de care nimic nu se mişcă în ţară, m-au determinat să plec în Spania. Aici, un medic rezident începe cu un salariu de 1.535 de euro, la care se adaugă gărzile, între 200 şi 400 de euro pe lună”, spune Mihaela. Acum câştigă peste 2.000 de euro lunar. După şase luni de experienţă în Spania, românca poate să facă o comparaţie între sistemul sanitar din ţară şi cel spaniol: “Medicii de aici sunt mai slab pregătiţi decât medicii români. Însă cabinetele sunt bine dotate, nimeni nu-ţi închide aparatura cu cheia. Totul este computerizat, iar birocraţia nu-ţi dă bătăi de cap”, e de părere Mihaela.
A emigrat la 60 de ani
La fel gândeşte şi colega sa, dr. Maria Bâtu. “Cel mai important pentru un medic este să-şi exercite meseria într-un spital bine dotat. Este normal ca medicii români să vină dacă aici găsesc satisfacţia profesională. Ca să nu mai vorbim de salarii, suntem mult mai bine plătiţi şi munca noastră mult mai bine apreciată”.
La vârsta de 60 de ani, Maria Bâtu a hotărât să emigreze în Spania. După doar un an de rezidenţă, a reuşit să-şi echivaleze diploma de medic şi acum practică medicina în Benicassim, un orăşel situat la 20 de kilometri de Castellon.
Nevoie de pediatri şi de chirurgi
Potrivit unui studiu realizat în 2007, cu privire la deficitul de medici specialişti, în Spania este nevoie de pediatri, medici de familie, anestezişti sau chirurgi, în special în zonele rurale. În Catalunya, conform Colegiului medicilor din Barcelona, 47% din cadrele medicale angajate provin din afara Spaniei.
Medicii de aici sunt mai slab pregătiţi decât medicii români.Însă cabinetele sunt bine dotate, nimeni nu-ţi închide aparatura cu cheia. Totul este computerizat, iar birocraţia nu-ţi dă bătăi de cap.
Mihaela Iancu,
medic român în Spania






















































