Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Româncele îşi pun silicoane cu banii în rate lunare

29 iulie 2008, 21:21 |  Autor: Laura Chiva  | 

Româncele îşi pun silicoane cu banii în rate lunare

Româncele îşi pun silicoane cu banii în rate lunare

 

O operaţie estetică de înfrumuseţare a corpului este considerată de unii o intervenţie de rutină deja. În Castellon, există multe clinici de chirurgie plastică, iar Corporacion

O operaţie estetică de înfrumuseţare a corpului este considerată de unii o intervenţie de rutină deja.

În Castellon, există multe clinici de chirurgie plastică, iar Corporacion Dermoestetica este cea mai cunoscută.

"Când vin la noi, româncele speră să plece cu un corp perfect," spune directoarea clinicii, Andreea Garcia.

Ea este foarte mulţumită de numărul pacienţilor pe care îi are şi spune că în acest sector nu se simte criza economică.

"Anul acesta am operat aproximativ 40 de românce venite din toată Spania, dar, de când finanţăm operaţiile, care se pot plăti în rate, s-a triplat numărul clienţilor români. Acum vor să-şi opereze nasul sau bărbia. Am avut şi opt operaţii de liposucţie în patru luni", a declarat Garcia.

La clinică, o operaţie de implant mamar poate consta între 4.500 şi 6.000 de euro, preţul rinoplastiei (corecţia nasului) poate varia între 3.500 şi 4.500 de euro, iar o mentoplastie (operaţia bărbiei) poate costa 3.000 de euro.

Alina Popescu, 33 de ani, originară din Constanţa, locuieşte în Madrid de aproximativ 11 ani şi toată viaţa s-a simţit complexată din cauza formei nasului său. A preferat să-şi ia concediu două săptămâni şi să vină la clinica din Castellon pentru intervenţie. "Faţa mea nu era deloc simetrică, iar nasul meu era oribil. Îmi este groază de orice tip de operaţie, dar am rezistat eroic, pentru a-mi vedea visul îndeplinit.

După câteva zile de la operaţie am observat că aveam o faţă perfectă, cel puţin din punctul meu de vedere", spune încântată Alina.

Preţul operaţiei a fost de 3.800 de euro, bani pe care îi va plăti în decursul a patru ani.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ioan Lascăr, chirurg plastician: „Sănătatea ar trebui să primească 10% din PIB“

    Chirurgul plastician Ioan Lascăr arată că sistemul sanitar din România merge prost pentru că nu ...

    Tiberiu Bratu, chirurg plastician: „Chirurgia estetică are implicații psihologice fantastice”

    Copii care au trecut prin foc şi care au nevoie de o minune pentru a supravieţui, bărbaţi căror ...

    "Peştii" români din Spania şi-au tatuat "fetiţele" cu coduri de bare

    Infractorii români din Spania demonstrează puteri ale imaginaţiei de care nu-i credeam în stare ...

    Un elicopter militar american s-a prăbuşit în Afganistan, având patru persoane la bord

    Un elicopter american tip Blackhawk având patru persoane la bord, aparent militari americani, s ...

    Tiberiu Bratu: „Operaţia estetică e ca un tratament psihologic“

    Tiberiu Bratu, chirurg plastician în Timişoara, spune că mulţi pacienţi apelează la el pentru a ...

    Adina Alberts, chirurg estetician: „La noi, se doreşte mai mult înfrumuseţare decât întinerire“

    Multe vedete şi-au îmbunătăţit aspectul fizic în clinica medicului Adina Alberts. Chirurgul ne ...

    UPDATE Două tinere au fost găsite moarte într-un Logan alb. Fetele s-au drogat în maşină, în faţa unui bloc IMAGINI

    Cele două femei au fost găsite noaptea trecută de câţiva trecători, care au anunţat Poliţia. ...

    Un elicopter militar israelian s-a prăbuşit în Bucegi: 7 morţi, printre care un român

    Un elicopter militar s-a prăbuşit lângă Fundata, în judeţul Braşov. La bord se aflau ofiţeri is ...

    Medicul Constantin Stan: "În chirurgia estetică nu există garanţie"

    Medicul Constantin Stan spune că în chirurgia estetică nu există garanţie. Pacienţii trebuie să ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole