Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Revista presei spaniole

8 mai 2008, 21:21 |  Autor:  | 

 

Hotărârile UE nu vor schimba legislaţia spaniolă Directorul general pentru imigraţie din Spania, Marta Rodriguez, a subliniat, într- o conferinţă susţinută la Toledo, că legislaţia

Hotărârile UE nu vor schimba legislaţia spaniolă

Directorul general pentru imigraţie din Spania, Marta Rodriguez, a subliniat, într- o conferinţă susţinută la Toledo, că legislaţia spaniolă, cu privire la străinii din peninsulă, nu are de ce să se modifice după noua directivă a uniunii, titrează cotidianul ABC. Astfel, Rodriguez susţine că nu este necesar să se adopte în Spania noua directivă comunitară în legătură cu imigranţii care nu au acte în regulă. Conform acesteia, un străin care nu are drept de şedere pe teritoriul unei ţări UE, poate petrece în arest chiar şi 18 luni, până la expulzarea din ţară şi repatrierea lui.

8.530 de firme au falimentat in primele trei luni

Criza economică prin care trece Spania a dus la creşterea numărului de firme care s-au văzut nevoite să-şi închidă porţile. Astfel ,faţă primul trimistru al anului 2007, în primele trei luni ale acestui an, numărul firmelor falimentare din Spania a crescut cu 42,48%, adică 8.530 de companii. De asemenea, pe tot parcursul anului trecut, în Spania au luat fiinţă 426.321 de firme, dintre care 260.122 şi-au încetat activitatea. Conform datelor obţinute de către ziarul El Pais, în Spania funcţionează mai bine de 2,8 milioane de firme familiale care ofera 75% din locurile de muncă din sectorul privat, adică 13,5 milioane de angajaţi.

Se recomandă cumpărăturile în Marbella

În primele trei luni ale anului în curs, preţurile la casele construite în Marbella au scăzut cu 12,6%, după cum titrează cotidianul El Mundo. Astfel, dacă ai visat mereu la un apartament sau o casă în luxoasa staţiune Marbella, acum este momentul oportun să ieşi la "vănătoare de locuinţe". Motivul: preţul pe metru pătrat a scăzut de la 3.486 euro la 3.047 euros, exact cu 9,77% faţă de aceeaşi perioadă a nului 2007.

Imigranţii trimit zilnic cinci milioane de euro spre patria mamă

Trei din patru imigranţi trimit lunar 25% din sumele câştigate către familiile din ţara de baştină. În felul acesta, se preconizează că, aproximativ 1.200.000 de persoane trăiesc de pe urma banilor munciţi de străini în Spania. Suma care iese zilnic din băncile spaniole către ţări din America Latină sau Europa de Est este de cinci milioane de euro, după cum titrează ziarul ADN, Madrid.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Tinere din Teleorman racolate şi transformate în sclave sexuale de o reţea de proxeneţi

    4 tinere teleormănence au fost obligate să întreţină relaţii sexuale cu peste 70 de bărbaţi. M ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole