Regele Mihai: "Nu pot să-l iert vreodată pe Churchill, care ne-a aruncat în mâinile ruşilor"

Nici Hitler, nici Mussolini nu şi-au imaginat niciodată că acel tânăr şi neexperimentat monarh va fi capabil să schimbe cursul celui De-al Doilea Război Mondial cu o lovitură de Stat. Sau cel puţin să scurteze cu şase luni acel carnagiu, scrie El Pais despre Regele Mihai în reportajul realizat în urma vizitei la reşedinţa acestuia

El Pais, acasă la "unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial"

El Pais: Regele Mihai a primit vila din Elveţia "împrumut"

 "Oficial, ceea ce am făcut a fost să scot România din război, cu speranţa de a evita o vărsare de sânge. Deşi ştiam că nemţii nu vor accepta niciodată asta. De altfel, nici nu au făcut-o, în aceeaşi zi ne-au bombardat", îşi reaminteşte fostul rege.

Dar în lungii ani de exil, pe Mihai l-a apăsat mereu ceea ce în fond consideră o trădare a Occidentului şi, în special, a liderului britanic Winston Churchill. "România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate, la Yalta", spune el, reamintindu-şi de conferinţa din februarie 1945, la care Stalin, Roosevelt şi Churchill au stabilit reîmpărţirea Europei. "Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici să i-o accept". Regele nu uită că oamenii de rând au fost cei care au plătit consecinţele. "Aceleaşi popoare pentru care au intrat Aliaţii în război", adaugă el. "Şi deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă".

"Mihai de România întrerupe povestea pentru a-l mângâia pe Bianco, unul din câinii săi, care s-a strecurat în salon. Constanţa Iorga, secretara generală a Casei Majestăţii Sale, prezentă la interviu, îl alungă cu delicateţe. Iorga îl tratează cu devotament de fiică pe "Majestatea Sa". "Este în continuare regele nostru. Dacă a abdicat, a abdicat pentru că l-au forţat", subliniează ea".

Acuzat de comunişti că a fugit cu averi uriaşe din România. "Am luat cu noi doar bunurile personale"

Încăperea principală a casei, cu tavan de lemn vopsit în alb, este decorată cu portrete ale strămoşilor, unele semnate de pictorul maghiar Philip de Laszlo, precum cel care îl reprezintă pe principele Mihai în 1936, un frumos adolescent, care sprijină o puşcă în mâna dreaptă. "Şi eu de fapt sunt stângaci. Erau nevoiţi să-mi facă puşti speciale. Dar în tablou este corectat acest detaliu", povesteşte fostul rege. Să fii stângaci era un lucru prost văzut. Pe peretele opus, o fereastră amplă dă spre o terasă înspre grădină. Un bărbat cu vestă reflectorizantă munceşte la straturile de flori. "Acolo este Mont Blanc, dar cu ceaţa asta nu se vede", spune Mihai, arătând spre un punct undeva în dreapta.

Exilul, faptul că a fost nevoit să devină un cetăţean oarecare, după ce a trăit în palate, înconjurat de atenţie şi onoruri, trebuie să fi fost o experienţă dificilă. "Am plecat doar cu bunurile noastre personale", precizează fostul rege, acuzat ulterior de Guvernul comunist că a plecat din ţară încărcat cu aur şi bijuterii. Potrivit biografiei autorizate scrise de Ivor Porter, regina Elena a scos din ţară, iniţial, două tablouri trimise într-un seif din Zurich. Iar un aghiotant al monarhului a scos 300.000 de franci elveţieni şi francezi şi 50 de lire înaintea unei călătorii la Londra, în noiembrie 1947, pentru a asista la nunta prinţesei Isabel a Angliei cu Phillip de Edinbourgh, ambii veri primari ai lui Mihai. Această rudenie şi pasiunea moştenitorului britanic, Charles de Wales, pentru România au dat apă la moară unor zvonuri incredibile despre o posibilă încoronare a lui Charles ca rege, Carol al III-lea, al românilor.

Dar în noiembrie 1947, panorama era alta. Toată Europa de Est se afla sub sfera de influenţă a lui Stalin, iar Mihai I de România avea zilele numărate. O lună după nunta din Anglia, unde a cunoscut-o pe Ana de Bourbon Parma, cu care s-a căsătorit în anul următor, regele român era un exilat, obligat să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii.