O româncă, invidiată de colegii medici italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctoriţa Irene Brumărescu este chemată des să salveze victimele accidentelor auto şi să ajute la operaţii dificile de transplant de rinichi la un spital din Sicilia. Compatrioata noastră este solicitată să ajute pacienţii şi în timpul său liber, atunci când se petrec accidente grave care pun în pericol viaţa mai multor oameni.

„Medicina a fost pasiunea mea încă de mică", povesteşte Irene Brumărescu (40 de ani). Bucureşteanca şi-a început studiile în domeniu la Liceul „C.A. Rossetti" din capitala României, la profilul de ştiinţe biologice, apoi a decis să continue la Facultatea de Medicină din Palermo, unde a absolvit cu notă maximă în 1996. După patru ani de specializare, în 2000 a fost angajată prin concurs la Spitalul Civic din Palermo.

Stabilită de 20 de ani în Sicilia, Irene spune că a simţit uneori din partea colegilor săi italieni „mici nuanţe de invidie".

Fără timp liber

„Salvăm vieţile oamenilor, dar se vorbeşte foarte puţin despre noi. Este un drum foarte greu, dar trebuie să fie un drum urmat din pasiune. În afara aspectului financiar, meseria de medic este solicitantă şi, deşi îţi dă posibilitatea să trăieşti într-un mod decent, tot ceea ce faci trebuie să faci cu pasiune. Este o meserie care nu cunoaşte ore şi care de multe ori nu-ţi dă posibilitatea să te dedici familiei, iar cele mai multe sărbători sunt petrecute în spital", explică Irene.

Timpul liber al româncei este aproape inexistent. Pe lângă turele de gardă pe care le face în spital şi cele pe care le asigură pe salvare şi pe elicopter, doctoriţa face vizite la domiciliu. În plus, datorită profesionalismului şi priceperii sale este chemată, indiferent de oră, în momentul în care se fac transplanturi de rinichi.

„Elicopterul este solicitat de foarte multe ori pe zi, în special în aşa-zisele servicii primare unde plecăm să reanimăm persoane care sunt victimele accidentelor pe autostradă, dar facem şi foarte multe transporturi între un spital şi altul", spune doctoriţa.

Pacienţi români

Frecvent, Irene Brumărescu întâlneşte printre pacienţii săi cetăţeni români, unii dintre ei „care nu au putut să primească ajutorul medical necesar în România şi s-au refugiat aici şi pe care i-am susţinut la fel ca şi pe alţii, dar în cazul lor cu un mare sentiment de patriotism", povesteşte doctoriţa.

Uneori, Irene este translator pentru pacienţii români: „Am fost chemată de multe ori dintr-o sală de operaţie în alta ca să-i ajut pe pacienţii români care nu vorbeau bine italiana şi am fost traducătorul lor".

În cariera sa, Irene nu a întâmpinat dificultăţi majore, însă a avut parte de o doză de invidie. „Un pic de răutate, de invidie am simţit câteodată din partea italienilor. În general, am fost înconjurată de persoane plăcute şi foarte bune, dar câteodată s-a întâmplat să simt un pic o nuanţă de invidie", povesteşte românca.

Pacienţii văd numele ei pe ecuson şi, de cele mai multe ori, o întreabă pe Irene de unde este. „Au o foarte mare admiraţie pentru străinii care reuşesc să se integreze perfect într-o societate ca a lor", spune doctoriţa, mândră de pacienţii ei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite