Adevarul.ro

Diferenţele dintre generaţiile de copii ai emigranţilor români au devenit vizibile. Copiii români născuţi în Peninsulă îşi ajută familia să relaţioneze mai uşor cu societatea italiană, în timp ce aceia care au venit în această ţară la adolescenţă au probleme de adaptare.

Potrivit ultimelor statistici date publicităţii în Peninsulă, în anul 2007 în Italia trăiau  116.000 de copii români. Între minorii din prima generaţie şi minorii din a doua generaţie se observă diferenţe de integrare foarte mari.

Deşi au aceeaşi origine, copiii conaţionalilor se deosebesc între ei prin faptul că fac parte din prima sau din a doua generaţie de imigranţi veniţi în Italia.

Copiii români din prima generaţie sunt născuţi în România. Acolo au trăit primul proces de socializare. Acolo şi-au făcut prieteni, de care s-au despărţit la plecarea din ţară. De aceea, când vin în Italia, intră în criza numită  “boala identităţii”.

Ajunşi în Italia, aceşti copii comunică greu cu cei de vârsta lor. Primul pas pe care trebuie să-l facă e să înveţe italiana. Uneori, în şcoli, sunt victime ale prejudecăţilor care-i vizează pe românii din Peninsulă.

Apoi, în familiile lor pot apărea probleme pentru că, de exemplu, părinţii se pot confrunta cu situaţii de disconfort la locul de muncă, deoarece au statut de subalterni.

Uneori casele în care locuiesc românii nu oferă un spaţiu propice dezvoltării unui adolescent. De aceea, e posibil ca acesta, dintr-un sentiment de jenă, să nu-şi invite niciodată prietenii acasă.

Adesea aceşti copii nu beneficiază de sprijinul rudelor. Bunicii, unchii şi verişorii lipsesc de cele mai multe ori de lângă ei. Conflictele din nucleul familial de bază, neputând fi rezolvate de familia mare, îşi pun amprenta negativă asupra dezvoltării tânărului.

“Copiii români sunt foarte buni la limbi străine, informatică. Sunt foarte bine pregătiţi, dar la obiectele la care nu le trebuie italiana. Să vii aici fără să fi studiat o oră de italiană în şcoala generală din România e un handicap major. După circa doi ani, adolescenţii români îşi însuşesc bine limba italiană.

Abia după aceea se fac remarcaţi pentru cunoştinţele temeinice de istorie sau geografie - materii de cultură generală - pe care le au”, ne-a explicat Maricela Oancă, 45 de ani, mamă a unei adolescente din Padova.

Copiii născuţi aici se simt „mai italieni”

Cei născuţi în Italia sau aduşi în Peninsulă până la vârsta de şase ani sunt consideraţi a doua generaţie de copii români. În 2007-2008 au fost înscrişi la creşele şi grădiniţele milaneze şi torineze 764 de minori români.

Copiii români născuţi în Peninsulă au o dublă apartenenţă. După 18 ani au posibilitatea de a fi naturalizaţi, primind cetăţenia italiană. Uneori se desprind de cultura de origine a părinţilor. Ei asimilează comportamentele tinerilor din ţara care-i găzduieşte.

Astfel pot apărea două situaţii diferite. Adolescenţii români se integrează mai bine decât părinţii lor. Se îndepărtează de tradiţia culturală a familiei române. Ca urmare a acestui fapt autoritatea părintească scade şi apar conflicte în familii.

Alteori, copiii, fără să iasă de sub autoritatea familială, sunt cei care îşi ajută părinţii să relaţioneze mai bine cu profesorii la şcoală, cu instituţiile, cu societatea italiană. Devin adevăraţi mediatori culturali.

“Carol vorbeşte foarte bine italiana. Deşi are doar 3 ani şi jumătate, el face foarte bine diferenţa între noi, cu cine vorbeşte în română şi cu cine vorbeşte în italiană”, ne explică Mariana Niţu, de 37 de ani, mamă a unui băieţel născut în Italia.