Cum rezistă tradiţia pascală într-un sat din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supravieţuind tăvălugului comunist, sărbătoarea pascală "Pogăniciul" de la Sînmihaiul de Pădure îşi continuă tradiţia Singulară în arealul tradiţional românesc, sărbătoarea

Supravieţuind tăvălugului comunist, sărbătoarea pascală "Pogăniciul" de la Sînmihaiul de Pădure îşi continuă tradiţia

Singulară în arealul tradiţional românesc, sărbătoarea pascală "Pogăniciul" din comuna mureşană Sînmihaiul de Pădure are, pe lângă obişnuita primă brazdă la arat legată de începerea anului agricol, un specific unic, legat de un ritualul străvechi al iniţierii tânărului în muncile câmpului. În context, oamenii satului românesc transilvănean revigorează şi şterg de praful uitării aceste tradiţii…

Cercetătorul ştiinţific şi directorul Muzeului Etnografic din Reghin, Maria Burzan, a constatat că se asistă la o revigorare a tradiţiilor.

"Există sate în care n-au fost niciodată neglijate aceste tradiţii, un exemplu semnificativ fiind Sînmihaiul de Pădure, unde şi în perioada comunismului, sărbătoarea "Pogăniciului" de duminică, din prima zi a Paştelui, nu a fost vreodată întreruptă, de când se ştiu sătenii", a declarat Maria Burzan.

Aceasta a remarcat o particularitate a sărbătoririi "primului plugar", faţă de alte zone ale ţării. Acolo este celebrat doar acel prim gospodar care iese la arat, iar la Sînmihaiul de Pădure apare "pogăniciul" (probabil de la "pogon", ca suprafaţă de teren n.red.), cel care mână vitele la arat şi e la coarnele animalelor, în spatele plugului fiind gospodarul sau plugarul. "Mai important pentru sătenii din Sînmihaiul de Pădure este "pogăniciul", un tânăr care trebuie să nu fie însurat (neprihănit) şi să fie harnic.

Învăţarea muncii pământului

La Sînmihaiul de Pădure, în ziua de Paşte, după Sfânta Liturghie, oamenii merg la "iclejie", lângă vale, pentru a-l sărbători pe "Pogănici". Se aleg astfel şapte feciori - "fugari" - desculţi şi îmbrăcaţi doar în chiloţi şi care se aşează cam la 200 m în urma "Pogăniciului".

Când se dă semnalul de începere a urmăririi, "Pogăniciul" fuge pe răzoare - "pe Uric" - apărându-se cu o curea şi încercând să nu fie prins de "fugari". Dacă reuşeşte să treacă râul şi să ajungă la biserică, să urce în clopotniţă, trage clopotele, semn că întrecerea a luat sfârşit, iar el a ieşit învingător.

"Omul e ca oul"

Apoi "Pogăniciul" este cinstit cu băutură de către cei care l-au urmărit, aşezat pe iarbă, cu braţele desfăcute, este înconjurat de fete, de feciori şi de oamenii care participă la sărbătoare, cu ouă roşii şi vin.
Oul apare aici ca simbol al divinităţii, fiind gătit cu măiestrie, prin vopsire. "Omul e ca oul", spune tradiţia, plăpând şi expus morţii în orice moment.

Dacă este prins de "fugari", îl aduc pe sus şi-l aruncă, "îl corlesc" în pârâul satului, iar el este dator să facă cinste cu băutură celor care l-au prins. Udarea plugarului se înscrie în credinţa acţiunii benefice a apei, ca agent fertilizator, de bun augur, de rodnicie a ţarinilor, de curăţire şi purificare înainte de începerea unui ciclu greu al muncilor de vară şi de toamnă.

"Fugarii" şi tineretul se duc apoi "pe omenie", merg la casa "Pogăniciului", unde sunt aşezaţi la masă. Urmează jocul - mai întâi bărbaţii, care încep roata, apoi li se alătură femeile, iar înainte joacă sărbătoritul, "pogăniciul", iar jocul se continuă până seara târziu.

"Hristos Cel Înviat nu forţează uşile sufletului nostru"

"Prezenţa lui Hristos Cel Înviat în Biserică şi în lume este o Prezenţă tainică, spirituală, care nu izbeşte privirile şi nu ne constrânge fizic sau moral, pentru că Hristos-Domnul respectă libertatea noastră de a-L primi sau refuza.

Hristos Cel Înviat nu forţează uşile sufletului nostru, nu anulează libertatea noastră; drumul Lui se întâlneşte cu drumul vieţii noastre, dar în casa sufletului şi a trupului nostru nu intră decât dacă este primit în mod liber. El ne spune adesea, în multe chipuri şi în multe împrejurări: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20).

Cine-L primeşte pe El primeşte Viaţa şi Bucuria veşnică, primeşte Cerul în inima şi în casa sa. Cine nu deschide uşa inimii sale lui Hristos, se încuie pe sine în afara Împărăţiei lui Dumnezeu, după cum se spune într-o cântare liturgică din Postul Sfintelor Paşti: "Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui...".

Prezenţa lui Hristos Cel Înviat se invocă în rugăciune. Când spunem "Doamne, ajută-mă", "Doamne, miluieşte-mă", "Doamne, fii cu mine", "Doamne, scapă-mă", "Doamne, mântuieşte-mă", toate aceste expresii pe care le-am învăţat din Evanghelia lui Hristos sunt chemări ale lui Hristos în sufletul, în viaţa noastră şi în activitatea noastră, întrucât prezenţa Lui se oferă, dar nu se impune.

Mărturisirea cea mai cunoscută a prezenţei lui Hristos în Biserica Sa este salutarea liturgică ortodoxă: "Hristos în mijlocul nostru", urmată de răspunsul: "Este şi va fi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin!". Astfel se confirmă făgăduinţa prezenţei lui Hristos în Biserica Sa."

Fragment din Pastorala Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Praznicul Învierii Domnului - 2008

>> Sărbătoarea "Pogăniciului" de duminică, din prima zi a Paştelui, nu a fost vreodată întreruptă, de când se ştiu sătenii"
Maria Burzan, etnolog

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite