O repriză fără Băsescu

chinuri. Călin Popescu Tăriceanu ia de ceva vreme şuturi dure de la ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, om cu experienţă în conducerea căminelor studenţeşti. Ca şef de cămin, Hărdău

chinuri. Călin Popescu Tăriceanu ia de ceva vreme şuturi dure de la ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, om cu experienţă în conducerea căminelor studenţeşti. Ca şef de cămin, Hărdău îi urmărea pe studenţi chiar şi sub plapumă, iar când comiteau vreun act de indisciplină şi-o luau rău de tot pe cocoaşă. Acum, Hărdău îşi foloseşte abilităţile de dur, exersate cu studenţii, în meciul cu premierul, slăbit din loviturile directe ale lui Băsescu.
De când a ajuns ministru al educaţiei, Hărdău nu a reuşit să se remarce cu nimic bun pentru elevi, studenţi şi profesori. O jumătate de an, nimeni nu i-a cunoscut nici vocea, nici faţa. S-a închis în biblioteca Ministerului Educaţiei ca să studieze dimensiunile domeniului care i-a fost încredinţat de PD pentru a-l păstori. Când a simţit că briza remanierii bate tot mai tare, Hărdău a scos capul şi a început să arate că există. Nu a făcut nimic pentru reformarea sistemului educaţional, ci a sunat din trompetă. Lumea a început să-l reţină în urma unor declaraţii sforăitoare: ba că în învăţământ corupţia înseamnă un Gigel, care-i dă lui Costel o bomboană ca să-l lase să copieze, ba că liberalii sunt în sevraj şi fac ochii ca de melc când e vorba de banii educaţiei, ba că profesorii au creierele prăfuite şi refuză să-şi schimbe mentalitatea, ba că părinţii şi copiii trebuie să dea cu pumnul în catedre să-i facă pe dascăli mai receptivi la reforma sistemului. Hărdău a devenit şi mai vizibil când a început să lovească în figura premierului, umplută de vânătăile prezidenţiale. I-a spus premierului că zboară pe ghiulelele minciunii şi că e pe din afara sistemului educaţional. Sforţările lui Hărdău de a-i ţine locul lui Băsescu în meciul cu Tăriceanu au dat roade. A scăpat, pentru moment, de remaniere. Nu doar pumnii politici daţi premierului l-au ajutat, ci şi alţi factori. PD-ul nu are la ora actuală elite universitare, care să ocupe fotoliul de ministru al educaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, în plin scandal guvern-profesori, toate sindicatele din învăţământ se declară fermecate de Hărdău şi îl susţin la unison. şi asta pentru că Hărdău le-a deschis de fiecare dată uşa sindicaliştilor, chiar dacă nu a reuşit să soluţioneze mare lucru din revendicările lor. În schimb, de la semnarea acordului din noiembrie 2005 şi până ieri, Tăriceanu nu a mai vorbit deloc cu dascălii, lăsaţi şi fără bani de proiecte în educaţie, şi fără o lege a salarizării. Ricoşeurile lui Tăriceanu, cum că Hărdău e incompetent şi nu prea pricepe cum e cu bugetul, nu au niciun efect atât timp cât premierul însuşi nu şi-a respectat toate angajamentele luate prin semnătură în faţa dascălilor.
Prestaţia primului-ministru în lupta de pe frontul social e jalnică. A reuşit să-i aducă pe profesori la exasperare şi să pună pe jar părinţii şi copiii, ameninţaţi că nu vor mai putea susţine examenele. Nici măcar ieri, în ceasul al 12-lea, nu a izbutit să cadă la pace cu dascălii. În ceea ce priveşte lupta politică, scandalul Hărdău-Tăriceanu este doar o repriză a meciului PD-PNL. O repriză fără Băsescu, a unui meci de care spectatorii români s-au cam plictisit.