Se reîntorc copiii euronavetiştilor

Aproape 200 de copii s-au reînscris în şcolile din Maramureş

Elevii reîntorşi susţin că în străinătate colegii îi marginalizau din cauză că sunt români. Are 13 ani şi este elev în clasa a VI-a la Şcoala „Vasile Alecsandri” din Baia Mare. Povestea lui Bogdan Grinczveig nu este una ieşită din comun şi nici măcar nu e singulară. El este doar unul dintre cei aproape 200 de elevi ce au fost plecaţi în străinătate, au revenit în ţară şi s-au reînscris în şcolile maramureşene în anul şcolar 2008-2009. Încă de la primele luni din viaţă, Bogdan a fost dat în grija bunicilor. În loc de „bunic” şi „bunică”, el le spune celor care l-au crescut „mamă” şi „tată”.

Părinţii lui au divorţat cu mulţi ani în urmă, iar mama lui naturală s-a dus la muncă în Spania de şase ani. „Ce face acolo, numai ea ştie. Ne mai sună din când în când şi îi mai trimite copilului, atunci când sunt ocazii speciale, cadouri” spune bunicul lui Bogdan, Marin Grinczveig. Însă Bogdan nu este afectat de faptul că persoana care i-a dat viaţă nu-l caută şi nu se interesează constant de el. Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, tatăl lui Bogdan nu-l caută niciodată pe băiat, deşi stă doar la câteva blocuri distanţă. „Are la noi toate condiţiile şi nu duce lipsă de nimic. Ne străduim şi noi cum putem” a adăugat bunicul. Deşi nu au un venit lunar mai mare de 500 de lei, bunicii lui Bogdan încearcă să-i ofere nepotului un trai cât mai bun.

Bogdan a fost luat de mama lui în Spania, în urmă cu doi ani. Băiatul însă nu s-a putut adapta nicidecum acolo. „Familia, prietenii mei sunt în Baia Mare” explică băiatul. În ţara străină, cel mai greu i-a fost în primele săptămâni de şcoală. „Nu ştiam bine limba, iar colegii mă marginalizau. Am învăţat repede, în două luni de zile ştiam spaniola la perfecţie” spune Bogdan.

El povesteşte că, la început, colegii de şcoală îl luau la întrebări de genul: „de ce a mers în Spania şi de ce nu a stat în România”. În ceea ce priveşte învăţământul spaniol, acesta nici nu se compară cu cel românesc, după părerea lui Bogdan. „Era o joacă pentru mine. Mă simţeam ca şi cum aş fi fost în clasa a III-a, nu a V-a” spune băiatul.

 Bogdan susţine că nu a rezistat mai mult de un an lângă mama lui. Dorul de bunici îl măcina zi de zi şi vroia să se întoarcă acasă în România. Astfel, după un an de zile, băiatul a cerut să fie adus în Baia Mare şi nu regretă decizia luată. „Colegii m-au primit cu braţele deschise. În România simt că este viaţa mea” subliniază Bogdan.