Cum reciclăm fără să ştim

O sticlă de suc la doi litri poate deveni oricând un recipient pentru apă sfinţită Uniunea Europeană face tot posibilul pentru ca niciun fel de deşeu să nu rămână nesortat şi,

O sticlă de suc la doi litri poate deveni oricând un recipient pentru apă sfinţită

Uniunea Europeană face tot posibilul pentru ca niciun fel de deşeu să nu rămână nesortat şi, ulterior, reciclat. Preocuparea aceasta nu s-a prea făcut simţită la noi şi totuşi, ambalajele goale sunt în mod curent păstrate pentru a fi refolosite. Un alt fel de a înţelege reciclarea.

Reciclarea este una din temele fierbinţi pentru Uniunea Europeană, în ultimii ani. De ceva timp, legislaţia europeană (prin legea WEEE) prevede ca, pe lângă obişnuitele materiale plastice, textile sau din sticlă, să fie reciclate şi aparatele electronice, bateriile, etc. Din 2005, s-a prevăzut ca cei care deţin deşeuri electronice (baterii, telefoane mobile, etc.) să se poată dispensa de ele fără a trebui să plătească vreo taxă. Pentru ca acest proces să meargă ca pe roate, au fost stabilite metode clare prin care respectivele deşeuri să poată fi colectate, în locuri special amenajate, sau, iar consumatorii să se dispenseze de ele cât mai uşor. Dezideratul era ca, la sfârşitul anului 2006, să se ajungă la o cifră record de 4 kg de deşeuri electronice colectate pe an, pe cap de locuitor. Pentru 2008 pretenţiile se vor mări, probabil. Cât despre despre celelalte resturi, recipiente din plastic, doze de bere, pungi şi, în general, orice fel de ambalaj, deja există sisteme foarte bine puse la punct, de care nici PET-urile nu pot scăpa.

Containere diferite pentru sticle de diverse culori, un lucru obişnuit în Occident

Containere uriaşe sunt instalate în Germania, pe stradă, fiind inscripţionate cu culoarea sticlelor care pot fi aruncate în ele: albe, verzi sau colorate. Pe de altă parte, gunoiul menajer este cu grijă sortat, astfel că o scrisoare de la bancă nu se va întâlni niciodată cu o sticlă de bere sau cu o pungă de supermarket. Apropos de supermarket, pungile se plătesc (sistem care îşi face apariţia şi la noi), aşa că mulţi nu ezită să vină cu o pungă mai veche sau să ia de prin magazin cutii de carton goale în care îşi pot transporta cumpărăturile. În Marea Britanie, municipalitatea distribuie mici containere individuale pentru sortarea gunoiului, care sunt ridicate în fiecare săptămână. În Oxfordshire lucrurile au ajuns atât de departe încât există pagini de Internet (www.brookes.ac.uk) care pun în legătură persoane sau producători dispuşi să facă schimb de deşeuri. Astfel, fiecare se alege cu deşeul de care are nevoie pentru că se pricepe să îl recicleze mai bine.

În România, reciclarea nu e luată în seamă

Hilar este că tot statele avansate, preocupate intens de problema poluării, sunt cele care ajung în situaţii bizare. Dezbaterea despre cine trebuie să plătească pentru aparatele electronice reciclate pare a nu conteni, producătorii făcând tot posibilul să se eschiveze de la această sarcină. Situaţia în România este, în mod neaşteptat sub control, pentru că nu există practica reciclării. Sau există, dar fără ca cineva să o conştientizeze. Românul strângător ştie că la nevoie o să mai aibă nevoie de un borcan de castraveţi muraţi "tip Cornichon" ca să trimită copilul cu mâcare, înapoi la facultate. La fel, îi e clar că o sticlă goală de suc ar putea fi oricând umplută cu ceva ţuică vărsată, sau, mai inofensiv, cu ceai. Şi uite aşa nu se pierde nimic doar că, din păcate, prea puţin se transformă.