Cand si cum se vor recalcula pensiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Videanu a declarat ieri, la un post central de televiziune, ca este posibil ca CAS-ul sa scada cu 10 puncte procentuale anul viitor, in conditiile in care agentii economici vor

Vicepremierul Videanu a declarat ieri, la un post central de televiziune, ca este posibil ca CAS-ul sa scada cu 10 puncte procentuale anul viitor, in conditiile in care agentii economici vor reactiona pozitiv la scaderea impozitului pe venit si profit. Comparativ cu restul tarilor europene, romanii platesc cele mai mari taxe pentru asigurarea pensiei (CAS-ul). Procentul este determinat de dezechilibrul dintre numarul pensionarilor - circa 6,3 milioane - si numarul salariatilor - circa 4,5 milioane. Situatia s-ar putea schimba doar daca in viitorul apropiat va fi creat un numar mare de noi locuri de munca. Deocamdata, facilitatile acordate de stat pentru angajarea somerilor, absolventilor, persoanelor care se apropie de varsta de pensionare nu au dat rezultate spectaculoase. La bursele locurilor de munca organizate anul trecut s-au inghesuit mai degraba angajatorii decat cei aflati in cautarea unei slujbe. Scaderea contributiilor sociale cu 10 procente a fost prevazuta in programul electoral al Aliantei DA. Aceasta promisiune se referea insa la toate contributiile sociale - asigurarea de pensie, sanatate, somaj - si urma sa fie definitivata la sfarsitul lui 2008. Deocamdata, guvernul Tariceanu a considerat a fi riscanta si scaderea cu 2 procente a CAS-ului, adoptata prin lege de guvernul Nastase inainte de sfarsitul lui 2004. Reducerea CAS-ului cu 10 procente ar insemna un efort financiar din Bugetul de Asigurari Sociale de 50.000 de miliarde de lei, aproape dublu fata de efortul financiar necesar introducerii cotei unice de impozitare. In plus, cota unica afecteaza Bugetul de stat, unde eventuala gaura produsa de un comportament neadecvat al agentilor economici va putea fi suplinita de marirea altor impozite. Bugetul Asigurarilor Sociale este alimentat doar de CAS si nu se stie daca va putea suporta macar plata integrala a pensiilor recalculate. Problema salariilor si a pensiilor pare a fi ramas o tema de campanie electorala, chiar si dupa ce alegerile s-au incheiat. In sedinta de guvern de joi, premierul a cerut imperativ ministrului Muncii sa inceapa plata pensiilor recalculate in luna februarie, desi problema recalcularii pensiilor nici macar nu figura pe ordinea de zi a sedintei. Mai mult, Tariceanu a declarat apoi presei ca primele pensii recalculate vor fi platite in februarie. Spre seara, ministrul Muncii a organizat o conferinta de presa ad-hoc, in care a explicat de ce dorinta lui Tariceanu este imposibil de indeplinit. Guvernul a uitat sa ceara Parlamentului, inainte de intrarea in vacanta, abilitarea de a emite o ordonanta de urgenta pentru eliberarea noilor cupoane de pensie, pentru ca vechea ordonanta legifereaza doar procesul de recalculare. Actul normativ necesar va putea fi emis abia in februarie, dupa ce Parlamentul isi va relua activitatea, asa ca primele pensii recalculate vor fi platite in martie. A doua zi, Tariceanu a revenit, specificand si data: primele pensii recalculate vor fi platite fix din 14 martie. Imediat, a reactionat PSD, care a comunicat ca plata in transe a pensiilor recalculate ar insemna o discriminare pentru cei lasati la urma, opinie urmata, bineinteles, de replica guvernului Tariceanu... De fapt, cei 214.000 de "discriminati pozitiv", batranii care au iesit la pensie inainte de 1980 si care isi vor primi in martie diferenta de recalculare, nu se vor trezi cu buzunarele captusite de bani. Doar 50 la suta din titularii celor circa 130.000 de dosare prelucrate pana in prezent au ceva de castigat. Iar sumele se invart in general in jurul catorva zeci de mii de lei. Zorul premierului Tariceanu de a finaliza recalcularea pensiilor pana la sfarsitul lui 2006 a atras si o reactie dura a ministrului Muncii. Acesta a declarat ca, daca Guvernul nu-i va acorda sprijin, isi va da demisia. Sprijinul cerut vizeaza angajarea urgenta a peste 2.000 de oameni, personalul necesar pentru a termina recalcularea la termenul cerut. Munca acestora ar trebui sa fie supravegheata de 500 de functionari cu state vechi in Casa Nationala de Pensii. Deoacamdata, la recalcularea pensiilor lucreaza doar 700 de oameni. Noilor veniti va trebui sa le fie asigurate salariile, spatii si tehnica necesara. De asemenea, sprijinul cerut vizeaza si o subventie de la Bugetul de stat, in cazul in care Bugetul Asigurarilor Sociale nu va putea suporta anul acesta plata integrala a tuturor pensiilor recalculate. Cat de mare va fi suma necesara nu poate fi estimat. Pe masura ce anul pensionarii se apropie de 2001, diferentele dintre vechea pensie si cea noua ar putea fi considerabile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite