Război în Libia: Fotoreporterul Lynsey Addario a fost agresată sexual de către soldaţi libieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lynsey Addario, un fotograf de război de la New York Times a povestit, pentru Daily Mail, prin ce calvar a trecut cât timp a fost reţinută de forţele pro-Gaddafi.

Femeia a declarat că a fost eliberată luni seară, după ce a fost ţinută ostatic pentru patru zile şi a fost ameninţată cu moartea de către trupele libiene, care au agresat-o sexual.

Addario se afla alături de alţi trei jurnalişti în momentul în care a fost capturată de către libieni la un punct de control, ea spunându-i şoferului să nu oprească. În cele din urmă au oprit şi au încercat să fugă de lângă maşină, însă armata lui Gaddafi a deschis focul asupra lor şi au trebuit să se predea. Ea a continuat prin a spune că, în momentul în care au fost capturaţi, a primit un pumn în faţă de la un soldat, care a început apoi să râdă de faptul că ea plângea.

Femeia a mai povestit cum un bărbat a apucat-o de sâni, iar apoi toţi libienii care intrau în contact cu ea o pipăiau pe tot corpul. „Fiecare bărbat care intra în contact cu mine începea şi mă pipăia. Am fost pipăită înclusiv pe sub haine. Alţi soldaţi mă mângâiau pe cap şi îmi spuneau că urmează să fiu omorâtă", a spus Addarios.

Jurnaliştii au fost ţinuţi captivi, în prima noapte, în maşina în care au fost transportaţi, iar în a doua noapte au fost mutaţi într-o celulă. Apoi, prizonierii au fost legaţi la ochi şi duşi la Tripoli, acolo unde s-a stabilit că urmează să fie eliberaţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite