Planul de pace al fiilor lui Muammar Gaddafi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saif al-Islam şi Saadi el-Gaddafi ar fi de acord cu îndepărtarea de la putere a tatălui lor. Nu e clar dacă soluţia e acceptată şi de Muammar Gaddafi, însă e posibil ca ea să fi fost deja discutată cu Occidentul, la Londra şi Atena.

Doi dintre cei şapte fii ai colonelului Muammar Gaddafi, respectiv Saif al-Islam şi Saadi propun o rezoluţie a conflictului libian ce presupune îndepărtarea de la putere a tatălui lor, pentru a face loc tranziţiei către o democraţie constituţională. Şefia statului ar urma să fie preluată de Saif al-Islam, scrie „The New York Times", citând un oficial libian şi un diplomat care au dorit să rămână anonimi.

Atât rebelii, cât şi coaliţia occidentală insistă însă pentru o schimbare mult mai radicală a regimului din Libia, aflat la putere de 40 de ani. Nu e clar dacă Muammar Gaddafi este de acord cu panul celor doi fii ai săi, deşi, potrivit publicaţiei americane, „o persoană apropiată celor doi fii ar fi spus că tatăl lor e gata să accepte soluţia. 

Izolat, după zeci de ani de încercări de lovituri de stat şi răfuieli interne, Muammar Gaddafi se bazează mult pe cei şapte fii ai săi, aflaţi în funcţii importante. Săptămâna trecută, Gaddafi a rămas şi fără unul dintre cei mai importanţi apropiaţi ai săi, ministrul de Externe Moussa Koussa, care a fugit în Marea Britanie.

Vechea gardă le-a pus piedici

De-a lungul anilor, între fiii lui Gaddafi au existat diferenţe de vederi. Saif şi Saadi au fost mereu înclinaţi către o abordare politică şi economică în stil occidental. Alţi doi dintre fiii lui ­Gaddafi, Khamis şi Mutassim, sunt consideraţi însă radicali. Khamis conduce o miliţie dură, concentrată pe reprimarea revoltelor interne.

Mutassim, consilier pe probleme de securitate naţională şi comandantul unei alte miliţii, a fost mereu considerat rival al lui Saif Gaddafi în competiţia pentru succesiunea tatălui lor. Saadi, care a schimbat mai multe cariere de-a lungul timpului (fotbalist profesionist, ofiţer în armată şi om de afaceri), susţine ferm planul lui Saif, care era văzut şi până acum drept un succesor al liderului libian.

Cei doi fii „vor să meargă în direcţia schimbării pentru ţară" fără tatăl lor, a declarat o persoană apropiată de tabăra condusă de Saif şi Saadi. „S-au izbit de atâtea piedici cu vechea gardă" şi, dacă au mână liberă, vor aduce ţara repede pe linia de plutire", a spus sursa citată de „The New York Times". Potrivit acestei persoane, unul dintre cei doi fii ar fi spus de multe ori că şi-ar dori ca rebeliunea să fie condusă de el.

Diferenţe de vederi între Saif şi tatăl său există de ani de zile şi s-au derulat pe scena opiniei publice libiene. Saif a insistat adesea pentru reforme politice, iar apoi a dat înapoi. În timpul recentei revolte, a părut totuşi solidar cu tatăl său şi a promis să pună capăt mişcării de protest. „Sosim", a declarat el în faţa unei mulţimi de susţinători care strigau: „Saif al-Islam, calcă în picioare şobolanii!".

Presiunea atacurilor

Aceste propuneri ar putea fi un semn că guvernul Gaddafi simte presiunea a două săptămâni de atacuri ale aliaţilor.  Un oficial libian de rang înalt, Abdelati al-Obeidi, a sosit la Atena duminică seara. El a avut discuţii cu premierul grec, George Papandreou, şi cu ministrul de Externe, Dimitris Droutsas. Acesta din urmă a anunţat ulterior că liderul libian, Muammar Gaddafi, pare a căuta să pună capăt conflictului, însă nu a dat alte detalii.

"Suntem în contact cu toţi aliaţii şi partenerii noştri. Îi vom informa în privinţa întâlnirii de astăzi şi despre ce crede Grecia despre aceste propuneri", a mai spus el. Grecia, membră a UE şi a NATO, e considerată a avea bune relaţii cu Libia. Un alt oficial libian, Mohamed Ismail, consilier al lui Saif al-Islam, se întoarce de la Londra, unde, potrivit unei surse oficiale libiene, a propus „o soluţie ce implică preluarea puterii de către Saif".

Rebelii resping ideea

Consiliul Naţional de Tranziţie, care îi reprezintă pe rebeli, a respins ieri ideea unei tranziţii sub conducerea lui Saif al-Islam. „Muammar Gaddafi şi fiii lui trebuie să plece înainte de orice negociere diplomatică", a declarat un purtător de cuvânt al rebelilor, Shamseddine Abdulmelah.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite