Patru civili şi nouă rebeli, ucişi într-un raid al NATO în estul Libiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru civili şi nouă rebeli şi au fost ucişi din greşeală, vineri seara, de un atac aerian al coaliţiei internaţionale în apropiere de Brega (estul Libiei), conform declaraţiilor lui Issa Khamis, responsabil politic al oraşului Ajdabiya.

Un avion al NATO a deschis focul asupra unui convoi de cinci sau şase vehicule, la 15 kilometri est de Brega, după ce un rebel a tras cu mitraliera în aer. Printre vehicule se numărau şi o ambulanţă, a declarat  Khamis.

Este o greşeală, avioanele au crezut că se trage asupra lor şi au deschis focul asupra convoiului. În atac au murit nouă rebeli înarmaţi, precum şi patru persoane din ambulanţă - şoferul şi trei studenţi la medicină din Benghazi, a explicat acesta.

Sunt convis că este vorba despre o eroare, a declarat dr. Mohamad Ahmad, de la spitalul din Ajdabiya.

Suntem pregătiţi să le acceptăm. Este un război. Regretăm pierderile de vieţi, a precizat purtătorul de cuvânt al rebelilor, Mustafa Gheriani. El a mai precizat că rebelii nu dirijează în vreun fel atacurile aeriene ale NATO.

NATO a indicat la rândul său că va verifica informaţiile, fără să fi deschis o anchetă oficială.

Examinăm aceste informaţii. Suntem permanent preocupaţi de informaţiile referitoare la victime din rândul civililor. Misiunea NATO urmăreşte apărarea civililor şi a zonelor civile de ameninţările unor atacuri, a declarat, de la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu, citată de Agerpres.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite