Libia: membri Al-Qaida luptă alături de coaliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele coaliţiei internaţionale duc în prezent un război în Libia în numele unor rebeli în ale căror rânduri s-au înrolat şi jihadişti care au luptat împotriva SUA în Afganistan şi Irak, scrie „The Daily Telegraph".

Abdel-Hakim al-Hasidi (foto), unul dintre liderii rebelilor, a fost în Afganistan în 2002 pentru a lupta împotriva „invaziei străine", adică a trupelor americane care au atacat în Afganistan ca răspuns la atacurile din 11 septembrie.

Al-Hasidi a declarat cotidianului italian „Il Sole 24 Ore" că a fost capturat în 2002 la Peshawar, în Pakistan, că a fost predat forţelor americane şi apoi ţinut în Libia, unde a fost eliberat în 2008. Al-Hasidi a mai mărturisit că a recrutat circa 25 de libieni care să lupte împotriva forţelor SUA din Irak.

„Unii dintre ei sunt astăzi pe linia frontului la Adjabiya", a mai spus Al-Hasidi. Pe de altă parte, preşedintele Ciadului, Idriss Deby Itno, a declarat că Al-Qaida a reuşit să pună mâna pe arsenalul militar din zonele controlate de rebeli în Libia şi deţine inclusiv rachete sol-aer pe care militanţii le duc în fiefurile organizaţiei teroriste. Rebelii libieni au preluat controlul în mai multe oraşe, printre care Ajdabiya şi Brega şi duc lupte dure la Misrata cu forţele lui Gaddafi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite