VIDEO O femeie din Libia susţine că a fost violată de 15 soldaţi ai lui Gaddafi. Guvernul: "E beată şi nebună!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie libiană înnebunită de durere s-a adresat reporterilor occidentali aflaţi într-un hotel din Tripoli, pentru a le spune că a fost violată timp de două zile, de 15 membri ai forţelor loiale lui Muammar Gaddafi.

Însă înainte să apuce să-şi termine povestea, Iman al-Obeidi a fost târâtă afară din hotelul Rixos, de oficiali libieni şi  de angajaţi ai hotelului, fiind băgată într-o maşină şi dusă într-o locaţie necunoscută. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele video.

Femeia de circa 30 de ani susţine că a fost reţinută la un punct de control, legată şi violată în grup.

"M-au legat şi şi-au făcut nevoile pe mine", a spus ea. "Miliţia lui Gaddafi mi-a încălcat onoarea. Ei spun că noi toţi suntem libieni şi că suntem un singur popor, dar uitaţi-vă ce mi-au făcut oamenii lui Gaddafi", a strigat femeia.  Obeidi avea zgârieturi şi vânătăi pe faţă şi pe corp. Ea le-a povestit jurnaliştilor că a reuşit să scape din mâinile militarilor lui Gaddafi cu ajutorul vecinilor din zona în care era ţinută.  Al-Obeidi este de părere că a fost abuzată pentru că provine din oraşul estic Benghazi, bastion al rebelilor.



La o conferinţă de presă ţinută în urma incidentului, Moussa Ibrahim, un purtător de cuvânt al Guvernului, a declarat că anchetatorii l-au informat că femeia era beată şi bolnavă mintal.

"Se pare că este bolnavă psihic. Acum se află în grija anchetatorilor, care investighează cine este şi unde se află familia ei, pentru că ea refuză să ofere aceste informaţii", a declarat Ibrahim.

Anita McNaught, corespondentul Al Jazeera din Tripoli, a declarat: "Guvernul a sugerat iniţial că era beată, dar ulterior oficialii au declarat că primeşte îngrijiri pentru ceea ce ei au descris a fi un viol".

Associated Press a raportat că, în timp ce femeia povestea toate acestea, chelnerii de la hotel au numit-o trădătoare şi i-au spus să tacă.

image
image

Acuzaţiile femeii au declanşat o adevărată încăierare între jurnaliştii care încercau să o intervieveze şi să o protejeze şi forţele de securitate. Câţiva jurnalişti au fost loviţi şi dărâmaţi, iar o cameră TV aparţinând CNN a fost distrusă. Mai mult, doi angajaţi ai hotelului au luat cuţite de pe masă şi i-au ameninţat pe al-Obeidy şi pe jurnalişti.

De altfel, Iman al-Obeidi nu este singura care acuză forţele liderului libian Gaddafi de abuz împotriva femeilor. În urmă cu câteva zile, Lynsey Addario, un fotograf de război de la New York Times, a declarat că a fost ţinută ostatică timp de patru zile, timp în care a fost ameninţată cu moartea de către trupe libiene, care au agresat-o sexual.

Război în Libia: Fotoreporterul Lynsey Addario a fost agresată sexual de către soldaţi libieni

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite