Ce randament mai pot aduce acţiunile SIF în 2008?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corecţiile severe nu au modificat semnificativ estimările analiştilor din piaţa de capital Un randament mediu de cel puţin 25% în acest an pentru segmentul societăţilor de investiţii

Corecţiile severe nu au modificat semnificativ estimările analiştilor din piaţa de capital

Un randament mediu de cel puţin 25% în acest an pentru segmentul societăţilor de investiţii financiare (SIF) estimau, în decembrie 2007, analiştii din piaţa românească de capital. În primele 19 şedinţe de tranzacţionare din 2008 însă, indicele BET-FI a pierdut peste 19%.

Cu toate acestea, o parte din analişti rămân pe poziţii şi continuă să mizeze pe un final de an cu o creştere cel puţin comparabilă cu cea înregistrată anul trecut. Principalul motiv al optimismului rămâne, practic, miza pe o reîntoarcere a investitorilor în piaţă, anticipată pentru a doua jumătate a anului bursier.

Randamente de 40% pe parcursul anului

"În condiţiile în care piaţa revine pe un trend ascendent, este posibil ca randamentul indicelui BET-FI să depăşească 20% la sfârşitul anului", apreciază Radu Popescu-Buzeu, analist-şef la KD Capital Management. Deprecierile resimţite de la începutul anului i-au determinat pe analiştii de la Estinvest Focşani să-şi revizuiască estimările cu 5%.

"Nu avem motive de îngrijorare profundă în momentul de faţă. Astfel, dacă la jumătatea anului BET-FI ar putea înregistra un randament de 5-6% faţă de sfârşitul anului trecut, finalul lui 2008 ar putea marca un randament de 20%", precizează Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani. Pe un randament anual peste media obţinută anul trecut (de aproape 25%) mizează analiştii de la Prime Transaction.

"Deşi este destul de devreme de anticipat, ne aşteptăm la o revenire a indicelui BET-FI, astfel că nu este imposibil ca până la sfârşitul anului să avem un randament de 35%. La fel cum am asistat la prăbuşiri agresive într-un interval scurt, şi revenirile ar putea avea loc într-un timp destul de scurt", susţine Paul Brendea, analist Prime Transaction.

La rândul său, Adrian Ceucă, director general adjunct SSIF Broker Cluj, consideră că, pe parcursul anului, vor putea fi înregistrate randamente de 30-40% pentru indicele BET-FI. "Este greu de estimat însă unde se va situa indicele societăţilor de investiţii financiare la sfârşitul anului 2008. Consider însă că vom avea parte de o revenire de ansamblu a pieţei, susţinută de datele macroeconomice", spune Ceucă.

Pe de altă parte însă, există şi analişti care nu văd posibilă o ascensiune atât de mare pentru indicele care monitorizează evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare. "Nu sunt atât de optimist: când apare un fenomen de criză financiară, după mai mulţi ani de stabilitate, este puţin probabil să vedem un sfârşit de an mai sus faţă de preţurile de la începutul anului. În mod cert, anul bursier 2008 va fi caracterizat de volatilitate. Este posibil să asistăm din nou la creşteri susţinute, dar acestea nu vor depăşi preţurile de la începutul anului 2008", consideră Adrian Lupşan, borker Intercapital Invest.

Erste, majorările de capital şi investitorii

Principala condiţie pentru revenirea pieţei bursiere rămâne, incontestabil, revenirea investitorilor. "Singurele evenimente care ar putea decupla piaţa autohtonă de capital de pieţele externe ar putea fi reprezentate de îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici şi de derularea unor listări de succes", consideră Adrian Lupşan, broker Intercapital Invest.

Punctual însă, segmentul societăţilor de investiţii ar putea fi influenţat, pe parcursul anului 2008, de apropiata listare a Erste la Bursa de Valori Bucureşti. "Listarea Erste ar putea ajuta acţiunile SIF, reprezentând, în primul rând, un prim pas până când deţinerile la BCR vor fi recunoscute la valoarea lor în portofoliile SIF-urilor. Cu toate acestea, ţinând cont de contextul în care se află piaţa, listarea va avea un impact slab asupra segmentului societăţilor de investiţii", atrage atenţia Paul Brendea.

Şi majorările de capital ar putea avea o influenţă importantă. "Majorările de capital social prin acordare de acţiuni gratuite, dar şi rezultatele bune obţinute în sectorul bancar în primul semestru al anului în curs ar putea susţine evoluţia titlurilor SIF", spune Adrian Ceucă. În plus, faţă de valoarea activelor nete, preţurile sunt destul de atractive, subliniază directorul SSIF Broker Cluj.

Şi Marcel Murgoci este de părere că majorările de capital după modelul SIF Transilvania vor susţine acţiunile SIF. "Şi îmbunătăţirea structurii portofoliilor fiecărei societăţi de investiţii financiare în parte se va reflecta în evoluţia cotaţiilor titlurilor SIF", spune directorul Estinvest Focşani. Deşi puţin probabil, un alt eveniment care ar putea marca hotărâtor evoluţia acţiunilor SIF în acest an ar putea fi reprezentat de ridicarea sau eliminarea pragului de deţinere, majorarea capitalului social, susţine Paul Brendea, analist Prime Transaction.

Factorii care ar putea influenţa evoluţia societăţilor de investiţii:

reîntoarcerea investitorilor în piaţă;
listarea Erste la Bursa de Valori;
majorările de capital social cu acordarea de acţiuni gratuite;
rezultate financiare bune pentru sectorul bancar;
nivelul atractiv la care se află cotaţiile acţiunilor SIF;
îmbunătăţirea structurii portofoliilor fiecărei SIF în parte;
modificarea pragului de deţinere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite