Mai puţine persoane fizice autorizate din mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care nu vor să-şi piardă firma mai au timp până sâmbătă să opteze pentru o nouă formă de organizare. De luni vor dispărea aproape jumătate dintre persoanele fizice autorizate şi din asociaţiile familiale înregistrate în Bihor.

Din cele 9.300 de entităţi economice constituite până anul trecut, doar 4.700 au optat pentru una din cele trei forme de organizare prevăzute de lege. Cele care nu optează pentru noua formă de organizare, vor fi radiate din oficiu începând de luni.
Sâmbătă, 25 aprilie, expiră termenul până la care persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale pot opta, la Oficiul Registrului Comerţului, între noile forme de organizare. Este vorba despre persoană fizică autorizată, întreprindere individuală şi întreprindere familială, constituite în baza noului act normativ. Toate cele trei categorii vor ţine contabilitatea în partidă simplă, conform reglementărilor în vigoare, şi sunt plătitoare de impozit pe venit.

Multă alergătură

Avantajul întreprinderii individuale este că poate angaja personal. Cei vizaţi de această reglementare au avut de întocmit o grămadă de acte pentru a rămâne pe piaţă.
„Eu am optat să rămân persoană fizică cu normă de venit. Nu am avut timp să mă interesez care sunt avantajele celorlalte forme de organizare”, spune Claudia M., o cosmeticiană din Oradea. Pentru că şi-a schimbat sediul profesional, astfel încât toată corespondenţa de la instituţiile statului să îi vină acasă, a trebuit să apeleze la bunăvoinţa vecinilor pentru semnături.
Cel mai rău a deranjat-o că nu i s-a spus de la început de ce acte are nevoie, aşa că a făcut trei drumuri până la Oficiul Registrului Comerţului până şi-a completat dosarul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite