Nu vrem să atragem publicitate asupra noastră prin dispariţia lui Teo Peter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De un an şi două luni, Compact înseamnă Paul Ciuci, Adrian "Coco" Tinca, Dan Stesco şi Leluţ Vasilescu. Pe 6 martie, formaţia va susţine un concert la Teatrul Naţional, pentru ca

De un an şi două luni, Compact înseamnă Paul Ciuci, Adrian "Coco" Tinca, Dan Stesco şi Leluţ Vasilescu. Pe 6 martie, formaţia va susţine un concert la Teatrul Naţional, pentru ca "bucureştenii să ştie că trupa Compact există şi duce mai departe ceea ce face de 25 de ani". În spectacolul "Un alt început" vor fi cântate melodii consacrate şi piese în primă audiţie.
- Cum aţi găsit puterea să reveniţi pe scenă după atâtea obstacole?
- Este foarte important ca lumea să înţeleagă că singurul mod în care noi ne putem omagia colegii şi prietenii dispăruţi este să continuăm să cântăm. Nu ne-a fost deloc uşor. "Barosul" l-am luat cu moartea lui Teo, după aceea am mai luat câteva palme cu moartea lui Emil, aşa că ne-am cam clătinat pe picioare. Nu vreau să despărţim aceste două tragedii, ar fi un gest de impietate. Când vorbesc de moartea lui Teo, vorbesc şi de moartea lui Emil, unul a stat în dreapta mea, celălalt, în stânga. Mi-e foarte greu după 25 de ani să mă uit în stânga şi în dreapta şi să nu-i găsesc acolo. Există un paradox în formaţia Compact. Colegii noştri dispăruţi au fost nişte firi vesele. Teo era tatăl bancurilor. Nu ne place să vorbim nici de Teo, nici de Emil la modul trist. Toţi râdeam şi ne simţeam bine.
- Cum va fi concertul din martie de la Bucureşti?
- Concertul din 6 martie vine după multe probleme pe care le-am pus în balanţă. În cele din urmă am hotărât să rămânem în patru, doar în spectacolele ample o să luăm poate un chitarist, un pianist sau percuţionist care să ne ajute. Ne-am decis să facem câteva turnee mici prin ţară, apoi să plecăm la Montreal, cred că pentru un turneu de o lună şi jumătate. Suntem aşteptaţi de comunitatea de acolo.
- Cum aţi primit decizia Curţii Marţiale americane în cazul Teo Peter?
- Nici nu au stat de vorbă cu noi. Nu discută decât cu rudele de gradul I. Să fii condamnat la cinci ani închisoare că omori un câine şi să nu fii condamnat deloc că omori un om e absurd.
- De ce nu aţi participat la manifestaţiile organizate împotriva deciziei Curţii?
- Din decenţă pentru memoria lui Teo, nu vrem să atragem publicitate asupra noastră prin dispariţia colegilor noştri. Nu rezolvăm nimic, ba, mai mult, încurcăm eforturile guvernului român, care s-a implicat în treaba aceasta. Decizia Curţii americane nu mai poate fi contestată, ci se pot cere daune, măcar cu atâta să se aleagă biata familie. Principiul nostru este următorul: cinstim dispariţia lor cântând. Ce să fac mai mult decât să-i amintesc în fiecare concert şi să ţinem un moment de reculegere? Să scriu pe pancartă că mă doare sufletul? Durerea mea nu pot s-o scriu şi s-o afişez în faţa ambasadei.
- 50.000 de români au cerut, printr-o petiţie, schimbarea numelui străzii de lângă Ambasada Americii în "Teo Peter". Ce şanse sunt ca această propunere să se materializeze?
- Am fost printre primii care au semnat (împreună cu colegii mei) această petiţie acum o săptămână. Ce şanse sunt? Sincer, nu ştiu. Dar sperăm într-o rezolvare favorabilă a acestei chestiuni.

Românii cred că SUA îi consideră "inferiori"
Conform unui recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) vizavi de cazul Teo Peter, majoritatea repondenţilor acuză autorităţile române pentru simpla mustrare primită de puşcaşul marinei americane Cristopher VanGoethem. 24% din participanţii la sondaj sunt de părere că americanii îşi protejează militarii indiferent de faptele acestora şi că autorităţile române nu s-au preocupat să trimită suficiente probe şi martori la proces. În plus, românii consideră că SUA nu au o justiţie corectă şi tratează România ca pe o ţară inferioară, de unde lipsa rezultatelor "normale" în cazul morţii lui Teo Peter.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite