Cu psihiatrul în instanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Tribunalului Militar Bucureşti a fost reclamat la Consiliul Superior al Magistraturii că are manifestări necontrolate şi un limbaj vulgar. CSM a decis efectuarea unui control la

Şeful Tribunalului Militar Bucureşti a fost reclamat la Consiliul Superior al Magistraturii că are manifestări necontrolate şi un limbaj vulgar.

CSM a decis efectuarea unui control la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) care va viza modul în care preşedintele instanţei, Mihai Hondor, şi-a îndeplinit atribuţiile manageriale. Potrivit unei note interne a Secţiei de judecători a CSM, magistratul Constantin Udrea s-a plâns că şeful său, Mihai Hondor, ar fi fost numit în funcţia de preşedinte fără o examinare psihiatrică imparţială şi riguroasă.

Constantin Udrea susţine că se impunea un asemenea test, "întrucât (Mihai Hondor - n.r.) are manifestări necontrolate, limbaj vulgar, conduită inconstantă însoţită de trecerea de la o stare la alta". De asemenea, Udrea consideră că Hondor şi-ar fi extins prerogativele de comandant militar şi s-ar fi autopropus pentru repartizarea aleatorie a dosarelor, dar ar fi dat şi ordin ca funcţionarii din arhivă să nu înscrie data certă a intrării cauzelor.

Totodată, el ar fi promovat fără acordul Colegiului de conducere un grefier-arhivar. "A intervenit în mod nepermis în desfăşurarea unor procese pe rol aflate la completul petentului, respectiv într-unul dintre dosare nu a permis citarea cu faxul unităţii, iar în altul i-a cerut procurorului militar să se sesizeze din oficiu pentru a întocmi o cerere de revizuire a unei sentinţe pronunţate de petent", se mai arată în nota CSM. Deşi am insistat timp de o săptămână, preşedintele TMTB nu a dorit să-şi expună punctul de vedere.


Dansul erotic de după program


Nu este pentru prima dată când CSM-ul se vede nevoit să facă verificări cu privire la conduita unor magistraţi. În urmă cu aproape patru ani, sistemul judiciar a fost zguduit de un scandal de proporţii declanşat de filmul porno "Secretele Seducţiei", în care rolul principal era "prestat" de judecătoarea Simona Lungu. Filmul era difuzat în Danemarca.

"Pătarea robei" de către Simona Lungu - adeptă MISA - a ajuns până în stadiul în care judecătoarea cerea, culmea, apărarea reputaţiei la CSM. Mari semne de întrebare a ridicat şi conduita judecătoarei Aura Gabriela Popescu, de la Tribunalul Bucureşti. Aceasta a făcut mai multe plângeri penale împotriva unor magistraţi pentru a reclama că i s-ar fi furat… ovulele. CSM i-a cerut judecătoarei să efectueze un control psihiatric, numai că aceasta a refuzat!


"Te omor joi"


O altă "telenovelă" din justiţia românească a uimit o ţară întreagă. Judecătoarea Viorica Dobozi de la Curtea de Apel Bucureşti a fost exclusă din magistratură după ce s-a stabilit că aceasta şi-a terorizat o fostă colegă din Târgu Mureş, Klara Ceapă, trimiţându-i scrisori de ameninţare.


Urmărirea penală în cazul Veronicăi Dobozi s-a încheiat, întrucât Klara Ceapă şi-a retras plângerea. În scrisorile respective se putea citi, printre altele: "Chiar dacă ţi-ai luat locuinţă în Braşov, de răzbunarea mea nu vei scăpa!", "Cum vrei să te omor, cu toporul sau cu cuţitul?" sau "Te omor joi".


Iniţial, anchetatorii au crezut că autorul scrisorilor este un psihopat sau cineva care dorea să se răzbune pe activitatea judecătoarei. Motivul acestor ameninţări a fost, potrivit anchetatorilor, faptul că judecătoarea Klara Ceapă s-a îndepărtat de Veronica Dobozi, cu care era în relaţii extrem de apropiate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite