Sub pseudonimul Mona

Securitate, este tardiv. Timp de un deceniu, doamna Muscă a fost un etalon al politicii. Agreabilă, deschisă, mereu binevoitoare, părea că este o gură de aer proaspăt pe scena fetidă a

Securitate, este tardiv. Timp de un deceniu, doamna Muscă a fost un etalon al politicii. Agreabilă, deschisă, mereu binevoitoare, părea că este o gură de aer proaspăt pe scena fetidă a politicii. Era aproape de neimaginat ca o asemenea persoană ajunsă în vârful topului încrederii electoratului să aibă lucruri atât de murdare de ascuns. În mod paradoxal, după ce adversarii politici au încercat, fără succes, să o doboare de pe soclu, Mona a fost doborâtă de Dana, ivită din dosarele gri ale trecutului. Problema morală este, în aceste zile, prima de discutat. Că aceşti oameni vor mai avea sau nu carieră politică este opţiunea electoratului şi ea se va putea testa dacă se introduce votul uninominal. Ceea ce trebuie analizat este atitudinea celor care şi-au ascuns trecutul atâţia ani. Ce i-a oprit să-şi recunoască greşelile trecutului? Justifică o carieră politică bună minciuna pe care este construită? La modul absolut, nimic nu-i scuză pe aceşti politicieni de făţărnicia comportamentului lor. Privit în acest context, cazul Mona Dana Muscă nu are nicio justificare credibilă, oricât ar încerca foştii colegi să o descrie astăzi drept o apropiată a studenţilor, în acel sistem opresiv. Mona Muscă a înşelat electoratul, considerându-l prost de-a dreptul. Dacă recunoştea de la bun început că a avut un angajament cu fosta Securitate, poate era iertată. Dar ea nu a făcut altceva decât să perpetueze metodele securiste după "90, ascunzându-se, de data asta, sub pseudonimul Mona. Chiar şi în ultimul moment, pe scări la CNSAS, ea a luat în derâdere demersul, spunând că nu-şi aminteşte decât de Eva din Eden, fără a-şi recunoaşte trecutul dublu. Comportamentul Monei Muscă poate fi regăsit la mai toţi politicienii care astăzi dau din colţ în colţ când îşi văd semnăturile pe diverse corespondenţe purtate cu fosta Securitate. Dincolo de dezamăgiri, asistăm la prăbuşirea unui întreg sistem de valori creat după 1990. Ceea ce se întâmplă astăzi trebuia să fi ieşit la iveală încă din primii ani. Complicitatea politică a fost cea care a lăsat să se perpetueze un sistem bolnav. Din păcate, lipsită de informaţii, populaţia şi-a creat un sistem de repere morale în care a început timid să creadă. Astăzi, el se duce de râpă. Privite la nivel instituţional, lucrurile sunt şi mai dramatice. Zona politicii este zguduită de scandaluri. Presa se zvârcoleşte şi ea sub lupa CNSAS. Se pregătesc Biserica şi Învăţământul. Încet-încet, zone întinse ale societăţii sunt discreditate şi nu poate fi întâmplător că singura instituţie care rămâne curată este Armata. De aici până la apariţia unui personaj care să promoveze dictatura drept unica formă viabilă de conducere nu mai este prea mult. Probabil, următoarea perioadă va arăta mai clar care a fost impactul acestor dezvăluiri în rândul populaţiei. Probabil însă că dacă oamenii sunt dispuşi să ierte păcate de tinereţe ale politicienilor nu mai au aceeaşi atitudine când vine vorba de faptul că au fost minţiţi. Căci, până la urmă, a spune doar acea parte a adevărului care îţi convine reprezintă o formă de manipulare şi un alt fel de a induce lumea în eroare.